Tratamente contabile privind imobilizările corporale conform IAS 16 și reglementărilor naționale

Capitolul 1.Definiții si clasificări

Activul este definit, în general, ca resursă controlată de entitate ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă generarea de beneficii economice viitoare pentru entitate.

Activele unei entități se împart în două categorii:

- active imobilizate;

- active circulante.

Activele imobilizate se caracterizează prin faptul că nu se consumă la prima lor utilizare, participă la mai multe cicluri de exploatare și își transmit în mod treptat valoarea asupra bunurilor, lucrărilor și serviciilor la a căror obținere contribuie..

Activele imobilizate se grupează în următoarele categorii:

a) Imobilizări corporale

b) Imobilizări necorporale

c) Imobilizări corporale și necorporale în curs de execuție

d) Imobilizări financiare

Imobilizările corporale sunt definite de OMFP 1802/2014 și IAS 16 ,,Imobilizări corporale” ca active materiale care:

- Sunt deținute de o entitate pentru a fi utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative.

- Sunt utilizate de entitate o perioada mai mare de un an.

În Romania sunt imobilizări corporale activele care îndeplinesc regulile menționate mai sus și au o valoare mai mare decât limita stabilită de lege. În structura imobilizărilor corporale se cuprind: terenurile, construcțiile, utilajele, mijloacele de transport, animalele de muncă, mobilierul și aparatura birotică.

Reglementările contabile din Romania clasifică imobilizările corporale în următoarele structuri patrimoniale:

- terenuri și construcții;

- instalații tehnice și mașini;

- alte instalații, utilaje și mobilier;

- avansuri și imobilizări corporale în curs.

Imobilizările corporale aflate în patrimoniul unei entități se individualizează prin anumite caracteristici precum: valoarea de intrare, durata de viață utilă, gradul de uzură, anul de fabricație, parametrii de funcționare.

Conturile care se găsesc în operațiile cu imobilizările corporale sunt cuprinse în grupele 21,, Imobilizări corporale” , 28 ,,Amortizări privind imobilizările” și 23 ,, Imobilizări în curs de execuție și avansuri pentru imobilizări”.

Capitolul 2. Depreciere

Imobilizările corporale suferă două tipuri de deprecieri:

a) deprecieri ireversibile sau permanente, denumite amortizări și

b) deprecieri reversibile sau temporare, denumite ajustări pentru depreciere

2.1 Amortizarea imobilizărilor corporale sau deprecierea ireversibilă

Conform reglementărilor contabile, amortizarea reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de viață utilă.

Din punct de vedere contabil, amortizarea reprezintă reducerea valorii unui activ imobilizat, ca urmare a deprecierii, prin utilizarea lui de către entitate, într-o anumită perioadă de timp, a acțiunii valorii factorilor naturali, a concurenței, a progresului tehnic sau a altor cauze. Amortizarea ca depreciere ireversibilă se deduce din valoare de intrare pentru a estima valoarea contabilă netă sau valoarea rămasă.

Privită din punct de vedere financiar, amortizarea reprezintă o sursă de autofinanțare a capitalului imobilizat, fiind componenta principală a capacității de autofinanțare.

Pentru calculul amortizării, entitatea trebuie să dețină informații asupra imobilizărilor corporale ce privesc valoarea amortizabilă, durata de viață utilă și metoda sau metodele de amortizare (regimuri de amortizare).

Valoarea reziduală conform reprezintă costul imobilizării sau altă valoare substituită acestuia în situațiile financiare anuale, din care s-a scăzut valoarea reziduală.

Valoarea reziduală reprezintă valoarea netă contabilă pe care o entitate estimează că o va obține la sfârșitul duratei de viață utilă a imobilizărilor corporale, după deducerea costurilor de cesiune previzionate. Dacă această valoare este semnificativă, entitatea nu o ia în considerare la calculul valorii amortizabile.

Durata amortizării unei imobilizări corporale corespunde, în principiu, duratei sale de utilizare exprimate în ani.