Surse Straine de Finantare

Imagine preview
(9/10 din 5 voturi)

Acest proiect trateaza Surse Straine de Finantare.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 27 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Lungu Liliana

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Contabilitate

Cuprins

Argument.3
Capitolul 1 – Noţiuni introductive.5
1.1 Importanţa deciziilor de finanţare pentru întreprindere.5
1.2 Mijloace de finanţare.6
Capitolul 2 – Selectarea surselor străine de finanţare.8
2.1 Datoriile pe termen lung.8
2.1.1 Credite bancare pe termen mai mare de un an.8
2.1.1.1 Costul creditelor.10
2.1.2 Împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni.11
2.1.2.1 Costul împrumutului obligatar.13
2.1.2.2 Modalităţi de rambursare a împrumutului obligatar.13
2.1.3 Datorii în legătură cu leasing-ul (credit bail).14
2.1.3.1 Impactul operaţiunilor de leasing asupra rentabilităţii locatorului.16
2.1.3.2 Costul leasingului.17
2.2 Datorii pe termen scurt.19
2.2.1 Datorii comerciale.19
2.2.2 Datorii salariale.19
2.2.3 Datorii sociale.20
2.2.4 Datorii fiscale.20
2.2.5 Datorii diverse.20
Capitolul 3 – Sursele străine de finanţare în cadrul societăţii S.C Terra Construcţii S.R.L.21
3.1 Prezentarea generală a societăţii S.C Terra Construcţii S.R.L.21
3.2 Monografie contabilă privind datoriile pe termen lung.25
3.3 Monografie contabilă privind datoriile pe termen scurt.28

Extras din document

CAPITOLUL 1.

Noţiuni introductive

După stadiul său de dezvoltare, mediul financiar pune la dispoziţia întreprinderilor o gamă de mijloace de finanţare mai mult sau mai puţin substanţială. Foarte diversificată în ţările cu sisteme financiare dezvoltate, această gamă rămâne limitată la tehnicile financiare de bază în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare. Dar oricare ar fi contextul, întreprinderile sunt confruntate cu alegerea surselor de finanţare.

Autofinanţarea constituie baza oricărei dezvoltări a întreprinderilor. Aportul la capitalul propriu constituie de asemenea, o sursă esenţială de finanţare a întreprinderilor. Dar amploarea şi modalităţile acestor aporturi variază după cum întreprinderea dispune sau nu de acces direct la pieţele de capital.

În sfârşit, recurgerea la îndatorare ar trebui, în principiu, să aducă completări resurselor întreprinderii. În fapt, aceasta are un rol fundamental în finanţarea lor, chiar dacă rata dobânzii reale atinge niveluri foarte ridicate.

1.1 IMPORTANŢA DECIZIILOR DE FINANŢARE PENTRU ÎNTREPRINDERE

Aspectele finanţării prezintă importanţă crucială pentru supravieţuirea şi dezvoltarea întreprinderii.

În primul rând, întreprinderea trebuie să dispună de lichidităţi pentru a face faţă angajamentelor asumate, adică de a onora datoriile cu scadenţa în viitorul apropiat, asigurându-şi astefel echilibrul financiar pe termen scurt.

În al doilea rând se pune, din partea întreprinderii, problema lansării în investiţii de orice natură (tehnologice, sociale, comerciale) care să facă să se dezvolte posibilităţile sale. În acest caz este vorba de finanţarea dezvoltării pe termen mediu şi lung care condiţionează creşterea rezultatelor în viitor şi menţinerea echilibrului financiar. Deci mijloacele de finanţare trebuie să fie adaptate calitativ la nevoile întreprinderii. În acest sens întreprinderea poate fi confruntată cu două tipuri de dificultăţi. Pe de o parte, ea ar putea fi în situaţia să trebuiască să ramburseze resurse înainte chiar de a fi ajuns să recupereze avansurile efectuate, mai ales când efectuează investiţii cu rentabilitate pe termen lung. Pe de altă parte, întreprinderea poate fi în situaţia de a folosi, pentru operaţiunile pe termen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investiţii.

Problemele finanţării prezintă deci importaţă vitală, pentru că soluţionarea lor condiţionează supravieţuirea întreprinderii, perspectivele sale de dezvoltare, performanţele sale prezente şi viitoare, autonomia proprietarilor şi a conducătorilor săi.

1.2 MIJLOACELE DE FINANŢARE

Instrumentele de finanţare puse la dispoziţia economiei în general şi a întreprinderilor în particular comportă o gamă complexă. După originea resurselor, se disting patru tipuri de mijloace de finaţare:

− autofinaţarea

− creşterea de capital propriu

− împrumuturile

− creditul între întreprinderi, adică livrările pe credit ale furnizorilor.

Autofinanţarea este constituită din excedentele pe care întreprinderea le produce şi care sunt folosite pentru finanţarea activităţilor ulterioare.

Creşterea capitalului propriu înseamnă aporturile de capital pe care întreprinderea le primeşte din exterior. Aceste aporturi pot fi furnizate de către asociaţii sau proprietarii deja existenţi şi dispuşi să-şi mărească participarea lor.

Împrumuturile constituie surse de finaţare externă. Ele sunt contractate faţă de persoane fizice şi juridice care rămân creditori ai întreprinderii. În sfârşit, creditul între întreprinderi înseamnă termene de plată pe care furnizorii le acordă. Dacă această practică vizează puţin pe particulari, ea este foarte obişnuită când clientul este o întreprindere, chiar dacă importante diferenţe pot să apară între practicile din diferite ţări. Dacă reputaţia nu-i este defavorabilă, o întreprindere cumpără materii prime, semifabricate, mărfuri, servicii, etc., primind un credit-furnizor aproape automat, conform uzanţelor de plată din branşa de care aparţine furnizorul. Dar, la rândul său, întreprinderea acordă astfel de credite propriilor clienţi când vinde bunuri sau servicii. Pe total, termenele de plată primite şi acordate exercită influenţe care sunt regăsite în noţiunea de nevoie de fond de rulment.

Pentru a recurge la una dintre aceste metode de finanţare, întreprinderea trebuie să analizeze următoarele aspecte ce reprezintă factorii determinanţi în alegerea tipului de finanţare:

1. Perioada pentru care sursele de finanţare sunt necesare:

Durata contractului de finanţare trebuie decisă în funcţie de scadenţa necesităţilor de finanţare. Astfel, finanţarea cumpărării de stocuri sau plata unor servicii necesare derulării activităţii curente a întreprinderii necesită obţinerea de resurse pe termen scurt. În general, finanţarea investiţiilor de menţinere sau dezvoltare a capacităţilor de producţie existente este realizată prin atragerea de resurse pe termen lung.

2. Costul surselor de finanţare:

Un aspect important al managementului firmei îl reprezintă gestiunea costurilor directe ale finanţării. Acestea sunt reprezentate de costul capitalurilor atrase, cum ar fi rata de dobândă ce trebuie plătită pentru creditele contrctate sau rentabilitatea ce ar trebui oferită acţionarilor pentru aportul acestora la capitalul firmei.

3. Flexibilitatea contractului de finaţare:

Nivelul ridicat al incertitudinii privind evoluţia pe piaţă a întreprinderii impune o mai mare flexibilitate a contractelor de finanţare a activităţii acesteia. Astfel, pot apărea situaţii în care firma este nevoită să ramburseze anticipat datoria, să majoreze nivelul împrumuturilor contractate sau să prelungească durata împrumutului. În aceste condiţii, contractele prin care sunt atrase surse de finanţare de la bănci sau alte instituţii financiare se dovedesc mai flexibile decât cele prin care sunt atrase resurse prin ofertă publică de acţiuni sau obligaţiuni.

4. Impactul fiscalităţii asupra politicii de finanţare a firmei:

Fiscalitatea firmei poate influenţa tipul de surse de finaţare atrase sau condiţiile contractuale alese. În general, dobânzile de plată la creditele contractate sunt deductibile din veniturile impozabile ale întreprinderii, în timp ce dividendele de plată către acţionari sunt repartizate din profitul net de impozit.

5. Costurile de mandat (agent):

Problema monitorizării solvabilităţii întreprinderii poate induce dificultăţi în contractarea de surse de finanţare, mai ales prin atragerea de capitaluri prin ofertă publică de acţiuni. Dacă băncile sau alte instituţii financiare au capacitatea de a monitoriza performanţa, respectiv solvabilitatea întreprinderii de-a lungul derulării contractului de finanţare, pentru investitorii individuali care achiziţionează titluri financiare emise de către întreprindere, această operaţiune se poate dovedi prea costisitoare. Ca urmare, investitorii pot cere o rată de remunerare mai ridicată pentru sursele de finaţare pe care aceştia le pun la dispoziţia întreprinderii. Astfel, este în interesul acesteia să identifice combinaţia de contracte de finanţare care să minimizeze costurile de mandat sau de monitorizare ale activităţii sale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Surse Straine de Finantare.doc