Spiritismul

Introducere

Spiritismul este cea mai veche, mai răspândită şi mai primejdioasă dintre doctrinele şi practicile ocultiste. De fapt, toate religiile ocultiste sunt nişte religii surogat, care se vor răspunsuri la aporiile elementare ale lumii contemporane şi îşi conturează propriul mesaj pe baza motivaţiilor, a modului de viaţă şi a argumentelor societăţii contemporane .

Luându-şi numele de la pretinsa comunicare cu spiritele (sufletele) morţilor, spiritismul este o practică oculta a cărei origine se pierde în negura vremurilor, fiind întâlnită la toate popoarele din vechime. Vechiul Testament face menţiunea practicilor spiritiste şi ne ofera cazul lui Saul cu vrăjitoarea din Endor (I Regi XXVIII, 7-20), arătând că aceste practici sunt contra voii lui Dumnezeu şi ca atare interzise (Deuteronom XVIII, 9-12). Spiritismul este cunoscut chiar şi în primele veacuri crestine, începând de la Simon Magul (Fapte VIII, 9) şi de la vrajitorul Elima (Fapte XIII, 8), fiind practicat în mediile iudeo-păgâne.

Analizând conceptia spiritistă, vom abserva cu uşurinta că ideile ei de bază îşi au originea în sincretismul gnostic. Confuză şi intolerantă, plină de contradicţii şi absurdităţi, “doctrina“ spiritistă variază după măsura imaginaţiei teoreticienilor ei, la fel ca în gnosticismul antic. O legătură organică există şi între gnosticism, Cabala şi spiritism. Ocultismul susţinut de Eliphas Lévi a influenţat foarte mult mişcarea spiritistă, iar sintagma ”ştiinţă ocultă“ promovată de el i-a inspirat pretenţia de “ştiinţă spirituală”, în opoziţie cu materialismul “ştiintific” care atingea în acea vreme nivelul răspândirii marxiste. Această “ştiinţă ocultă” era de fapt un amestec de magie, alchimie şi astrologie, iar “corpusul doctrinar” era alcătuit din elemente dispersate. Eliphas Lévi a încercat să le reconstituie pe structura Cabalei iudaice, a hermetismului şi magiei, iar opera lui i-a inspirat mai apoi şi pe membrii Societăţii Teozofice, pe rozecrucieni şi masoni.

Am putea derula, asadar, firul lung al ereziologiei sincretiste şi anticrestine, pornind de la iudeo- gnosticismul antic, trecând prin gnosticismul alexandrin şi sirian, prin maniheism cu toate derivatele lui, prin Cabala, prin spiritism, teozofie şi antropozofie, ajungând la sectele din zilele noastre, adăpostite sub cupola protectoare a mişcării New Age, în care ocultismul ezoteric îşi dă mâna cu sincretismul de tip gnostic “unificator”. Privind în ansamblu această lungă înlănţuire de grupări eretice anticreştine, se constată mai multe idei de bază pe care le au în comun.

Revenind la spiritism, remarcăm des întâlnita confuzie între psihicul propriu-zis şi spiritual, confuzie care se prezintă sub două forme inverse: în prima, spiritul este redus la psihic şi aceasta se întâmplă în explicaţiile psihologice ce se dau experienţelor cu adevărat spirituale; în a doua, psihicul e luat, dimpotrivă, drept spiritual şi exemplul cel mai vulgar este spiritismul. Şi alte forme mai complexe ale neo-spiritismului purced tot din aceeaşi eroare. În amândouă cazurile e ignorat spiritualul.