Martorii lui Iehova - Factor de Tensiune Interconfesională

Trăim într – un timp al tehnicii avansate şi al vitezei. Lumea pare că este într-o continuă schimbare şi căutare. Şi în peisajul interconfesional contemporan lucrurile se schimbă, din cauze multiple. Accesul la internet a modificat într-un mod categoric accesul la informaţie, la cea de ordin spiritual inclusiv. Lucruri greu abordabile cu ceva timp în urmă – informaţie, cărţi, imagini sunt acum disponibile prin intermediul unui calculator conectat la internet. Desigur, acest lucru nu înlocuieşte o educaţia duhovnicească propriu-zisă, dar, cu o bună îndrumare o poate ajuta. Sau, din contră, o modalitate defectuoasă, poate îndruma pe căi greşite.

În prima parte a lucrarării de faţă analizăm cadrul istoric şi doctrinar al acestei grupări religioase, precum şi o informaţie foarte nouă, despre modul în care prozelitismul promovat de Cultul Organizaţia Martorii lui Iehova se află într-o schimbare importantă. Cadrul legal de la noi în ţară le conferă o mare libertate de manifestare. La nivel european cadrul legislativ este unul divers şi axat în special pe valorile drepurilor omului. Prozelitismul Martorilor lui Iehova - ca de altfel şi al altor grupări neoprotestante - poate fi contracarat/ temperat într-o anumită măsură prin intermediul orei de religie. Ora de religie este încă un punct de sprijin important pentru transmiterea reperelor credinţei ortodoxe.

În cazul Bisericii Ortodoxe dialogul interconfesional este unul dus cu deschidere şi îngăduinţă. Dar o foarte bună cunoaştere a realităţii este recomandată tocmai pentru faptul că schimbările survin rapid. Mai ales datorită faptului că pe teritoriul ţării noastre creştinismul are provenienţă autentic apostolică dialogul cu cei care consideră că fac misiune şi apostolat este unul delicat. În cazul Martorilor lui Iehova aceste schimbări sunt în curs de realizare, dar acestea urmăresc o scădere a vigilenţei din partea autorităţilor, precum şi o îmbunătăţire substanţială a imaginii acestora în rândul potenţialilor adepţi. Această schimbare de 90 de grade a prozelitismului iehovist agresiv a fost şi motivul pentru alegerea acestei teme de lucrare. Metoda de cercetare folosită în relizarea acestei lucrări este documentarea, consultarea lucrărilor de specialitate. În urma acestei consultări a fost necesară o reevaluare a programei şcolare de la disciplina religie, pentru a vedea modul în care acest prozelitism poate fi prevenit prin intermediul orei de religie.

Termeni şi definiţii

a) Biserici tradiţionale. „Bisericile Tradiţionale Europene” sunt Bisericiile : Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, precum şi unele ramuri ce reprezintă Biserica protestantă din Europa cum ar fi: luteranii, calvinii, reformaţii, evanghelicii etc.,acestea fiind organizate sub forma unor alianţe sau federaţii

b) ,,Protestantismul ne-ecumenic” , este reprezentat de denominaţiuni ieşite din protestantism cum ar fi: ,,Biserica Sfinţilor Ultimelor Zile” numită ,,Biserica mormonă”; ,,Biserica Advenistă de Ziua a Şaptea” şi ,,Organizaţia Martori lui Iehova” ce din pricina unor diverse motive nu sunt în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor (WCC) sau al altor instituţii ecumenice, fără excluderea dialogului cu alte biserici

c) Ecumenism. În secolul nostru încercăriile de unire dintre biserici s-au intensificat. A luat fiinţă Consiliul Ecumenic al Bisericilor – 1948 (WCC), Conferinţa Bisericilor Europene – 1959, Consilii Ecumenice Naţionale sau Conferinţe Interconfesionale. Relaţiile, legăturiile dintre ortodocşi şi catolici au avansat astfel la 7 decembrie în anul 1965, printr-o declaraţie comună citită concomitent în catedrala Sfântul Petru din Roma şi catedrala ortodoxă Sfântul Gheorghe din Constantinopol, s-a procedat la ridicarea excomunicărilor din 16 şi 20 iulie 1054. În 1980 s-a reluat dialogul teologic oficial dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano - Catolică. Dialogurile frecvente precum şi întâlnirile între religiile creştine sunt şi au fost foarte numeroase astfel că secolul al –XX–lea a fost un secol în care ecumenismul s-a extins la toate cele trei mari Biserici Creştine. Bisericile ortodoxe, protestante şi Biserica anglicană participă cu succes la mişcarea ecumenică din 1948 în Consiliul Ecumenic al Bisericilor ce cuprinde azi peste 300 de Biserici creştine din lume, având drept obiectiv colaborarea frăţească, soluţionarea problemelor lumii contemporane şi nu în ultimul rând refacerea unităţii Bisericii creştine

d) Misiunea – este actul de creştinare, de evanghelizare a lumii,de transmitere a învăţăturiilor Fiului lui Dumnezeu, a Mântuitorul Iisus Hristos şi este o datorie sfântă a Bisericii din punct de vedere ortodox. Vestea întrupării Fiului lui Dumnezeu este dusă azi în Africa, Asia şi trebuie să primească sprijinul tuturor religilor ortodoxe. Astfel, dacă vorbim despre atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de prozelitismul actual al Noi Mişcării Religioase (NMR), trebuie să avem în vedere faptul că ne referim la întreaga suflare Ortodoxă, adică ne referim la întreaga comunitate pan-ortodoxă şi, pe de altă parte, la fiecare Biserică ce este structurată etnic, naţional, ce se confruntă într-un mod particular cu diferite forme de prozelitism

e) Evanghelizare. Este practica generală prin care se răspândesc ideile legate de creştinism pe cale orală precum şi prin diferite materiale. Acesta este un termen folosit în general de către neoprotestanţi în efortul lor susţinut de a-L vesti pe Dumnezeu oamenilor. Acest termen poate fi utilizat şi ca sinonim pentru acţiunea de prozelitism, acţiune prin care neoprotestanţi încearcă să câştige cât mai mulţi adepţi aşa cum spune Pr. Prof. Dr. Ion Bria că există grupuri evanghelice fundamentaliste ce ,, în căutare de adepţi, falsifică noţiunea de misiune, recurgând la metode prozelitiste violente şi neautentice”

f) Noi mişcări religioase. Fenomenul sectar (NMR), în ansamblul său, a devenit obiect de cercetare în sociologie în cursul secolului al -XX-lea, mai ales după anii 1960. Astfel, sociologia îşi propune să analizeze istoria şi doctrina acestor mişcări, pentru a arăta apoi în ce mod şi în ce măsură societatea este interpelată de fenomenul sectar. Se are în vedere în primul rând cum sunt structurate şi organizate grupurile, elemente ce ne permit să putem trage anumite concluzii în ceea ce priveşte pericolul potenţial reprezentat de o anumită sectă sau, cel puţin, coeficientul de socializare prin care pot atrage oamenii către ideile sectei respective

g) Prozelitism. Pr. Prof. Dr. Ion Bria vorbeşte despre prozelitism ca fiind „evanghelizare de rea credinţă”, el spune că există grupuri evanghelice fundamentaliste care sunt „în căutare de adepţi, falsifică noţiunea de misiune, recurgând la metode prozelitiste violente şi neautentice”. Acestea practică o agresivitate dublă: împotriva celor ce cred şi aparţin uneia din Biserici precum şi împotriva celor ce nu cred. „Re-evanghlizarea” ce este propusă de aceste secte se întrepătrunde cu recolonizarea culturală şi ideologică, credinciosul rupându-se de propria sa cultură.