Tipologia concurenței și a concurenților

Concurenţa e factorul determinant, esenţial în succesul sau eşecul firmelor. Concurenţa determină oportunitatea acelor activităţi ale unei firme care pot contrbui la performanţa acesteia, cum ar fi inovaţiile, o cultură unitară sau implementară judicioasă.

Concurenţa reprezintă un fenomen deosebit de important pentru viaţa economică, dar şi pentru viaţa socială, deoarece ea reprezintă factorul motor care motivează, atât afacerile, cât şi existenţa oamenilor. Este cert că omul, de când se naşte şi până moare, va încerca să se adapteze mediului natural, social şi economic în care trăieşte, ceea ce presupune că va trebui să cunoască ce înseamnă competiţia.

Concurenţa este necesară deoarece devine o condiţie esenţială a alocării

eficiente a resurselor atrase în mecanismul pieţei, dar şi pentru că motivează întreaga activitate a agenţilor economici. Referitor la funcţiile care pot fi atribuite concurenţei, trebuie apreciat că aceasta rezultă chiar din definiţiile date concurenţei de-a lungul timpului în literatura de specialitate economică.

Astfel, o prima funcţei a concurenţei menţionată în literatura de specialitate se referă la stimularea preocupărilor agenţilor economici pentru creşterea, diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii ofertei de mărfuri.

Concurenţa stimulează progresul tehnico-economic, invenţiile si inovaţiile, oferind agenţilor economici motivaţia de a crea produse performante şi, în acelaşi timp, de a produce la un cost mai scazut. Această funcţie de stimulare a progresului tehnico-economic reprezintă o cale optimă pentru cucerirea unor poziţii avantajoase pe piaţă.

O altă funcţie importantă a concurenţei se referă la alocarea raţională a resurselor utilizate în activitatea economică, precum şi la repartizarea judicioasă a profiturilor obţinute proporţional cu efortul efectiv depus de agenţii economici în procesul de producţie şi de distribuţie a bunurilor.

Concurenţa reglează cererea şi oferta în orice domeniu al activitaţii economice, ceea ce constituie o funcţie de maximă importantă pentru o economie de piaţă liberă. În situaţiile în care cererea este mai mare decât oferta, agentul economic va căuta să se specializeze într-un anumit domeniu de activitate care îi va permite să-şi folosească resursele şi abilităţile de care dispune pentru realizarea de produse sau servicii adaptate la nevoile şi exigenţele consumatorilor, în timp ce în situaţia în care oferta este mai mare decât cererea, agentul economic va căuta să se diferenţieze faţă de competitorii săi prin produsele şi serviciile oferite.

Toate aceste funcţii enumerate mai sus evidenţiază rolul concurenţei în economia de piaţă şi anume influenţa sa benefică asupra eficienţei şi echilibrului pieţei.

Competiţia trebuie să genereze competitivitate, adică însuşirea unui agent economic de a concura cu alţi competitori în cadrul unei anumite pieţe. De multe ori, această competitivitate conduce, poate paradoxal, la apariţia unor relaţii de cooperare(de exemplu, alianţe, carteluri, integrări) care au ca scop tocmai întărirea unor poziţii competitive avantajoase deţinute într-un anumit domeniu de activitate.

Pornind de la formele tradiţionale existente în literatura clasică, o primă clasificare ne indică două tipuri principale: concurenţa perfectă şi concurenţa imperfectă.

Concurenţa perfectă apare atunci când sunt îndeplinite simultan următoarele două condiţii:

transparenţa perfectă a pieţei, care presupune ca deciziile agenţilor economici să fie luate în condiţii de informare perfectă, informaţiile fiind referitoare la calitatea şi natura produselor şi asupra preţului.

mobilitatea perfectă a factorilor de producţie; această condiţie presupune ca factorii de producţie (munca şi capitalul) să fie „distribuiţi” acolo unde vor fi folosiţi cel mai bine.

Concurenţa imperfectă reflectă cel mai bine realitatea economică, fiind varianta întâlnită în practică şi care, la rândul ei, prezintă urmatoarele forme: concurenţa monopolistică, oligopolul, monopolul, oligopsonul, monopsonul.

Monopolul se caracterizează prin existenţa unui număr producător al unui bun omogen care se confruntă cu o infinitate de cumpărători existenţi pe piaţă. Produsul realizat de o înterprindere ce deţine monopolul nu mai are un alt substitut pe acea piaţă, situaţie ce nu se regăseşte în realitate, fiind doar o ipoteză, ca şi în cazul pieţei cu concurenţă perfectă.

Concurența monopolistică este una dintre cele mai răspândite forme ale concurenței imperfecte, considerându-se că reușește să combine atributele monopolului, ca de exemplu, puterea pe piață, cu atributele concurenței perfecte și anume, inexistența supraprofiturilor.

Ologopolul se caracterizează prin existența unui număr mic de întreprinderi ce produc bunuri similare sau diferențiate, între ele putându-se stabili înțelegeri în privința fixării prețurilor.