Tratamente Alternative Privind Stocurile

Capitolul I: Delimitări şi structuri privind stocurile

I.1. Noţiuni privind stocurile

Orice întreprindere, pentru a-şi atinge obiectivul propus, trebuie să dispună de mijloacele industriale şi comerciale, respectiv de un aparat de producţie format din maşini, utilaje, clădiri şi alte instrumente. Totodată, pentru a face să funcţioneze acest aparat, întreprinderea va trebui să aibă în vedere cumpărarea de materii prime, asigurarea stocurilor pe diferite stadii ale procesului de producţie, în vederea evitării întreruperilor şi salturilor în activitate, vânzarea produselor obţinute pentru a-şi recupera resursele cheltuite.

Stocurile şi producţia în curs de execuţie reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor care intervin în cadrul ciclului de exploatare, fie pentru a fi vândute în aceeaşi stare sau la terminarea procesului de producţie, fie pentru a fi consumate cu ocazia primei utilizări.

Din punct de vedere contabil, stocurile reprezintă structuri distincte ale activului patrimonial, care iau naştere şi sunt create în cadrul circuitului economic corespunzător fazelor acestuia. Ele asigură conţinutul procesului de producţie sau a activităţii desfăşurate în raport de profilul unităţilor patrimoniale.

Spre deosebire de celelalte categorii de bunuri aflate în întreprindere (imobilizări corporale), stocurile şi producţia în curs de execuţie se caracterizează prin aceea că se consumă la prima lor utilizare în procesul de producţie şi trebuie înlocuite cu exemplare noi de acelaşi fel, deci care intră şi ies din patrimoniu în mod continuu, în cadrul fiecărui ciclu de exploatare. Ele se pot regăsi total sau parţial în structura produsului sau activităţii la care participă.

În cadrul ciclului de exploatare se parcurg mai multe faze ale circuitului economic din întreprindere: aprovizionare – producţie – desfacere, în care stocurile îşi schimbă atât forma cât şi conţinutul lor material. Astfel, în cazul întreprinderilor productive (creatoare de valori noi), în faza de aprovizionare, activele circulante, sub forma disponibilităţilor băneşti se transformă în active circulante sub forma stocurilor de materii prime şi materiale consumabile; în faza de producţie, stocurile de materii prime şi materiale consumabile se transformă în stocuri de semifabricate şi produse finite; în faza de desfacere, stocurile de semifabricate şi produse finite sunt vândute clienţilor, iar în urma decontărilor cu aceştia, se transformă în active circulante sub forma disponibilităţilor băneşti. În ciclul de exploatare viitor acest circuit se reia, având loc continuu transformarea stocurilor dintr-o formă în alta, dintr-o stare în alta, dintr-un loc de gestiune în altul.

În cazul unei întreprinderi de desfacere (de comerţ), ciclul de exploatare este realizat (vizibil) numai în două faze ale circuitului economic: aprovizionare şi desfacere. În faza de aprovizionare, întreprinderea cumpără bunuri, deci activele

circulante băneşti se transformă în active circulante sub forma stocurilor de mărfuri şi în faza de desfacere are loc revânzarea lor în aceeaşi stare, când stocurile de mărfuri se transformă în active circulante băneşti.

Prin urmare, activele circulante materiale, concretizate în diverse stocuri şi producţie în curs de execuţie, se află succesiv şi neîntrerupt în diferite faze ale procesului de producţie şi comercializare. Această caracteristică a stocurilor de a participa continuu la stadiile circuitului economic şi de a descrie în cadrul exerciţiului mai multe rotaţii, relevă aportul lor la realizarea cifrei de afaceri şi la valorificarea capitalului. De aceea, gestiunea stocurilor, asigurarea şi utilizarea raţională a acestora, constituie un obiectiv principal al managementului întreprinderilor, la realizarea căruia contabilitatea, prin funcţiile sale poate avea o contribuţie însemnată.

O bună gestiune a stocurilor solicită ca natura bunurilor să fie indicată cu precizie, intrarea în stoc să fie înregistrată în momentul transferului de proprietate, evaluarea intrărilor şi ieşirilor de bunuri în şi din stoc să fie definită cu exactitate şi să rămână invariabilă.

Natura bunurilor stocate este definită printr-o nomenclatură internă întreprinderii şi trebuie să fie armonizată cu o nomenclatură macroeconomică a produselor şi activităţilor.

În principiu, stocurile sunt clasificate în bilanţ conform naturii şi destinaţiei lor, sau a ordinii cronologice în care apar în cadrul ciclului de exploatare.

În modelul bilanţier din ţara noastră sunt individualizate următoarele categorii de bunuri: stocuri de materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, baracamente şi amenajări provizorii, stocuri aflate la terţi, producţia în curs de execuţie, produse finite, semifabricate, produse reziduale, ambalaje, mărfuri.

Materiile prime participă direct la fabricarea produselor şi se recuperează în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformate.

Materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje şi alte materiale consumabile) participă sau ajută la desfăşurarea procesului de producţie sau, în general, de exploatare, fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit.

Obiectele de inventar reprezintă bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu, sau o durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum şi bunurile asimilate acestora (echipamentul de protecţie, echipamentul de lucru, îmbrăcămintea specială, mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, aparatele de măsură şi control, matriţele folosite la executarea anumitor produse şi alte obiecte similare)

Baracamentele şi amenajările provizorii sunt bunuri achiziţionate sau construite de unităţile patrimoniale pentru executarea lucrărilor şi prestaţiilor de construcţii. Nu se includ în această categorie lucrările de organizare din care, prin demontare sau demolare, nu se recuperează materialele.

Stocurile aflate la terţi reprezintă deferitele valori materiale de natura stocurilor în curs de aprovizionare, trimise spre prelucrare la terţi, aflate în custodie sau în consignaţie la terţi. În fapt, ele sunt stocuri de materii prime şi materiale, de obiecte de inventar, de produse, de animale, de mărfuri şi de ambalaje care, patrimonial, aparţin întreprinderii, dar fizic se găsesc la terţi sau sunt în curs de aprovizionare.

Producţia în curs de execuţie este producţia care nu a parcurs toate fazele (stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime. De asemenea, producţia în curs de execuţie include şi lucrările, serviciile, precum şi stadiile în curs de execuţie sau neterminate.

În cadrul stocurilor intră şi produsele întreprinderii în care se include semifabricatele, produsele finite, produse reziduale, animale, precum şi unele ambalaje. De asemenea, o categorie distinctă de stocuri o formează mărfurile.

Semifabricatele sunt produsele al căror proces tehnologic a fost terminat pentru o fază de fabricaţie (într-o secţie) şi care vor continua procesul de fabricaţie într-una sau mai multe secţii, pentru a parcurge celelalte faze sau vor fi vândute terţilor.