Cercetarea Urmelor Formate din Resturi de Obiecte sau Diverse Materii

Capitolul I – Consideraţii preliminare

Secţiunea I: Noţiunea de urmă in criminalistică. Clasificarea urmelor. Urmele-materie.

„Noţiunea de urmă cuprinde următoarele modificări care au loc în lumea materială prin acţiunea omului şi care prezintă interes pentru stabilirea unei fapte prevăzute de legea penală, a mijloacelor folosite la săvârşirea ei, a împrejurărulor în care s-a produs, precum şi pentru identificarea făptuitorului.” Numeroasele definiţii date noţiunii de urmă pe parcursul istoriei, se datorează scopului urmărit: emiterea unei definiţii exhausive sau a uneia care să se limiteze la cele mai importante şi mai des întâlnite urme: urmele de reproducere.

Ion Mircea defineşte noţiunea de urmă în sens larg, făcând abstracţie de particularităţi, ca fiind „orice modificare materială produsă la locul săvârşirii infracţiunii şi care poate fi utilă cercetării criminalistice”. Acelaşi autor consideră urma, în sens restrâns „o reproducere a construcţiei exterioare a unui obiect pe suprafaţa sau în volumul obiectului cu care a venit în contact”. În sens restrâns, urma se formează prin realizarea unui contact nemijlocit între două obiecte, redând pe obiectul primitor, măcar parţial, caracteristicele suprafeţei de contact a obiectului creator (ex.: urme de mâini, instrumente de spargere, etc.).

În „Tratatul practic de criminalistică”, urma este considerată „orice modificare materială produsă ca urmare a interacţiunii dintre făptuitor, mijloacele folosite de el şi elementele componente ale mediului unde îşi desfăşoară activitatea infracţională, modificări care, examinate individual sau în totalitate, pot conduce la stabilirea faptei, identificarea făptuitorului, a mijloacelor folosite şi la lămurirea împrejurărilor cauzei”.

„Prin urmă a infracţiunii se inţelege orice modificare materială intervenită în condiţiile săvârşirii unei fapte penale, între faptă şi modificare existând un raport de cauzalitate”. Urmele nu desemnează doar modificările survenite în mediu ca urmare a acţiunii făptuitorului şi a instrumentelor folosite de acesta, ci şi modificările intervenite asupra făptuitorului: leziuni, rupturi ale obiectelor de îmbrăcăminte, etc.

În sens larg, urma e definită de I. Vochescu ca fiind tot ce are legătură cu urma şi poate fi perceput cu simţurile umane sau cu ajutorul unor dispozitive, aparate. Urma nu este doar o imprimare a tălpii în solul moale. În sens restrâns, urma este o reproducere exterioară sau în masa altui obiect, urmele „formă” reprezintă un „negativ” al obiectului creator. C. Suciu defineşte urma în sens larg ca: totalitatea elementelor materiale a căror formare e determinată de săvârşirea infracţiunii. E. Stancuse află pe o poziţie restrictivă de interpretare: „prin urmă a infracţiunii se înţelege orice modificare intervenită în condiţiile săvârşirii unei infracţiuni între faptă şi modificarea produsă există un raport de cauzalitate”.

Edmond Lecard consideră că: „este imposibil pentru un răufăcător ssă acţioneze, şi, mai ales să acţioneze cuintensitatea pe care o presupune acţiunea criminală, fără să lase urme ale trecerii sale”. Alfredo Niceforo: „orice urmă lăsată de om sau de animal, ce poate să servească la descoperirea autorului sau la stabilirea unora din particularităţile sale”. Urmele apar ca urmare a interacţiuni om-mediu, sunt lăsate de om pentru o perioadă apreciabilă de timp, în urma oricăror mişcări fizice prin care se schimbă ceva în situaţia anterioară. Urmele găsite la locul faptei, create cu prilejul săvârşirii infracţiunii sunt folosite de către organele specializate ale statului, pentru identificarea şi tragerea la răspundere a celor ce le-au săvârşit.

Tabloul dinamic al faptei cuprinde aspectul general al transformărilor produse, numărul şi varietatea lor, particularităţile lor şi ale locului în perimetrul căruia se află şi poziţia unora faţă de altele.Iniţial nu au fost folosite urmele de salivă, spermă, resturi de obiecte, etc., ci doar cele de mâini, picioare, instrumente de spargere, acestea din urmă fiind evidente şi considerate a fi furnizore de informaţii certe despre faptă şi făptuitor. Actualmente, nu se concepe săvârşirea unei infgracţiuni fără lăsarea de urme la locul faptei, acestea ocupând locul cel mai important în cercetarea criminalistică.

În literatura de specialitate urmele sunt studiate începând cu formarea lor, aspectele sub care se prezintă, metode, mijloace şi tehnici de căutare, fixare, ridicare de la locul faptei, examinarea lor în cele mai bune condiţii de laborator şi concluziile specialistului.

„Urmele reprezintă o modificare creată la locul şi în procesul săvârşirii infracţiunii prin mişcări fizice realizate în acel moment de persoanele implicate în activitatea respectivă, modificare produsă, prin aspectul ei general, caracteristicile sale specifice sau poziţia în care se află şi care e utilă cercetării criminalistice”