Studiu de caz privind activitatea exercitată de către Curtea de Conturi, în ceea ce privește contul de execuție a bugetului asigurărilor sociale de stat

Introducere

In calitatea sa de auditor public extern independent, Curtea de Conturi urmărește promovarea responsabilității, a corectitudinii și a celor mai bune practici în gestionarea performantă a resurselor publice în scopul consolidării managementului financiar în România și raportează Parlamentului despre modul în care au fost utilizate resursele publice în exercițiul bugetar expirat.

Independența Curții de Conturi se manifestă față de autoritățile, instituțiile și organismele pe care le verifică.

Activitatea de audit/control desfășurată de Curtea de Conturi se concentrează pe:

1. formarea și utilizarea corectă și eficace a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public,

2. evaluarea modului de implementare a controlului intern managerial,

3. consolidarea bunei gestiuni financiare,

4. executarea corespunzătoare a activităților administrative,

5. informarea autorităților publice și a publicului larg, prin întocmirea și furnizarea de rapoarte obiective.

Curtea de Conturi efectuează trei tipuri de audit public extern, respectiv:

- Audit financiar - verifică dacă situațiile financiare sunt prezentate, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul general de raportare financiară aplicabil, dacă oferă o imagine fidelă și corectă, dacă sunt complete, reale și conforme cu legile și reglementările în vigoare, furnizându-se o opinie în acest sens;

- Audit de conformitate - verifică dacă tranzacțiile financiare respectă prevederile legale și regulile administrative;

- Audit al performanței - evaluează independent modul în care o entitate, un program, un proiect, un proces, o activitate sau o operațiune funcționează din punct de vedere al economicității, eficienței și eficacității.

Necesitatea si evolutia asigurarilor sociale de stat

Denumirea de „asigurari sociale” a fost generalizata justificat de faptul ca, asemanator asigurarilor de bunuri pentru riscuri de pierdere si distrugere neprevazuta, ca si a asigurarilor de persoane pentru riscurile oricaror accidente si al decesului, asigurarile sociale au fost instituite ca un procedeu financiar de constituire a unor fonduri banesti, prin plati sau contributii ale subiectelor de drept interesate, din care se acorda, insa, nu despagubiri specifice asigurarilor de bunuri si persoane, ci ajutoare si indemnizatii banesti de asigurari sociale.

Atributul „social” din expresia „asigurari sociale” corespunde in primul rand, faptului ca fondurile banesti de asigurare sociala se constituie prin plati sau contributii banesti, nu numai ale salariatilor care primesc astfel de ajutoare banesti, ci si ale altor subiecte de drept, respectiv ale patronilor si ale statului. Pe de alta parte, categoria asigurarilor banesti de asigurari sociale a fost extinsa cu motivatia „sociala” intrucat cuprinde indemnizatii pentru prevenirea imbolnavirilor, pensii pentru incapacitate temporara de munca, pensii pentru depasirea anumitor limite de varsta, ajutoare de deces si alte ajutoare cu motivatie sociala. Avand in vedere toate aceste particularitati de formare si intrebuintare a fondurilor banesti, asigurarile sociale se deosebesc si de asistenta sociala, care se realizeaza prin cheltuieli ale bugetului de stat pentru camine de batrani, alocatii de stat pentru copii etc.

In acelasi timp, asigurarile sociale sunt reglementate si realizate distinct de protectia speciala a somerilor, chiar daca fondurile banesti din care se acorda ajutorul de somaj si se finanteaza si alte actiuni de calificare si recalificare a somerilor, se constituie asemanator fondurilor banesti de asigurari sociale, din contributii ale unitatilor angajatoare, din contributii ale salariatilor si prin subventii banesti din bugetul statului.

Primele procedee de asigurari sociale au fost initiate de muncitorii industriali. In acest scop, s-au infiintat case de asigurari sociale ale caror fonduri s-au constituit initial din cotizatiile salariatilor ce se inscriau ca membrii, din contributii ale patronilor si intreprinzatorilor ce foloseau munca salariata, la care se adauga in prezent, subventiile banesti ale statelor.

In Romania, prima reglementare oficiala in domeniul asigurarilor sociale a fost Legea pentru „asigurarea sociala obligatorie in caz de boala si accident a salariatilor” din 1907, iar in anul 1912 a fost adoptata „Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti.” Acestea prevedeau, pe langa obligativitatea asigurarilor sociale, acordarea de ajutoare in cazuri de boala, accidente si pentru maternitate, precum si plata pensiilor pentru batranete si invaliditate. Respectivele reglementari legale erau insa departe de trebuintele evoluate de asigurari sociale, intrucat aceste asigurari nu cuprindeau pe toti salariatii, iar ajutoarele de boala, pentru maternitate si pentru deces, se acordau din fonduri banesti constituite exclusiv din cotizatiile salariatilor, pensiile de batranete si de invaliditate se acordau in cuantumuri reduse, iar fondurile banesti pentru pensii se constituiau din cotizatiile salariatilor, din alocatiile bugetare de stat si din contributii patronale in procente nejustificat de mici. Abia prin Legea asigurarilor sociale din anul 1938, in tara noastra s-a ajuns ca patronii sa plateasca o contributie pentru asigurari sociale egala cu cea a salariatilor.