Exegeza textelor din I Regi - secțiunea I și simbolismul lor comentat de Sfântul Grigorie cel Mare

1.1. „Era în vremea aceea un om unic la Ramataim-Ţafim, în Muntele Efraim, cu numele Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, efraimitul.”(1-1)

Cel pe care îl reprezintă acest „bărbat” este, oare, altcineva decât Dumnezeul nostru şi Mântuitorul nostru? El s-a arătat în slăbiciunile trupului nostru, însă această slăbiciune a naturii pe care El şi-a asumat-o, El nu a lăsat să fie dominată de ispitele unei vieţi uşoare.

2. Vir („bărbat”) provine, după cum se ştie, din virtus („virtute”). În paradis, unde a fost creat, omul a intrat în conflict cu îngerul apostat, dar el nu a ştiut cum să-i rezistefolosind virtutea pe care o primise odată cu facerea sa. Creat puternic, dar căzut în mod laş sub jugul potrivnicului său, nu s-a arătat bărbat în luptă, aşa cum îi fusese dat să fie. Oricât de puternic ar fi fost, îi era imposibil, după condamnarea neamului omenesc, să fie superior potrivnicului care îl dovedise, în afară de cazul în care această natură omenească nu ar fi fost asumată de Cel care se află deasupra oamenilor.

3. Iată de ce Creatorul nostru a devenit, în luptă, învingătorul nostru. S-a arătat El a fi un adevărat bărbat? Desigur, având în vedere virtutea pe care a arătat-o El Şi-a asumat natura noastră, pentru ca aceasta să devină prin El victoricească şi să-şi redobândească nobleţea cu care fusese dotată. În Mântuitorul nostru, slăbiciunea acestei naturi se va preface, astfel, în forţă, pe cândla Adam, forţa devenise slăbiciune. În pustiu, în timp ce postea ispititorul s-a apropiat de el şi, recurgând la armele care îi adusesesră cândva triumful, trimise către El săgeţile numite lăcomie, orgoliu, trufie; dar acesteas-au frânt într-o rezistenţă fără cusur. Acest triumf al Mântuitorului nostru a arătat în mod strălucit că El era „bărbat” (vir), pentru că a învins forţa îngerului apostat, câştigător altădată opunându-i nu puterea divinităţii Sale, ci slăbiciunea omenescului din El.

4. Acesat „bărbat” este Acela pe care S-a văzut profetul Ieremia când a spus: „...femeia va căuta pe bărbatul ei.” (Ieremia 31, 22). La El se referă Zaharia afirmând: „... Iată un om care va fi chemat Odraslă...” (Zaharia 6, 12). Despre El, preafericitul apostol Petru a propovăduit evreilor în aceşti termeni: „Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între voi de Dumnezeu, prin puteri, prin minuni şi prin semne pe care le-a făcut prin El Dumnezeu în mijlocul vostru, precum şi voi ştiţi, pe Acesta, fiind dat după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa cea dinainte a lui Dumnezeu, voi l-aţi luat şi, pironindu-L, prin mâinile celor fără de lege, L-aţi omorât” (Fapte 6, 22-23). De aici, vorbele lui cleofas, adresându-se Mântuitorului nostru: „...Iisus Nazarineanul, acest bărbat, care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt...” (Luca 24, 19).

5. Da, bărbat a fost Acela care l-a alungat din biserică, în această lume, pe vechiul lui adversar, iar, prin moartea Sa, l-a înlănţuit în iad. Şi, după ce va fi zdrobit puterea iadului prin moartea Sa, l-a înlănţuit în iad. Şi, după ce va fi zdrobit puterea iadului prin moartea Sa ne va fi deschis intrarea în veşnicie, El ne-a arătat măreţia puterii Sale nu numai prin viaţa trăită ci şi prin moartea şi învierea Sa ne va fi deschis intrarea în veşnicie, El ne-a arătat măreţia puteriiSale nu numai prin viaţa trăită ci şi prin moartea şi învierea Lui.

Ştiind, deci, că Mântuitorul a împlinit fapte măreţe de putere prin omenescul pe care Şi L-a asumat, înţelegem că Acela care este eroul acestora să fie reprezentat ca un „bărbat”.