Corupția în Republica Moldova

Introducere

Cu o corupţie în floare

Şi cu o lipsă de morală,

Vom construi , cu mic cu mare.

O sărăcie ideală!

Nicolae Paul

Din întreg vocabularul societăţii de azi e greu de găsit un cuvînt care ar fi mai des utilizat decît „corupţie”. Ziarişti şi politicieni, scriitori şi funcţionari, studenţi şi muncitori sezonieri folosesc acest cuvînt cu atîta uşurinţă încît ar părea uneori că este un atribut inerent al societăţii. Dupa cum remarca criminologul american W.M. Reismen: „Oamenii sînt nevoiţi, în permanenţă, să aleagă între principiile înalte şi necesităţile compromisului cu realitatea severă…, puţini dintre noi nu au fost la un moment oarecare al vieţii in situaţia cînd ajungeau la noi semnale directe ori indirecte — “înţelege-te cu acest om” —, dar alte semnale indicau asupra unor mari neplăceri şi neechităţi care urmau a fi îndurate în caz că refuza asemenea afaceri“ . În felul acesta, corupţia este, pe de o parte, condamnată de toţi, dar, pe de altă parte, e susţinută.

La fel ca şi trădarea, infidelitatea, corupţia se îmbină cu societatea într-o ţesătură şi poate fi întîlnită pretutindeni. Sunt ilustrative în acest sens observaţiile pe care unii autori occidentali le-au scris pe baza analizelor centrate pe statele Africii, în care corupţia înfloreşte ca şi pădurile tropicale, extrăgînd sucurile cele mai nutritive ale solului şi sufocînd plantele tinere, „. o junglă a nepotismului şi tentaţiilor spre spoliere a banilor publici,. o situaţie dramatică şi tragică în care funcţionarii publici sînt tot mai cinici şi în care nu se observă nici o urmă de progres şi dezvoltare."

În Europa, spre exemplu se evidenţiază o demarcaţie tradiţională destul de rigidă între:

1) ţările sudice mai corupte ca: Italia, Spania, Grecia

2) ţările nordice mai puţin corupte ca ţările scandinave: Olanda, Danemarca

3) ţările industrializate ca: Marea Britanie, Germania, unde corupţia nu a pătruns atît de adînc.

Explicaţia acestei repartizări geografice atît de interesante a corupţiei este foarte simplă. În statele europene din sudul continentului puterea centrală a fost mai slabă, de aceea aici s-au păstrat: liderii de mafie în Italia, „caciques” (şef de trib) în Spania, „comathris” în Grecia, „finii şi cumătrii” în România şi Moldova.

Astfel, corupţia ca fenomen antisocial, devine o formă aproape generală de delincvenţă în majoritatea sferelor vieţii sociale, politice, economice şi administrative, fapt care afectează grav structurile de autoritate şi de putere, trecînd dincolo de dreptate şi justiţie. Potrivit investigaţiilor sociologice, corupţia este considerată, de către cea mai mare parte a populaţiei din Republica Moldova, drept cea de-a treia problemă principală cu care se confruntă societatea noastră în prezent, primele două fiind sărăcia şi şomajul.

În consecinţă, cetăţenii au pierdut încrederea în instituţiile publice. Dezgustul popular este frecvent alimentat chiar şi de neputinţa autorităţilor statului de a utiliza măsurile şi instrumentele corespunză¬toare pentru a trage la răspundere pe cei care s-au făcut vinovaţi de delicte majore, în primul rînd pe înalţii demnitari care obişnuiesc să paraziteze pe seama funcţiilor şi titlurilor lor, dar şi pe înalţii oameni politici şi clientela lor delincventă, care s-au îmbogăţit peste noapte din simplul fapt al deţinerii unor importante funcţii publice, iar puţinele dosare pornite stau şi zac în sertarele unor anchetatori nepricopsiţi.

Drept urmare, termenul de corupţie care este operat astăzi în vorbirea curentă pare a fi încă destul de penetrat de emoţii şi sentimente populare, fără însă a descrie cu precizie semnificaţiile sociale ale fenomenului şi efectele sale asupra sistemului juridic existent. Or, în ţara noastră, unde despre corupţie se vorbeşte în permanenţă şi de la cele mai înalte tribune, un studiu aprofundat privind această temă, vorba lui Caragiale, „lipseşte cu desăvîrşire” deocamdată. („O scrisoare pierdută”)

Acest lucru se întîmplă, probabil, şi din cauza că cea mai mare parte a eforturilor şi resurselor sînt îndreptate spre găsirea şi pedepsirea celor care au săvîrşit fărădelegi ce fac parte din categoria aşa-numitelor „infracţiuni de corupţie”. Astfel, se comite o gravă şi principală eroare, deoarece infracţiunile care sînt depistate (de altfel, mult prea puţine şi nu întotdeauna conţinînd adevaratele fapte de corupţie ) constituie doar vîrful aisbergului, principalele acte şi activităţi „în domeniu“ de obicei nefiind scoase la iveală.

Din cele expuse rezidă că actualitatea temei corupţia este în top. Despre corupţie se discută mult în presă, la radiou, televizor, conferinţe sau chiar la nivelul unor simple conversaţii amicale, încît s-ar părea că toţi cunosc esenţa fenomenului dat şi nu le rămîne decît să lupte cu el. În realitate însă cunoştinţele teoretice în domeniu sunt incă destul de slabe, căci corupţia este un fenomen complex, care poate fi contracarat doar dacă îi cunoşti punctele slabe.

De aceea, în lucrarea de faţă, mi-am propus să sintetizez într-o formulă desigur comprimată, fenomenul corupţiei în Republica Moldova din punct de vedere a criminologiei şi dreptului penal, utilizînd diverse metode, dintre care menţionăm: metoda istorică, comparativă, statistică, experimentală, observaţiei şi predicţiei.