Taina Casatoriei

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Taina Casatoriei.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 70 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Crestinism

Cuprins

Lista a abrevierilor
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
A. Căsătoria Vechiul Testament
1. Instituirea primitivă şi Legea Morală
1.a. Dumnezeu autorul căsătoriei
1.b. Scopul principal al căsătoriei
1. c. Sfinţenia căsătoriei
1. d. Unitatea, unicitatea şi indisolubilitatea căsătoriei
2. Taina persoanei, dimensiune morală
2.a. Moralitatea preconjugală
2.b. Moralitatea conjugală
3. Stări deficiente ale căsătoriei
3.a. Căsătoriile mixte şi unirile libere
3.b. Poligamia
3.c. Divorţul
3.d. Leviratul
CAPITOLUL II
B. Căsătoria în Noul Testament
4. Legea proclamată de Isus şi amintită de Sfântul Pavel
1.a. Extinderea legii indisolubilităţii
1.b. Căsătoria în Sfintele Evanghelii
1.c. Învăţătura lui Isus despre căsătorie
5. Unitatea căsătoriei
2.a. Poligamia simultană
2.b. Privilegiul Paulin
6. Simbolismul sacru al căsătoriei
3.a. Sacramentul căsătoriei
3.b. Comunitatea familială ca şi comunitate eclezială
7. Căsătorie şi feciorie
4.a. Căsătoria în scrierile Sfântului Pavel
4.b. Semnul şi chemarea la feciorie
4.c. Căsătoria şi fecioria
8. Drepturile şi îndatoririle soţilor
5.a Egalitatea drepturilor
5.b. Itinerarul spiritual al soţilor
5.c. Educaţia religioasă în cadrul familiei
CAPITOLUL III
B. Căsătoria
1. Căsătoria ca şi legătură naturală pe viaţă între un bărbat şi o femeie
2. Întărirea şi înălţarea căsătoriei de către Isus
3. Valorile familiei în societatea modernă

Extras din document

Capitolul I

A. Căsătoria în Vechiul Testament.

În Israelul antic, căsătoria şi viaţa de familie, prezentau aceleaşi caracteristici care erau în tot orientul antic. Căsătoriile erau de tip patriarhal, tatăl familiei, avea autoritate asupra soţiei, copiilor, nepoţilor, servitorilor şi sclavilor. Lăsarea unei zestre (dote), tatălui logodnicei, nu trebuie să fie interpretat ca şi cumpărarea soţiei; de fapt acest lucru însemna, era ca un fel de recompensă pentru familia care „pierde” un membru al familiei sale. „Mahor” indică faptul că matrimoniul e făcut după reguli; dota servea ca şi garanţie pentru ca femeia să poată dispune de ea în caz că va rămânea văduvă. Constatarea virginităţii fetei, era indispensabilă şi dacă nu era virgină trebuia să suporte pedeapsa lapidării: „am luat pe femeia aceasta, nu m-am apropiat de ea şi nu am găsit-o fecioară…… dar dacă faptul era adevărat, dacă fata nu s-a găsit fecioară, să scoată pe fată la uşa casei tatălui ei, să fie ucisă cu pietre de oamenii din cetate şi să moară pentru că a săvârşit mişelie în Israel, curvind în casa tatălui ei” .

Soţul era considerat ca şi patron; de la o femeie se aştepta mai înainte de toate ca ea să dea naştere multor fii, semn al binecuvântării di partea lui Dumnezeu: „femeia va fi ca o vie roditoare înăuntrul casei tale” . Sterilitatea era considerată cel mai mare ghinion pentru o femeie. Fără nici un dubiu, erau puţini soţii care spuneau soţiilor lor pentru a le consola: „nu sunt poate eu, pentru tine mai mult decât zece fii?” .

Pentru unii poligamia era semnul bogăţiei, exista înainte de toate, în caz de sterilitate, a primei soţii. Ca şi în codul lui Hamurabi, (Dreptul în familiile mesopotamiene), femeia sterilă putea să pună o servă în braţele soţului ei, fiul care se năştea era considerat, fiul soţiei legitime. Aceasta era o preocupare de a avea o descendenţă, lucru care era explicat prin Legea Leviratului; dacă un bărbat moare fără a lăsa urmaşi, văduva soţie, trebuia să se căsătorească cu cumnatul său, pentru a obţine o continuitate în neamul primului soţ .

Ca în toate societăţile, interzicerea incestului, era fundamentală. Povestirile Facerii, revelează preocuparea de a menţine coeziunea socială, favorizând căsătoriile în cadrul clanului. Femeia era intr-o poziţie minoră, soţul putea să o repudieze: „când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea; şi s-ar întâmpla ca ea să aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos la ea, să-i scrie carte de despărţire şi după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui” ; dar ea nu putea să facă acest lucru la rândul său, nu avea acest drept.

Decalogul interzice adulterul: „să nu preacurveşti” , dar rigorile apăsau pe umerii femeii.

1. Instituirea primitivă şi Legea Morală.

Cartea Facerii ne relatează două povestioare referitoare la căsătorie; prima povestire ne este relatată în capitolul 1, 27-29, pe care critica o atribuie tradiţiei sacerdotale, este un rezumat succint, în timp ce povestirea din capitolul 2, 18-24, atribuită tradiţiei iahviste se prezintă ca şi ample dezvoltări .

Această dublă povestire are un conţinut dogmatic foarte bogat, întrucât ne arată ceea ce este căsătoria în gândirea şi în planul lui Dumnezeu. Ambele relatări despre creaţie se încheie cu un episod ce conferă fundamentul instituţiei căsătoriei. În relatarea iahvistă scopul divin este exprimat în cuvintele: „nu este bine ca omul să fie singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” . Omul, superior tuturor celorlalte fiinţe, îşi găseşte ajutor în cea care este „carne din carnea mea şi oase din oasele mele” , aceasta fiind persoana creată de Dumnezeu pentru om. De aceea, continuă povestirea, „va lăsa omul pe mama sa şi pe tatăl său şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” .

Subliniind unitatea celor două fiinţe, Dumnezeu le cheamă la întrajutorare şi dragoste reciprocă. Integritatea originară va fi tulburată în urma păcatului iar viaţa cuplului uman va fi pândit de suferinţă şi de ispite personale sau dominatoare „voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale”, în ciuda acestui fapt rodnicia va rămâne o binecuvântare divină.

Relatarea sacerdotală din Cartea Facerii, capitolul I, prezintă omul, creat după chipul lui Dumnezeu pentru a stăpâni pământul şi a-l popula. Acesta, este de fapt, cuplul: bărbat şi femeie, iar rodnicia este scopul sexualităţii lor. Taina căsătoriei a fost prefigurată aşadar, în actul creării făpturii omeneşti, a protopărinţilor noştri: Adam şi Eva; după Sfântul Maxim Mărturisitorul „unirea naturii create cu energia dumnezeiască necreată, este vocaţia cea dintâi a zidirii” . Astfel, căsătoria are ca şi autor pe Dumnezeu, creatorul naturii omeneşti. Numai dintr-un act de iubire infinit şi veşnic, au putut să apară alte existenţe alături de Dumnezeu. Întreaga existenţă, vorbeşte despre „Tatăl care atât de mult a iubit lumea” , iar această lume este, in primul rând natura omenească. Într-adevăr, Dumnezeu a creat fiinţa umană într-un chip deosebit.

Fisiere in arhiva (1):

  • Taina Casatoriei.doc

Alte informatii

sustinuta in cadrul UBB