Criminalitatea Electronică

1. Introducere

Informatica ne-a rezervat surprize de proporții încă din primele etape ale apariției și evoluției, ca bază de dezvoltare a sistemelor tehnologice și în același timp a societății, prin implementarea rețelelor.

Internet-ul este o „rețea a rețelelor” informaționale care reunește câteva mii de rețele de ranguri diferite ce provin din zeci de țări ale lumii. Este o rețea virtuală formată dintr-un număr în continuă creștere de rețele locale (Local Area Network - LAN) publice și private, rețele pe arii extinse (Wide Area Network - WAN), rețele regionale și naționale interconectate.

Istoria acestei mega-rețele începe în iulie 1968 când Advanced Research Projects Agency, din cadrul Defence Department of U.S.A., a angajat compania Bolt Beranek and Newman din Cambridge (Massachusetts) să construiască ARPA-net, o rețea care să unească centrele de cercetare de pe întinsul țării. Până în toamna aceluiași an, compania amintită reușise să interconecteze computerele de la Stanford Research Institute, UCLA, UC Santa Barbara și University of Utah. Ulterior, pe măsură ce protocoalele și tehnologiile de comutare s-au dezvoltat, în rețea au intrat și alte instituții. În 1973, proiectanții au demarat un program denumit Internetting problem, care avea ca obiectiv interconectarea diverselor rețele izolate. În 1983 erau deja conectate 400 de calculatoare, iar în 1986, National Science Foundation a creat NSFNet, un backbone ce a legat cu mare viteză toate rețelele regionale. Odată cu trecerea timpului, această rețea a rețelelor avea să se extindă la institutele de cercetare, la instituțiile de învățământ, în administrație, în lumea afacerilor și, în cele din urmă, la utilizatorii particulari, la publicul larg. Astfel, Internet-ul a devenit o super-rețea informațională cu un accentuat caracter public. Majoritatea utilizatorilor navighează pe Internet pentru satisfacerea unor nevoi științifice, culturale, educaționale, profesionale sau de afaceri, dar și a unor necesități legate de organizarea și desfășurarea vieții de familie ori de petrecere a timpului liber.

Cu ajutorul acesteia, munca în administrație a devenit mai eficientă; în economie a scurtat perioade mari de producție; în telecomunicații ne-a adus lângă noi pe cei dragi cu care dorim să conversăm, iar în deciziile militare este imposibil să nu apelezi la noile tehnologii.

Acum, elevii învață din primii ani de școală cum să folosească un calculator, fiindcă astăzi, dar mai ales mâine, toate serviciile vor apela la generații sofisticate de tehnologie.

Acest spațiu nou, cu o frontieră care constituie o forță extraordinară de dialog și de progres, prezintă din păcate o formidabilă vulnerabilitate. Societatea devine de la o zi la alta total dependentă de acest spațiu informatic. De aceea, conștientizând importanța pătrunderii noilor tehnologii în viața cotidiană, trebuie să ne luăm măsuri de protejare a sistemelor informatice, noua tehnologie fiind la fel de vulnerabilă pe cât ne este de necesară.

Nu vor fi înlăturate aceste noi vulnerabilități dacă nu vor fi identificate foarte bine riscurile, motiv care duce la faptul ca, în viitor, cercetarea criminologică și criminologia în general, să aibă un rol foarte important în identificarea cauzelor și condițiilor care favorizează criminalitatea informatică.

2. Criminalitatea electronică

2.1. Conceptul de „criminalitate electronică”

Infracționalitatea electronică, generic, este nu numai un domeniu de maximă actualitate în materie penală, dar mai ales un domeniu ce oferă largi și numeroase perspective cercetării viitoare, datorită dinamicii tehnologice și diversificării, dar și sporirii gradului de rafinament al activităților antisociale, într-o lume electronică în care existența virtuală, devine tot mai mult o a doua natură umană.

Criminalitatea electronică reprezintă un fenomen al zilelor noastre, reflectat în mod frecvent în mass-media. Un studiu indică chiar că teama de atacuri informatice depășește în intensitate pe cea față de furturi sau fraude obișnuite. Cercetările criminologice asupra infracțiunilor realizate prin sistemele informatice se află încă în stadiul tatonărilor. Chiar și cele realizate până în acest moment tind să schimbe modul clasic în care sunt privite infracțiunile în sistemele actuale de justiție penală. Doar o mică parte din faptele penale legate de utilizarea sistemelor informatice ajung la cunoștința organelor de cercetare penală, astfel încât este foarte greu de realizat o privire de ansamblu asupra amplorii și evoluției fenomenului. În cursul anului 2003, serviciile specializate din România au cercetat doar 200 de infracțiuni de natură informatică din care 50% au fost licitații electronice frauduloase, 30% bunuri comandate on-line fraudulos, 10% au privit accesul neautorizat la sisteme informatice și 10% referindu-se la scrisori nigeriene, transmiterea de viruși, pornografie infantilă, folosirea de identități false.

Investigațiile în domeniul infracționalității informatice sunt, prin natura lor, complexe și implică utilizarea de echipamente sofisticate, cu costuri ridicate. De asemenea, pregătirea personalului de specialitate este un proces de durată și implică costuri mari. Asemenea investigații sunt consumatoare de timp. Un investigator în domeniul criminalității informatice poate lucra la maximum 3-4 cazuri pe lună, în timp ce un investigator tradițional poate soluționa între 40 și 50 de cazuri în aceeași perioadă de timp.

Criminalitatea informatică poate avea consecințe foarte grave; adițional, ținând cont de cerințele legale existente, descrise în secțiunile care urmează, de perspectivele integrării cu alte sisteme informatice și de potențialele pierderi financiare și de reputație care însoțesc aproape întotdeauna incidentele de securitate, managementul securității sistemelor informatice devine extrem de important.

Astfel, prin criminalitate electronică înțelegem orice comportament ilegal, neetic sau neautorizat ce privește un tratament automat al datelor și/sau o transmitere de date.

De asemeni, prin infracțiune informatică în sens larg se înțelege: orice infracțiune în care un calculator sau o rețea de calculatoare este obiectul unei infracțiuni, sau în care un calculator sau o rețea de calculatoare este instrumentul sau mediul de înfăptuire a unei infracțiuni.

Infracțiunea, într-o accepțiune generală, reprezintă o faptă ce prezintă un pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Aceste trei caracteristici sunt prevăzute în art. 17 al.1 din Codul penal.

2.2. Drept penal în materia criminalității informatice

În prezent, în România există în vigoare mai multe prevederi legale, cuprinse în legi speciale, care reglementează diferite fapte în legătură cu sistemele informatice ori societatea informațională în ansamblul ei, astfel:

1). Legea 365/2002 privind reglementarea comerțului electronic;

2). Hotărârea de Guvern 1308 din 11.02.2002 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii 365/2002 ;

3). Ordonanța de Guvern 130/2000 privind regimul juridic al Contractelor la distanță;

4). Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, împreună cu Legea 285/2004 pentru modificarea și completarea Legii 8 /1996;

5). Legea 455/2001 privind semnătura electronică ;

6). Ordinul 218/2004 privind procedura de avizare a instrumentelor de plată cu acces la distanță, de tipul Internet-banking, Home-banking sau Mobile banking;

7). Regulamentul 4/2002 al BNR privind tranzacțiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronice și relațiile dintre participanții la aceste tranzacții;