Sacrul în literatura religioasă

ARGUMENT

In analiza operei lui Tudor Arghezi, critica literara a subliniat originalitatea si forta expresiei poetice a celui mai mare poet roman al secolului XX. Problema religiozitatii reprezinta axul central al tuturor exegezelor, fiind abordata fie prin disocierea poeziei mistice de cea religioasa cu scopul observarii unor teme religioase in lirica argheziana §i a limbajului poetic religios in viziunea lui Eugen Lovinescu, fie in spiritul teologiei negative cu trimiteri la Pseudo-Dionisie Areopagitul §i scriitorii expresionisti germani ca la Ov. S. Crohmalnicenu in cursul consacrat poeziei interbelice, prin absolutizarea structuni mistice a fiintei argheziene, asociind opera la climatul spiritual mistic al Evului Mediu timpuriu, dupa cum a replicat Al. George criticii sociologizante in cartea sa ,Marele Alpha" sau subliniind nereligiozitatea poetului dupa cum intalnim in ,,Temele" lui Nicolae Manolescu.

Nicolae Balota nu mai surprinde trairea vie a sufletului religios si acorda importanta teoriei operei ca in - fiintare dintr-o criza permanenta a idenritatii inteleasa ca fenomen originar al constiintei argheziene.

Eugen Simion propune o interventie pragmatica in care simbolul durnnezeirii ar putea fi analizat in eel putin patru acceptiuni: religioasa, gnoseologica, etica §i estetica. Realizand o sinteza a acestor opinii se pot avansa toate punctele de vedere posibile: poet mistic, poet cu educatie religioasa, poet pe teme religioase, poet nereligios.

Dupa parerea noastra, drama poetului nu poate fi interpretata corect fara cunoasterea particularitatilor crizei morale care a general aspiratia sa spre Revelatie §i Credinta. Nu avem elemente suficiente pentru a decide asupra credintei sau necredintei omului Tudor Arghezi. Se impune insa, sublinierea raportului credinta-religiozitate pentru a vedea in ce masura avem de-a face cu un credincios sau cu o poezie religioasa fara ca acesta sa necesite trairea mistica

a autorului ei. Credinta, aşa cum este definita in "Dictionar biblic"1 reprezinta temelia, incredintarea celor nadajduite, dovada celor nevazute (credinta < lat. credens = credincios; fides = cunoastere, incredere, gr. pistis).

Credinta e un dar al milei lui Dumnezeu, de aceea ea presupune dialogul iubirii, relatia personala cu Dumnezeu. Este vorba de ,,acceptarea prin strdpungerea inimii" (Fapte 2 : 37) a fagaduintelor lui Dumnezeu care se manifestă in prezenta lui Hristos, acceptare care determina nu numai un nou stil de viata, o schimbare a spiritului prin pocainta, ci §i destinul penrru eternitate. Parintii afirma ca temerea de Dumnezeu este inceputul credintei, deoarece aceasta elibereaza sufletul de inspaimantarea pacatului sj a mortii, ajutandu-1 sa intre in stapanirea harului.

Credinta e o cale de cunoastere prin expiere personala, nu prin probe. Dupa apostolul Pavel, aici pe pamant nu avem o cunoastere clara, ci definitiva, ,,ca prin oglinda", partiala.

Cultivand-o prin poruncile dumnezeieşti o facem să devina imparatia lui Dumnezeu care e cunoscuta numai de cei ce o au.

Cuvantul ,,religie" provine din Vulgata in care ,,religio" apare intr-o parafrazare a pasajului din lac( 1, 26) si urm. In ,,Fap1ele" (26,5) el se refera la iudaism (cf. Gal. 1:13 s. urm.). Aici s.i in cartile apocrife threskeia se refera la manifestarea exterioara a credinfei nu ca si confinut, dupa cum am pune in contrast religia cu budismul.

Ezitarea actuals de a folosi cuvantul religie atat cu privire la continutul credintei cre§tine, precum si cu privire la manifestarea ei in inchinare §i slujba se datoreaza convingerii ca crestinismul nu este doar una dinti'e religii ci difera de toate celelalte prin faptul ca tot continutul ei este revelat in mod divin, iar manifestarea sa exterioara de catre credinciosi nu reprezinta o incercare de a asigura mantuirea, ci o jerrfa de multumire penrru primirea ei.

1 Dictionar biblic, Rditura Cartea Creştina, Oradea. 1995, p. 1117

In urma acestei delimitari credinta religie se impune precizarea necesitatii surprinderii substantei §i semnificatiilor complexe ale religiozitatii ca suprema cale spre sublimarea fiintei umane.

Pentru a intelege fiinta argheziana am preluat observatiile privind natura omului religios in cateva ,,Repere ale lecturii sacrului in literatura religioasaT, evidentiind paralela sacru - profan prin sublinierea laturii irationale a religiei, in spiritul modernitatii. Omul religios §i omul nereligios reprezinta doua moduri a le fiintarii spiritului care in opinia lui Mircea Eliade au rolul de a fundamenta lumea. Urmarind desacralizarea societatii moderne, autorul nu neglijeaza importanta tuturor manifestarilor sacrului, justificand aceasta prin faptul ca fiecare reprezentare religioasa implica notiuni importante ca fiinta, sens §i adevar.