Crimă organizată în Franța

ARGUMENT

Am ales să abordez această temă deoarece consideră că fenomenul de crimă organizată reprezintă o problemă socială cu grave implicaţii, a cărei modalitate şi soluţionare interesează atât factorii de control social (poliţie, justiţie, administraţie), cât şi opinia publică. Pentru a evidenţia aspectele negative ale crimei organizate, m-am oprit să analizez organizaţiile de crimă organizată din Franţa.

Lucrarea este structurată în patru capitole.

În primul capitol prezint aspectele teoretice cu privire la fenomenul de crimă organizată. Criminalitatea reprezintă un ansamblu de acte şi fapte cu caracter infracţional, care sunt săvârşite într-o perioadă determinată de timp şi pe un spaţiu teritorial determinat. Pe plan mondial, un număr foarte mare de acte ilegale se produc în zona subterană a societăţii, acolo unde serviciile de informaţii pătrund destul de greu. Statele, mai mult sau mai puţin democratic, au şi o dimensiune paralelă, care se caracterizează prin acte ilegale şi care produc dezechilibre în plan general.

O cauză principală a proliferării fenomenului de crimă organizată este publicitatea agresivă, care, pentru a obţine profituri fabuloase, propulsează furturile şi crimele celei mai odioase. O altă cauză a apariţiei organizaţiilor de tip criminal este şi existenţa în unele state a unei discrepanţe foarte mari între categoriile sociale, adică există o clasă foarte bogată, care trăieşte în belşug şi o clasă socială defavorizată, care trăieşte la limita subzistenţei, în care tinerii sunt o pradă, aceştia căzând foarte uşor în lumea nefastă a drogurilor şi a prostituţiei.

În cel de-al doilea capitol abordez trăsăturile şi dimensiunile fenomenului de crimă organizată în Franţa. Pleiada crimei organizate a cunoscut transformări multiple. Lângă marile mafii cu tradiţie au apărut o nouă formă în cadrul crimei organizate. Originară din dezorientările geopolitice din ultimele două decenii, crima organizată a prosperat speculând de la fenomenul de mondializare a economiei şi şi-a introdus traficele în fluxurile financiare crescânde şi schimburile comerciale, profitând de accelerarea deplasării populaţiilor.

Aceste nouă grupări s-au dezvoltat rapid şi s-au structurat până în momentul în care, practic, se pot asemăna cu fraţii lor mai mari – italieni, japonezi, chinezi, turci şi italo-americani – care şi-au câştigat în timp, prin cultura lor rituală, puterea economică şi legăturile lor politice, statutul de mafie. Aceste transformări nu au ocolit nici Franţa, unde, în lipsa unei mafii specifice, a crescut considerabil marele banditism, organizat orizontal şi constituit din echipe grupate în jurul unui şef cu personalitate puternică. Formele grave de crimă organizată reprezintă o ameninţare cu un potenţial semnificativ, deoarece au tendinţa să se manifeste pentru că atrag beneficii financiare majore, cu riscuri minime şi fără a ţine cont de frontiere. Intră în această categorie de ameninţări traficul de droguri, infracţionalitatea economică, traficul de fiinţe umane, filiere de imigraţie clandestină, traficul de armament, explotarea sexuală a minorilor şi pornografia infantilă, infracţiunile săvârşite prin violenţă, spălarea de bani şi fraudarea documentelor de plată, precum şi corupţia, care este concepută a reprezenta o ameninţare la adresa fundamentelor democraţiei şi ale statului de drept.

În cadrul celui de-al treilea capitol subliniez lupta pe care o duce Franţa împotriva crimei organizate. Cu serviciul Direcția de Cooperare Internațională din cadrul Ministerului de Interne, Franța favorizează activitățile de cooperare cu un potențial ridicat în atacarea rețelelor criminale în țările de origine sau de tranzit.

Prin intermediul numeroaselor acorduri de securitate bilaterală internă, încheiate în fiecare an şi completate de o cooperare multilaterală, Franța aderă tot mai mult la inițiativele subregionale, regionale sau globale de combatere a crimei organizate

Capitolul al patrulea analizează fenomenul de crimă organizată din zona Corsicii.

Există o diferenţă semnificativă între mafia corsicană şi Cosa Nostra, şi anume, crima organizată corsicană nu este constituită din familii criminale, perene, cu o zonă de influenţă şi o organizaţie care se transmite din generaţie în generaţie. Grupurile corsicane de crimă organizată sunt efemere, finalizându-se cu încarcerarea şi moartea membrilor şi şefilor săi. Istoria mafiei corsicane este relativ recentă, datând din 1970. Spre deosebire de mafia italiană, banditismul local s-a format pe continent ci nu pe insulă. Deci crima organizată corsicană nu este o mafie

CAPITOLUL I

Abordări conceptuale cu privire la fenomenul de crimă organizată

1.1. Aspecte teoretice privind crima organizată – concepte, trăsături, forme de manifestare

Originile criminalităţii organizate se regăsesc în asociaţii, carteluri şi bande criminale şi societăţi-ecran, care aveau drept scop exploatarea slăbiciunilor pentru obţinerea de câştiguri şi profituri, influenţă şi putere, prin mijloace legale şi nelegale. Metodele care se utilizează în mod frecvent sunt violenţă, eliminare, trafic organizat, extorcare, corupţie, manipulări, fraude, spălarea banilor. Obiectivele crimei organizate le reprezintă viaţa, libertatea, integritatea fizică, securitatea psihică şi libertăţile democratice .

Criminalitatea reprezintă un ansamblu de acte şi fapte cu caracter infracţional, care sunt săvârşite într-o perioadă determinată de timp şi pe un spaţiu teritorial determinat .

Amploarea din ultimii ani a acţiunilor infracţionale de tipul celor aparţinând crimei organizate a relevat încă o dată că realitatea socială a luat-o înaintea reglementării legale.

În legătură cu definiţia crimei organizate, în ultimii ani s-au făcut numeroase încercări de definire . Astfel, la primul colocviu al Interpolului asupra crimei organizate care s-a ţinut în Franţa la St. Cloud, în luna mai 1998, infracţiunea a fost definită „orice întreprindere sau grup de persoane organizate într-o activitate continuă ilegală care are ca scop principal realizarea de profituri, independent de frontierele naţionale”. Definiţia a fost criticată, deoarece nu conţinea condiţia ca grupul criminal să aibă o structură organizatorică. O altă definiţie propusă a fost cea a doctrinei germane: „orice grupare de eprsoane care au decis în mod conştient şi deliberat să coopereze în vederea desfăşurăriide activităţi ilegale pentru o perioadă de timp, împărţindu-şi sarcinile între membrii săi, utilizând adesea sisteme ale suprastructurii moderne, în scopul de a obţine profituri substanţiale într-un mod cât mai repede posibil”. Şi această definiţia a fost la rândul său criticată, pentru că lipsea elementul de violenţă necesar pentru atingerea scopurilor organizaţiei. Pe baza acestor sugestii, departamentul pentru crimă organizată din cadrul Interpolului a redefinit această noţiune: „orice grup organizat având o structură de corp constituit care are ca scop obţinerea de profituri prin mijloace ilegale, adesea folosind teama şi violenţa”.