Cercetarea la Fața Locului

CAPITOLUL I

NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI

Cercetarea la faţa locului este una din activităţile procedurale1 şi de tactică criminalistică ale organului de urmărire penală, ce se reali¬zează de obicei la începutul urmăririi, în scopul cunoaşterii nemijlocite a locului faptei, al descoperirii, fixării şi ridicării urmelor create cu ocazia săvârşirii infracţiunii, precum şi pentru ascultarea martorilor oculari, a victimelor sau chiar a făptuitorilor.2 Deci, prin cercetarea la faţa locu¬lui organul de urmărire penală stabileşte împrejurările în care a fost comisă fapta, identifică pe infractor sau delimitează sfera persoanelor bănuite, adună, conservă şi examinează probele materiale descoperite, întrucât prin ea organul judiciar îşi deschide multiple posibilităţi de descoperire a numeroase şi variate urme create cu prilejul săvârşirii infracţiunii, de identificare a persoanelor care au cunoştinţe despre infracţiunea respectivă şi autorul său, cercetarea la faţa locului nu poa¬te fi înlocuită cu alte activităţi tactice de administrare a probelor în cauză, chiar dacă ne-am gândi la ascultarea de persoane, fără de care, în orice cauză penală, nu poate fi concepută cercetarea criminalistică.

Prin urmare, putem spune că, în cazul infracţiunilor comise prin acţiuni fizice, cu urmări concretizate obiectiv în mediul ambiant, cercetarea la faţa locului este deschizătoare de drumuri pentru activităţile tactice de cercetare criminalistică, ce se vor desfăşura în continuare, în vederea stabilirii adevărului în cauza dată. De aceea, în procesul cercetării la faţa locului, se impune necesitatea efectuării unei examinări minuţioa¬se, porţiune cu porţiune, a locului respectiv, astfel încât nici o zonă să nu rămână necercetată. Dacă una din zonele sale ar fi omisă cu ocazia cercetării, ar putea să rămână nevalorificate diferite urme preţioase pentru stabilirea modului de comitere a faptei şi de identificare a auto¬rului ei, ceea ce ar fi de natură să ducă, în cele din urmă, chiar la imposibilitatea stabilirii adevărului în cauza respectivă.3

Prin locul faptei se înţelege perimetrul în limitele căruia se află probele materiale create cu ocazia săvârşirii infracţiunii. Astfel, el cu¬prinde: terenul sau încăperea în care s-a comis infracţiunea, locul unde s-a produs rezultatul, împrejurimile acestor locuri, dacă sunt purtătoare ale urmelor create cu prilejul săvârşirii faptei cercetate. De exemplu, în cazul infracţiunilor comise cu arme de foc, locul faptei cuprinde: locul în care victima a fost surprinsă de glonţ, locul din care s-a tras, locul în care a fost găsit corpul ei, precum şi orice porţiune de teren dintre aces¬te puncte menţionate, dacă se găsesc urme ale faptei săvârşite. Desigur că, în foarte multe cazuri, locurile amintite sunt atât de apropiate unul de altul încât toate formează un spaţiu omogen, dar se poate ca între ele să fie distanţe chiar foarte mari. Sau, să zicem, în cazul unui furt, locul faptei cuprinde, în primul rând, încăperea din care s-au sustras bunurile ce formează obiectul material al infracţiunii, dar şi acoperişul prin care infractorul a pătruns în interiorul clădirii respective, grădina sau curtea pe unde s-a retras cu obiectele furate.

Toate aceste zone ale locului fap¬tei sunt legate între ele prin felurite urme create de infractor în lanţul de activităţi întreprinse din momentul pătrunderii sale în perimetrul locului respectiv şi până la părăsirea lui. De asemenea, loc cu perimetru unic al faptei pot fi socotite: încăperea în care i s-a administrat victimei o substanţă otrăvitoare (concretizat prin resturi de substanţă nocivă, vasul în care s-a preparat etc), traseul parcurs de victimă, care poate fi purtător a variate urme (ca urme de picioare, de vomismente, sub formă de diferite obiecte pierdute de victimă aflată în agonie) şi locul în care i-a fost descoperit corpul (cu urme în jurul său şi pe îmbrăcăminte).

1 V. Dogoroz, S. Kahane, C. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stănoiu, Explicaţii teore¬tice ale Codului de procedură

penală român, vol. I, Partea generală, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1975, pag. 294.

2 P.C. Băloi, Unele probleme privind cercetarea locului faptei, în „Probleme de medicină judiciară şi de

criminalistică", vol. IV, Editura Medicală, Bucureşti, 1965, pag 155.

3 I.Mircea, Importanţa şi modul determinării locului de tragere, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”,

Oeconomica et Iurisprudentia, Cluj, 1961, pag. 180.

CAPITOLUL II

PREGĂTIREA CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI

Pregătirea cercetării la faţa locului se face în două etape - la sediul organului judiciar şi la locul faptei, fiecare constând din anumite măsuri proprii, necesare pentru atingerea scopului urmărit.

1. Măsurile pregătitoare luate la sediul organului judiciar sunt mai mult de ordin organizatoric, în vederea asigurării cercetării locului faptei în bune condiţii sub toate aspectele. Conţinutul acestor măsuri, în concret, depinde de natura faptei, specificul locului în care a fost comisă, modul şi mijloacele de săvârşire, precum şi de posibilităţile de care dispune organul judiciar în constituirea echipei de cercetare, cu mijloacele tehnico-ştiinţifice corespunzătoare.

a. Prima măsură constă din activităţile pentru obţinerea datelor necesare despre faptă, locul şi timpul în care a fost comisă. În scopul evitării formării unei echipe de cercetare necorespunzătoare faptei să¬vârşite şi a unor deplasări inutile, la adrese greşite sau fictive, organul judiciar sesizat despre săvârşirea infracţiunii caută să afle din surse sigure, demne de încredere, ce anume infracţiune, unde şi când a fost co¬misă, numărul victimelor, volumul şi natura pagubelor cauzate, dacă făptuitorul se cunoaşte sau nu, a fost ori nu descoperit şi reţinut de că¬tre organele poliţiei. Cu cât aceste date sunt obţinute mai repede, cu atât mai repede se poate constitui echipa de cercetare şi se poate face deplasarea ei la locul faptei. De asemenea, se mai pot lua, prin interme¬diul organelor locale de poliţie, măsurile necesare pentru identificarea şi reţinerea infractorului, dacă acestea nu sunt realizate deja.

b. A doua măsură priveşte transmiterea unor sarcini urgente pe care organele de poliţie urmează să le îndeplinească la faţa locului până la sosirea echipei de cercetare. Ele se referă la salvarea victimelor aflate încă în viaţă, conservarea locului faptei, prin împiedicarea pătrunderii

în perimetrul său a curioşilor sau a persoanelor interesate şi de ocrotire a urmelor împotriva intemperiilor, evidenţa modificărilor intervenite la locul faptei, identificarea martorilor şi investigarea lor sumară, în vederea identificării şi reţinerii infractorului.

c. În funcţie de natura faptei, locul în care a fost comisă şi urmările sale, se constituie echipa de cercetare, din care fac parte: procurorul, care conduce activitatea tuturor membrilor ei; ofiţeri din compartimentul judiciar şi de cercetări penale; ofiţerul criminalist; experţi de specialitate în domeniul tehnic sau de altă natură, când particularităţile faptei impun prezenţa acestora; ofiţeri ori subofiţeri din cadrul organului de poliţie în al cărui sector de activitate s-a comis infracţiunea; medicul legist şi subofiţerul care conduce câinele de urmărire, dacă este cazul.4

d. Asigurarea participării la cercetarea locului faptei a persoanelor legal interesate. În asemenea calitate, li se deschide posibilitatea participării la cercetarea locului faptei părţilor civile, civilmente responsabile, victimelor şi făptuitorilor.5 Părţile odată încunoştinţate, cercetarea se poate desfăşura şi fără participarea lor. Făptuitorul, însă, trebuie să participe. Când, din motive obiective, prezenţa sa nu poate fi asigurată, se iau măsuri pentru reprezentarea lui de un apărător ales sau din oficiu.6

e. Alegerea mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare constituie o altă măsură de asigurare a unei bune cercetări la faţa locului. Ea constă din verificarea trusei criminalistice universale, a mijloacelor pentru efectuarea fotografiei judiciare operative (aparatele de fotografiat, filmele necesare în alb-negru şi color, mijloacele de iluminat artificial), aparatul de filmat cu accesoriile sale, substanţele necesare pentru ridicarea mulajelor, magnetofonul cu accesoriile corespunzătoare, detectoarele de metale şi de cadavre, miniaspiratorul pentru ridicarea microurmelor, ambalajele necesare pentru ambalarea şi transportul urmelor descoperite.