Teorii și Practici Contabile privind Întocmirea și Analiza Bilanțului

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă are drept scop studiul bilanţului, ca document ce oglindeşte activitatea unităţii, care asigură prezentarea în formă generalizată, sintetizată în etalon valoric, la un moment dat, a poziţiilor financiare şi a rezultatelor activităţii.

S-a avut în vederea, în partea teoretică, evoluţia bilanţului de la apariţia sa şi până în zilele noastre, conturând modelele reprezentative respectiv modelul britanic, cel american şi cel prezentat de către directivele a IV şi a VII- a.

Scopul acestei lucrări este analiza rezultatelor S.C. BRATIM S.A. pe baza bilanţului, pe trei ani consecutivi precum şi modul în care rezultatele obţinute au influenţat deciziile la nivelul societăţii

Lucrarea cuprinde şase capitole dedicate bilanţului atât sub aspect teoretic, cât şi practic, prin studiul de caz în care s-a realizat analiza indicatorilor pe baza bilanţului.

Primele două capitole privesc noţiunile teoretice legate de bilanţ, începând cu definiţia acestuia, continuând cu rolul şi funcţiile acestuia şi terminând cu prezentarea modelelor de bilanţ la nivel mondial.

Capitolul al treilea este dedicat prezentării S.C. BRATIM S.A. la care s-a realiza studiul de caz. El oferă înformaţii ce cuprind atât aspecte de ordin general cât şi aspecte ce vizează evoluţia societăţii de la înfiinţare şi până în prezent, locul pe care aceasta îl ocupă pe piaţă etc.

Al patrulea capitol prezintă aspectele legate de etapele premergătoare întocmirii bilanţului la socitatea analizată dar şi o aplicaţie informatică legată tot de aceste etape.

Capitolul cinci cuprinde analiza principalilor îndicatori pe baza datelor furnizate de către bilanţurile aferente a trei ani de referinţă, evoluţia acestora şi modul în care evoluţia lor a înfluenţat activitatea şi deciziile societăţii.

Ultimul oferă informaţii legate de concluziile ce se desprind în urma studiului, informaţiile propuse în vederea ameliorării aspectelor negative constatate în urmă analizei efectuate.

CAPITOLUL I. BILANŢUL – CONSIDERAŢII GENERALE

1.1 Definirea conceptului de bilanţ

Bilanţul este procedeul de bază al contabilităţii care reflectă în expresie valorică, la un moment dat, mijloacele economice şi sursele lor de finanţare, precum şi rezultatele obţinute ca urmare a investirii, consumării şi reproducţiei capitalului.

Noţiunea de bilanţ este foarte veche. Nu se cunoaşte cu exactitate când şi cine a creat acest instrument contabil. Ca şi Contabilitatea, bilanţul este creaţia anonimă la care şi-au adus contribuţia generaţii şi generaţii de autori practicieni şi teoreticieni din cele mai vechi timpuri .

Aristotel, în lucrarea sa „Politica” , vorbeşte despre bilanţul preventiv şi cel consumptiv, respectiv de bugetul de venituri şi cheltuieli .

Etimilogic, cuvântul „bilanţ” este de origine latină având semnificaţia unei balanţe cu două talere echilibrate („BI” inseamnă două si „LANX” înseamnă talere) .

Potrivit Legii Contabilităţii , bilanţul contabil este „documentul oficial al unităţii patrimoniale, care trebuie să dea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute” ca sistem al contabilităţii, bazată pe înregistrarea în partidă dublă.

Caracterul documentar şi informativ economic al bilanţului a fost relevat de Jaques Savary în 1673 „ca un instrument de control al înregistrărilor contabile şi de cunoaştere a situaţiei economico-financiare a întreprinderii” .

Cu toate că, bilanţul este cunoscut şi utilzat de veacuri în practica contabilă, el devine obiectul unor cercetări deosebite abia la sfârşitul secolului trecut. Belgianul Simon Stevin „se remarcă prin aceea că este primul autor care a pus în mod ştiinţific problema necesităţii bilanţului anual”.Cercetările legate de rolul şi funcţiile bilanţului s-au accentuat ulterior foarte mult dând naştere numeroaselor teorii ale bilanţului .

Primele teorii ale bilanţului au apărut în 1919 în literatura germană , şi anume, teoria statică dezvoltată de Nicklisch şi teoria dinamică a lui Schmalenbach.Toate teoriile bilanţului sunt considerate a fi teorii ale evaluării sau teorii ale funcţiilor bilanţului.

Cerinţa întocmirii bilanţului este arătată de matematicianul Luca Paciolo, odată cu cristalizarea ca sistem a contabilităţii bazată pe înregistrarea în partidă dublă .

Spiridon Iacobescu, primul autor român care a reuşit să formeze principiile ştiinţifice ale contabilităţii defineşte bilanţul ca fiind situaţia patrimonială definitivă prezentând în formă contabilă activul şi pasivul patrimoniului împreună cu rezultatele ce au modificat forma iniţială a patrimoniului.

Un alt autor, cu o bogată activitate ştiinţifică, C.G. Demetrescu defineşte bilanţul ca o situaţie întocmită sub formă contabilă şi după un anumit plan, cuprinzând activul şi pasivul unei întreprinderi, precum şi rezultatele obţinute până la o anumită dată.

Profesorul I.Evian defineşte bilanţul „ca instrument de cunoaştere a felului cum evoluează an de an structura averi şi a capitalului, precum şi rezultatele obţinute, în timp ce, pentru lumea de afară, bilanţul este unicul mijloc de informare asupra situaţiei economice şi financiare a întreprinderii la data pentru care s-a încheiat bilanţul”.