Tratamente și analize contabile privind trezoreria societății

1. Introducere

Conceptul de trezorerie apare ca rezultat al unei lungi evoluţii istorice, care a condus mai intâi, la identificarea noţiunii de “monedă publică”.

După “Dictionnaire fiduciare financier” de Erik de la Villeguérin şi colaboratorii (Paris, 1991), trezoreria înseamnă “toate mijloacele de care dispune întreprinderea pentru a face faţă plăţilor: disponibilităţile, valorile mobiliare de plasament, plafoanele de credite curente, efectele comerciale scontate”.

Sub bagheta contabilităţii de angajamente, “mariajul”, venituri = încasări, cheltuieli = plăţi, nu va fi niciodată “ oficializat ”. Decalajul de timp dintre momentul recunoaşterii veniturilor în contabilitate şi cel al încasării acestora, respectiv, momentul recunoaşterii cheltuielilor în contabilitate şi cel al plăţii, poate decide deznodământul financiar al întreprinderii. În acest context, teoreticienii si practicienii şi-au concentrat antenţia asupra trezoreriei, considerată informaţia „sine-quanon” pentru întreprindere, deoarece prin intermediul acesteia îşii finanţează activitatea şi îşi asigură durabilitatea.

Pentru un nespecialist, trezoreria este, deseori, sinonimă cu „banii din casă”.

În viziunea contabilităţii, a gestiunii financiare şi a analizei economico-financiare, concepţia de trezorerie are o definişie mult mai cuprinzătoare.

Bernard Colasse atenţionează că noţiunea de trezoererie “nu trebuie confundată, ca în limbajul curent, cu aceea de disponibilităţi; trezoreria este ceea ce rămâne din resursele stabile după ce au fost finanţate imobilizările şi nevoia de finanţare legată de activitatea curentă sau nevoia de fond de rulment”.

2. Aria de definiţie

Privită prin prisma IAS 7 “Situaţia fluxurilor de trezorerie”, trezoreria, deşi nu este clar definită, cuprinde numerarul şi echivalentele de numerar. Numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere. Echivalentele de numerar sunt investiţii financiare pe termen scurt şi extrem de lichide care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi al caror risc de schimbare al valorii este insignifiant.

Reglementările contabile româneşti nu oferă o definiţie ecplicită a trezoreriei.

Pentru contabilitate, trezoreria reprezintă “activitatea în cadrul căreia se cuprind tranzacţiile şi evenimentele prin care se gestionează instrumentele financiare pe termen scurt (titlurile de plasament, respectiv investiţiile financiare pe termen scurt), valorile de încasat, disponibilităţiile băneşti aflate în caseria societăţilor comerciale, creditele bancare pe termen scurt, disponibilităţile băneşti separate sub formă de acreditive la societăţile bancare şi alte valori de trezorerie”.

Organizaţia profesională a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din Franţa (OECCA) cuprinde în trezorerie, pe lângă disponibilităţile bănesti şi titlurile de plasament, efectele comerciale scontate neajunse la scadenţă. Planul Contabil General Francez defineşte trezoreria ca una netă, respectiv ca diferenţă intre disponibilităţile si datoriile pe termen scurt, inclusiv creditele obţinute.

In gestiunea trezoreriei entităţii se ţine cont de trei principii:

- utilizarea eficientă a creditelor;

- utilizarea eficientă a excedentelor de trezorerie;

- evitarea pe cât posibil a costurilor creditoare.

Prin calculele contabilităţii se urmăreşte:

- gestionarea corectă a numeralului şi a valorilor aflate în caseria unităţii patrimoniale;

- respectarea plafoanelor de casă;

- controlul asupra operaţiilor ce privesc avansurile spre decontare.

Cunoaşterea permanentă a valorilor de realizat şi a valorilor disponibile, precum şi a obligaţiilor unităţii patrimoniale are o importanţă deosebită pentru urmărirea incasării drepturilor de creanţă şi a plăţii datoriilor la scadenţă, asigurându-se astfel evidenţa existenţei şi mişcării titlurilor de plasament, disponibilităţilor în conturi la bănci şi în casă, creditelor bancare pe termen scurt şi altor valori de trezorerie.

Astfel conceptul de trezorerie cuprinde ansamblul lichidităţilor monetare şi a echivalentelor de numerar de care dispune o entitate pentru a face faţă plăţilor scadente.

Structurile specifice trezoreriei pot fi prezentate sub urmatoarea formă: