Studiu privind Contabilitatea și Gestiunea Surselor de Finanțare ale Întreprinderii

CAPITOLUL I

MODALITĂŢI DE FINANŢARE A ENTITĂŢILOR ECONOMICE

1.1 Deciziile de finanţare şi importanţa lor strategică

Aspectele finanţării prezintă importanţă crucială pentru supravieţuirea şi dezvoltarea întreprinderii

În primul rând , întreprinderea trebuie să dispună de lichidităţi pentru a face faţă angajamentelor asumate ,adică de a onora datoriile cu scadenţa în viitorul apropiat ,asigurându-şi astfel echilibrul financiar pe termen scurt

În al doilea rând se pune ,din partea înreprinderii ,problema lansării în investiţii de orice natură care să facă să se dezvolte posibilităţile sale.În acest caz este vorba de finanţarea dezvoltării pe termen mediu şi lung care condiţionează creşterea rezultatelor în viitor şi menţinerea echilibrului financiar

Deci mijloacele de finanţare trebuie să fie adaptive calitativ la nevoile întreprinderii În acest sens întreprinderea poate fi confruntată cu două tipuri de dificultăţi Pe de o parte ,ea ar putea fi în situaţia să trebuiască să ramburseze resurse înainte chiar de a fi ajuns să recupereze avansurile efectuate ,mai ales când efectuează investiţii cu rentabilitate pe termen lung Pe de altă parte ,întreprinderea poate fi în situaţia de a folosi,pentru operaţiuni pe termen scurt,fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investiţii

Costul mijloacelor de finanţare este în raport cu rezultatele aşteptate din operaţiunile în care sunt angajate.Remunerarea capitalurilor poate fi uneori prea mare ,neglijându-se folosirea pentru dezvoltare a rezultatelor obţinute Procedând aşa întreprinderea nu mai efectuează investiţii.Dar este posibil ca tocmai realizarea de investiţii să asigure remunerarea capitalurilor în viitor.

Condiţiile care însoţesc aporturile de capital de care întreprinderea beneficiază o plasează într-o situaţie de dependenţă faţă de furnizorii de fonduri

Această observaţie iese în evidenţă mai întâi ,în relaţiile dintre întreprindere şi deţinătorii de capitaluri Datorită mecanismelor juridice şi financiare ,deţinătorilor capitalului li se recunoaşte puterea asupra întreprinderii în materie de orientare ,de direcţionare-conducere şi de gestiune ,pentru că sunt deţinătorii unei părţi semnificative a capitalului acesteia.

Dar relaţiile de dependenţă şi chiar de subordonare se pot stabili şi faţă de împrumutători ,mai ales faţă de bănci ,dacă cei ce conduc şi proprietarii întreprinderii ,nu-i asigură autonomia financiară.Evoluţiile care conduc la o asemenea situaţie sunt relativ tipice Câteva scenarii caracteristice ilustrează asemenea cazuri de degradare a situaţiei strategice ,ca urmare a deciziilor financiare inadecvate

Un prim exemplu frecvent îl constituie întreprinderile care obţin rezultate foarte slabe şi nu sunt în măsură să producă o autofinanţare suficientă pentru a asigura reproducţia,chiar simplă , a potenţialului lor.

O a doua ilustraţie caracteristică e furnizată de întreprinderile care , în ciuda rezultatelor satisfăcătoare ,nu reinvestesc decât o mică parte din rezultate şi refuză o politică de constituire a fondurilor proprii.

Un al treilea caz tipic se referă la întreprinderile care se lansează în operaţii de dezvoltare care depăşesc capacităţile lor financiare.Ele îşi secătuiesc capacităţile lor financiare şi sunt constrânse să solicite credite ,ceea ce le plasează într-o situaţie delicată faţă de împrumutătorii lor

În sfârşit , unele întreprinderi dispun de o finanţare instabilă în raport cu ritmul activităţilor şi trebuie să negocieze în condiţii defavorabile amânarea scadenţelor sau aporturi noi de resurse proprii

Astfel,relaţiile de finanţare sunt suportul relaţiilor de putere sau de influenţă De aceea,negocierea noilor aporturi de fonduri în condiţii de criză şi urgenţă poate fi cauza pierderii autonomiei conducătorilor întreprinderii faţă de creditori sau a pierderii controlului proprietarilor actuali faşă de noii participanţi cu fonduri

Problemele finanţării prezintă deci importanţă vitală ,pentru că soluţionarea lor condiţionează supravieţuirea întreprinderii ,perspectivele sale de dezvoltare ,preformanţele sale prezente şi viitoare ,autonomia proprietarilor şi a conducătorilor săi

Se relevă astfel importanţa care revine perfecţionării metodelor şi instrumentelor de selectare a mijloacelor de finanţare ,adecvate nevoilor întreprinderii Asemenea probleme de selectare se pun în legătură cu patru tipuri de resurse financiare :

• Autofinanţarea întreprinderii ;

• Finanţarea externă prin participarea la capitalul propriu al întreprinderii ;

• Finanţarea externă prin împrumuturi (sau credite ) pe termen lung,mediu şi scurt ,acordate întreprinderii ;

• Creditarea între întreprinderi (creditul comercial );

1.2 Diversitatea şi clasificarea mijloacelor de finanţare

Instrumentele de finanţare puse la dispoziţia economiei în general şi a întreprinderilor în particular comportă o gamă complexă ,astfel că ne vom limita la o prezentare sintetică.Vom căuta să clasăm şi să caracterizăm principalele tipuri de resurse pe baza unor criterii semnificative de grupare.

Un prim element de clasificare ţine de luarea în calcul a relaţiei care se stabileşte între întreprindere şi mediul său cu ocazia unei operaţiuni de finanţare Datorită acestui prim tip de clasificare avem deja introdusă o distincţie între trei moduri fundamentale de finanţare :autofinanţarea ,finanţarea directă care pune întreprinderea în relaţie cu cei care economisesc sau cu împrumutătorii primari şi intermedierea financiară care pune întreprinderea ,având nevoi de finanţare ,în raporturi cu instituţiile specializate

Pentru o clasificare mai analitică a resurselor de finanţare ,patru alte criterii pot fi folosite Acesteasunt:natura creanţelor determinate de operaţiunile financiare ,termenul operaţiunilor financiare ,termenul operaţiunilor ,originea fondurilor care sunt utilizate ,natura utilizării sau destinaţiile fondurilor

1.2.1 Clasificarea după natura creanţelor

Fiecare operaţie de finanţare se exprimă printr-o dublă mişcare între operatorii implicaţi Cel care finanţează remite fonduri beneficiarului.Beneficiarul remite un titlu financiar furnizorului de fonduri

Astfel,operaţiunile de finanţare antrenează crearea de titluri financiare care permit furnizorilor de fonduri să-şi concretizeze dreptul pe care-l deţin de acum înainte asupra beneficiarului

Un prim mod de clasificare a mijloacelor de finanţare poate deci să fie diferenţierea după natura titlurilor fianciare care servesc ca suport pentru operaţiunile financiare

1.2.2 Clasificarea după termenul operaţiunilor

Clasificarea mijloacelor de finanţare după termenul lor constituie posibilitatea cea mai simplă de grupare

Termenul scurt corespunde în general unui orizont de un an.În anumite domenii ,operaţiile al căror termen se întinde până la o scadenţă de doi ani pot fi considerate ca fiind pe termen scurt Creditele cu scadenţă apropiată corespund ,în general ,creditelor de trezorerie sau de finanţare a operaţiunilor de exploatare legate de cumpărări de bunuri şi servicii.

Termenul mediu e definit convenţional ca având un orizont de timp corespunzând unei perioade care se întinde de la 1 sau 2 ani la 5-7 ani În mod obişnuit acet termen e specific pentru finanţarea investiţiilor în maşini ,utliaje ,instalaţii ,etc.

Termenul lung corespunde scadenţelor care depăşesc 5 sau 7 ani.

Această împărţire a mijloacelor de finanţare după durată ,deşi clasică ,poate părea arbitrară şi convenţională şi nu semnificativă În plus, se observă în practică dificultăţi pentru delimitarea între termenul scurt şi termenul mediu şi între termenul mediu şi termenul lung Totuşi această clasificare are importanţă.