Taina Cununiei și Rolul ei în Viața Societății

ARGUMENT

Taina Cununiei, sub aspect teoretic, dar mai ales practic, este complexată atât prin sensurile ei duhovniceşti cât şi prin multitudinea problemelor existenţiale pe care le ridică, fiind Taina care intră cel mai mult în tangenţă cu viaţa creştinilor. Într-adevăr, ea priveşte însăşi fiinţa omului, tot atât de mult ca şi viaţa de zi cu zi.

Taina Cununiei poartă un rol foarte important in viaţa omului deoarece, în spatele acesteia stă preocuparea fiinţei umane de a-şi împlini vocaţia de fiinţă socială ce caută mântuirea, prin sacrificiu şi dăruire. Omul nu a fost creat să fie un însingurat, ci persoană în comuniune.

Se poate naşte întrebarea de ce mi-am ales acestă temă pentru lucrarea de atestat, pentru că de exemplu nu sunt căsătorit, nu am deloc experienţă de familie (ca şi om căsătorit) dar nădăjduiesc că Dumnezeu îmi va ajuta să realizez această lucrare sub îndrumarea părintelui profesor coordonator.

În această lucrare am încercat să lămuresc câteva probleme ce privesc Sfânta Taină a Cununiei.

În primul capitol voi încerca să vorbesc despre căsătoria la popoare antice, anume grecii şi romanii, pentru că aceste popoare prin cultura lor şi-au pus amprenta asupre dezvoltării creştinismului.

În al doilea capitol voi încerca să lămuresc învăţătura dogmatică despre taina cununiei

alături de locul instituirii primei cununii. În ultima parte a acestui capitol voi încerca să vorbesc

despre efectele negative pe care le-a avut această lume decăzută cu privire la ceremonialul

religios al Cununiei mai exact condiţiile şi impedimentele la căsătorie.

În capitolul trei voi încerca să prezint unitatea căsătoriei creştine în ,,Hristos şi Biserică’’.

În capitolul patru voi prezenta aspectul de jertfă al căsătoriei, unitatea ei şi adevăratul ei scop desăvârşirea în iubire prin naşterea de prunci, într-ajutorare reciprocă a soţilor şi păzirea de păcatul desfrâului.

Mi-aş dori ca această lucrare să fie un ajutor tuturor celor ce vor vrea să pătrundă mai adânc în înţelesul Tainei Căsătoriei.

INTRODUCERE

Nunta din Cana Galileii, cinstită prin prezenţa Mântuitorului Hristos (In 2.1-11), în realitatea ei terestră, marchează inaugurarea nunţii mesianice. Hristos Se sprijină pe semnificaţia mântuirii, existentă deja în căsătorie ca imagine a alianţei harice, şi, prin prezenţa Sa la Cana, proclamă profetic sensul Împărăţiei lui Dumnezeu, asimilându-l cinei nupţiale din ceruri.

La Nunta din Cana Galileii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos restabileşte cuplul uman din ordinea iniţială a creaţiei. Unitatea iniţială este reintegrată, consubstanţialitatea conjugală este restabilită.

La Nunta din Cana Galileii are loc prima minune a Mântuitorului Hristos.El a venit în lume tocmai pentru a restabilii adevărul condiţiei omului. Trebuia deci schimbată direcţia greşită a cugetării omului, dinspre rău, înspre bine, înspre adevăr. El trebuia să înceapă activitatea Sa, prin însăşi refacerea demnităţii persoanei umane, prin reintegrarea acesteia în starea sa adevărată. Astfel, El îşi începe minunile prin recrearea unităţii primordiale, prin recentrarea omului (bărbat şi femeie) în adevărata sa natură fiinţială. Căci nu există om adevărat în singurătate, în dezbinare, ci doar în unire, în armonie.

Nu este vorba, la Nunta din Cana Galileii şi la orice sfântă Cununie, de o simplă reunire a bărbatului cu femeia, ci de o repunere a omului în adevărata sa stare, în adevărata sa natură. La începutul semnelor, deşi părea să fie chemat întâmplător Mântuitorul vine la nuntă pentru a o sfinţi, refăcând unitatea lui Adam, stricată prin păcat, pentru a redeveni „un singur trup” şi pentru a pregăti omenirea în vederea naşterii din nou din apă şi din Duh (In 3.5).

Nunta din Cana vedem că s-a săvârşit în ziua a treia (In. 2.1) adică în ziua învierii , după cum spune Sfântul Chiril al Alexandriei că: „nunta se săvârşeşte în a treia zi, adică în ultimele timpuri ale veacului acesta. Căci numărul trei ne înfăţişează începutul, mijlocul, şi sfârşitul. Astfel se măsoară timpul întreg ... Iar cel bătut prin stricăciune şi moarte iarăşi s-a tămăduit în a treia zi, adică nu în primele timpuri şi în cele de mijloc, ci în cele din urmă, când, făcându-Se om a arătat firea sănătoasă, înviind-o în Sine însuşi din morţi ... Deci spunând ziua a treia, când s-a săvârşit nunta, arată timpul din urmă” .