Studiu Privind Contabilitatea Activelor Imobilizate la Muzeul de Etnografie Maramureș

INTRODUCERE

Au existat multe discuţii asupra definirii contabilităţii. Astfel, de-a lungul timpului contabilitatea a fost definită ca artă, tehnică de lucru, ştiinţă, mijloc de comunicare. Dacă aceasta este privită din punct de vedere a abilităţilor şi îndemânării profesionistului contabil de a reflecta realităţile economice dintr-o entitate, atunci contabilitatea este o artă. Dacă, însă, în aplicarea ei, utilizează principii, procedee şi instrumente de cunoaştere a realităţii economice, atunci poate fi definită ca o ştiinţă.

Patrimoniul intră în atenţia contabilităţii dacă este folosită în activitatea economică în vederea obţinerii de bunuri şi servicii destinate vânzării, cumpărării, ori în alte activităţi care satisfac necesităţile societăţii. Fiecare patrimoniu economic are două componente, şi anume:

• patrimoniul economic, care este format din bunuri materiale: construcţii,

utilaje tehnologice, materiale, mărfuri etc. şi bunuri nemateriale: crent, valori în curs de decontare, brevete, etc.;

• patrimonial juridic, care este format din drepturile şi obligaţiile cu valoare

economică ce reprezintă provenienţa juridică a elementelor patrimoniale concrete.

Pentru a-şi putea realiza obiectul de activitate, contabilitatea trebuie să aibă o

metodă proprie de lucru. Această metodă de lucru se concretizează în respectarea unor principii de lucru, şi anume:

a) principiul dublei reprezentări, potrivit căruia patrimoniul agenţilor

economici este reprezentat în contaiblitate ca un patrimoniu economic, format din bunuri economice şi în acelaşi timp ca un patrimoniu juridic format din drepturi şi obligaţii; este de fapt o reprezentare dublă a aceleiaşi realităţi, între aceste forme existând întotdeauna o egalitate perfectă;

b) principiul dublei înregistrări, orice operaţiune contabilă se înregistrează prin

modificarea a cel puţin două elemente patrimoniale;

c) principiul înregistrării cronologice şi sistematice înregistrările în

contabilitate se fac chronologic, adică conform succesiunii lor în timp, precum şi sistematic pe grupe sau strucuturi ale patrimoniului;

d) principiul înregistrării sintetice şi analitice: în contabilitate operaţiile

economice şi financiare se pot face grupe de bunuri, drepturi şi obligaţii, în care caz folosim contabilitatea sintetică; în cadrul grupurilor respective se poate face o detaliere până la feluri de bunuri, drepturi sau obligaţii, caz în care folosim contabilitatea analitică;

e) principiul generalizării şi sintetizării informaţiilor, informaţiile obţinute din înregistrarea şi prelucrearea datelor privind operaţiile economice şi financiare ale agenţilor economici sunt sintetizate cu ajutorul documentului numit “bilanţ contabil”; ca atare, bilanţul contabil este un document de sinteză contabilă care ne prezintă situaţia patrimoniului economic şi juridic la un moment dat, precum şi rezultatele financiare obţinute.

Contabilitatea poate fi definită şi ca un sistem de informare care se bazează pe culegerea de informaţii referitoare la patrimoniul şi fluxurile patrimoniale ale unităţilor economice, pe prelucrarea acestora şi apoi punerea acestora la dispoziţia diferiţilor utilizatori în vederea luării deciziilor.

Imobilizările sunt o parte importantă a partimoniului unei societăţi şi sunt reprezentate prin active: bunuri şi valori deţinute de o întreprindere pe o perioadă îndelungată. Activele de natura imobilizărilor prezintă următoarele caracteristici:

- participă la mai multe cicluri economice;

- nu se consumă la prima utilizare;

- nu-şi schimbă forma în urma procesului de producţie;

- alocarea valorii asupra bunurilor şi proceselor la care participă se

face în mod sistematic pa întreaga durată de viaţă utilă;

În ţara noastră, imobilizările sunt reprezentate prin investiţiile nemateriale, materilale şi financiare. Cele mai rprezentative sunt investiţiile materiale (activele fixe corporale) şi cele nemateriale (activele fixe necorporale). Acestea sunt de fapt imobilizările amortizabile.

Prin amortizare întelegem alocarea sisitematică a valorii amortizabile a unei active pe întreaga durată de viaţă utilă.

Valoarea amortizabilă este reprezentată prin costul activului sau o altă valoare substituită costului în situaţiile financiare din care s-a scăzut valoarea reziduală.

Durata de viaţă utilă, reprezintă perioada în cadrul căreia se estimează că întreprinderea va utiliza activul în condiţii normale sau numărul unităţilor de producţie sau a altor unităţi similare ce se estimează că vor fi obţinute de întreprindere prin folosirea activului respectiv.

Costul reprezintă suma platită în numerar sau echivalente de numerar, ori valoarea justă a altor contraprestaţii efectuate pentru achiziţionarea unui activ la data achiziţiei sau construcţiei acestuia.

Valoarea reziduală reprezintă valoarea netă pe care o întreprindere, estimează că o va obţine pentru un activ, la sfârşitul duratei de viaţă utile a acestuia, după deducerea prealabilă a costurilor de cedare estimate.

Valoarea contabiă este valoarea la care un activ este recunoscut în bilanţ, după scăderea amortizării cumulate până la acea dată, precum şi a pierderilor cumulate din depreciere.

Având în vedere aspectele prezentate, se desprind următoarele concepţii privind conţinutul, rolul şi importanţa amortizării:

a) concepţia administrativă consideră amortizarea, un proces de constatare

contabilă, a pierderii de valoarea suferită de activele imobilizate, ca efect al folosirii progresului tehnic, acţiunii factorilor de mediu sau a altor cauze cu efecte ireversibile.

b) Concepţia contabilă defineşte amortizarea ca un proces de constatare a

valorii deprecierii unei imobilizări, prin afectarea cheltuielilor de exploatare şi a rezultatului din exploatare aferent perioadei contabile;

c) concepţia financiară are în vedere evidenţierea recuperării costului

activului odată cu încasarea contavalorii produselor, lucrărilor sau serviciilor vândute, la a căror producere au participat imobilizările amortizabile; astfel are loc refacerea capitalului consumat realizându-se indirect autofinanţarea, prin crearea resurselor necesare procurării de noi imobilizări, atunci când cele existente vor deveni neutilizabile.

În continuare voi prezenta organizarea şi conducerea activităţii financiar-contabile în general, contabilitatea activelor fixe şi amortizarea lor, în cadrul Muzeului de Etnografie Maramureş.