Genealogia Mantuitorului in Evanghelia Dupa Matei cu Precizarea Rostului celor Trei Femei Pagane

Imagine preview
(6/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Genealogia Mantuitorului in Evanghelia Dupa Matei cu Precizarea Rostului celor Trei Femei Pagane.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 52 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domenii: Crestinism, Religie

Extras din document

Capitolul Ι

Lămuriri noţionale tehnice despre termenii

„Evanghelie“, „genealogie“ etc.

În limbajul Evangheliei din Cartea neamului, creştinismul are nu numai dimensiunile adâncimii, care ridică din lumea relativităţii spre zările desăvârşirii, ci afundă în timp şi leagă de trecutul istoric, de părinţii şi moşii şi strămoşii, cei după trup, ai lui Iisus: Avraam, Isaac, Iacob, David, Solomon…

Noul Testament începe cu textul Cărţii neamului lui Iisus Hristos, de la Matei I, 1-24. Textul acesta conţine sfârşitul începutului şi începutul sfârşitului, pentru că fixează interdependenţa existentă între cele două testamente, urmând de la Avraam şi sfârşind cu Iisus Hristos – Domnul nostru. Prin Evanghelia Cartea Neamurilor, raportul dintre Vechiul Testament şi Noul Testament se vădeşte azi multiplu şi direct de a îmbina legături şi de o unitate dialectică.

Pentru a dovedi că Iisus este Mesia cel făgăduit de Proorocii Vechiului Testament, Sfântul Evanghelist Matei ne dă genealogia lui Iisus de la Avraam şi până la naşterea Sa şi ne arată legătura trupească şi spirituală cu iluştrii săi înaintaşi.

Astfel, Iisus este fiul lui Avraam, Isaac, Iacov, Rut, Iesei, David, Solomon şi ceilalţi ascendenţi.

Genealogia Domnului Iisus Hristos se găseşte în Evangheliile Sfinţilor Matei şi Luca. Aceste scrieri stau în fruntea cărţilor Sfintei Scripturi.

Căutând cuvântul „Evanghelie“ în „Dicţionarul Noului Testament“, vom găsi că „Evanghelie“ înseamnă «vestea bună» a mântuirii, adusă lumii de Iisus Hristos. Ea poartă diferite denumiri, după cel propovăduit sau după cel care o propagă. Astfel, se numeşte deopotrivă: «Evanghelia Împărăţiei» (Matei 4, 23; 24, 14); «Evanghelia harului lui Dumnezeu» (fapte 20, 24); «Evanghelia lui Dumnezeu» (Rom. 15, 16, II. Cor. 11, 7), «Evanghelia lui Hristos» (I Cor. 9, 12), «Evanghelia mântuirii» (Efes, 1, 13).

Iar «Genealogia Mântuitorului», în acelaşi Dicţionar e definită ca fiind înşirarea neamurilor Lui de la Adam. Noul Testament ne prezintă două genealogii ale lui Iisus Hristos: Matei 1, 1 –16 şi Luca 3, 23 – 28. Prima porneşte de la Avraam până la Iisus, în chip descendent, zicând: «Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam» (Matei 1, 1); iar a doua porneşte de la «Iisus, care, precum se socotea, era fiul lui Iosif» şi urcă în mod ascendent până la «Adam, fiul lui Dumnezeu»(Luca 3, 38).

Termenul „evanghelie“ derivă deci de la cuvântul grecesc τό εΰαγγέλιον. Acest termen înseamnă mai întâi premiul care se dădea aceluia care aducea o veste bună, iar apoi vestea cea bună însăşi.

Evangelia este cea mai bună veste care s-a adus cândva omenirii prin Apostolii Domnului şi învăţăceii lor, care oriunde veneau istoriseau viaţa şi activitatea desfăşurată de Domnul în timpul cât a petrecut aici pe pământ în mijlocul poporului Său în scopul mântuirii neamului omenesc. E adevărat că toţi istoriseau viaţa şi activitatea Domnului Iisus Hristos, dar cât priveşte forma istorisirii, fiecare dintre ei povestea aceleaşi episoade cu alte cuvinte şi adeseori în altă ordine de idei, aşa că aceeaşi veste bună, după cuprinsul ei, primea în gura fiecărui predicator o formă nouă.

Faptul acesta s-a învederat cu deosebire atunci când istoria evanghelică s-a fixat de unul sau altul dintre apostolii Domnului sau învăţăceii acestora în scris. Evanghelia scrisă prezenta de acum înainte o formă deosebită de predicare a celui care a scris-o asupra celor ce a învăţat şi a făcut Domnul Iisus pentru omenire.

Când Biserica creştină s-a văzut în posesia mai multor evanghelii scrise, pentru a le putea deosebi pe unele de altele, ea trebuia să dea fiecăreia din ele o numire proprie. Cea mai simplă numire era aceea de a le numi după autorul care le-a scris. Drept aceea, evangheliile care au fost primite în sânul Bisericii creştine au fost numite: evanghelia după Matei, cea după Marcu, cea după Luca, cea după Ioan.

Voind să vorbească despre Domnul nostru Iisus Hristos şi să dea primilor săi cititori (iudeo-creştinii din Palestina şi din împrejurimi) dovezi mai luminoase că Domnul Iisus este într-adevăr Mesia cel prezis de profeţii Vechiului Testament şi aşteptat cu mare dor de iudeii vremurilor de atunci, evanghelistul Matei ţine să arate înainte de toate care sunt legăturile acestei personalităţi ilustre cu bărbaţii mari ai timpurilor trecute.

Obiceiul de a induce pe înaintaşii vreunui bărbat mare este străvechi. Moise a introdus în prima sa carte (Gen. 5,1; 10,1; 11, 10) întreaga spiţă a neamului omenesc (genealogia) de la Adam şi până în timpurile sale. De când Aaron şi fiii săi au fost unşi preoţi şi arhierei peste poporul lui Israel s-a ivit necesitatea de a alcătui tablouri genealogice nu numai asupra neamului lui Israel în general, ci şi asupra descendenţilor acelei familii, ai cărei fii erau chemaţi a fi preoţii şi arhiereii poporului acestuia (cf. Lev. 3, 1); ( Cron, 7, 1, Neemia 12, 1).

Câteva sute de ani mai în urmă, David, care se trăgea din seminţia lui Iuda, ajunge rege în Ierusalim şi prin gura profetului Natan Dumnezeu îi promite că tronul nu se va mai lua de la dânsul şi de la ai săi în veci (2 Sam. 7, 13).

Promisiunea aceasta i se dă lui David anticipând pe viitorului Mesia, care avea să se nască din familia lui şi avea să domnească în veci peste credincioşii Săi. De aceea, din acest moment înainte trebuiau să se alcătuiască tablouri genealogice şi asupra familiei davidice atât pentru a se putea stabili drepturile la tron ale descendenţilor lui, cât şi în vederea celui din urmă şi celui mai ilustru descendent al lui, care avea să fie Mesia. Asupra Acestuia aveau să treacă toate făgăduinţele date de Dumnezeul lui Avraam, căruia i s-a zis: „Întru seminţia ta se vor binecuvânta toate popoarele pământului“ (Gen. 12, 3).

Tablourile genealogice se păstrau de obicei la templu pentru a fi completate acolo şi ferite de falsificări. Pe lângă tablourile genealogice cu caracter oficial, vor fi existat şi multe alte tablouri genealogice alcătuite de capii familiilor. Acestea aveau un caracter privat şi se păstrau din tată în fiu în cadrul familiilor. Aceste tablouri genealogice purtau la cei vechi numirea de „carte a neamului” sau „carte genealogică” (βίβλος ξευέσεώς), deşi erau adeseori de cuprins foarte mic (Gen. 5, 1; Ezdra 2,62; Neem. 7,5). De aceea şi evanghelistul nostru induce tabloul genealogic al Domnului nostru Iisus Hristos drept „carte a neamului” Său.

Fisiere in arhiva (1):

  • Genealogia Mantuitorului in Evanghelia Dupa Matei cu Precizarea Rostului celor Trei Femei Pagane.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA CONSTANŢA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ SECŢIA PASTORALĂ