Expertiza Balistică

CAP. 1 SCURT ISTORIC

Istoria balisticii judiciare este strâns legată de perfecţionarea tehnicii privind construcţia armelor de foc şi de folosirea lor la comiterea diferitelor infracţiuni. J. Thorwald (1964) dă, ca dată de naştere a balisticii judiciare, anul 1835, când, Henry Goddard, din poliţia judiciară londoneză, a urmărit şi prins un criminal numai pe baza unei inspiraţii de moment (a descoperit pe glonţul incriminat o excrescenţă care se potrivea cu adâncitura din tiparul pentru gloanţe găsit la bănuit) fără a se gândi să facă o metodă sau să elaboreze un sistem de identificare, el a devenit, fără să ştie, predecesorul unui şir de criminalişti, armurieri, poliţişti şi chiar, medici legişti.

După perioade de tatonări, cu totul sporadice în Anglia (1860, o identificare a armei după dopul de hârtie cu ajutorul căruia, pe atunci, erau fixate pulberea şi gloanţele în ţeava armei) şi S.U.A. (1879, când un armurier, a stabilit că nu se trăsese cu o anumită armă, deoarece aceasta era “mucegăită”) marele merit de a fi primul criminalist, expert în balistică judiciară, revine în 1889, unui medic legist de notorietate mondială Alexandre Lacassagne, din Lyon (care, în urma examinării unui glonţ scos dintr-un cadavru, a observat pe el şapte dungi longitudinale, pe care le-a comparat cu urmele lăsate de revolverele prezentate, ajungând la identificarea armei folosite). S-a descoperit cu această ocazie că profilul interior al ţevii armei de foc lasă pe glonţ anumite urme ce pot fi folosite la identificare.

La 1898 un chimist judiciar din Berlin, Paul Jeserich, a creat primul model de comparaţie prin trageri experimentale cu arma bănuită, cu care ocazie a observat, prin fotografiile la microscop, că glonţul de probă avea acelaşi tip de striaţii ca glonţul găsit într-un cadavru (cazul Tribunalului Neuruppin, Germania).

Era balisticii judiciare moderne începe în anul 1923, odată cu folosirea microscopului comparator, care permite ca două gloanţe să fie examinate simultan, într-o singură imagine. Metoda aparţine criminalistului american Charles Waite, în colaborare cu fizicianul John Fischer şi cu chimistul Philipp O. Gravelle; eforturile acestora au fost continuate de Calvin Goddard, care, prin cercetările sale, aduce primatul balisticii judiciare moderne.

În timpul celui de-al doilea război mondial şi ulterior, balistica judiciară va folosi, din plin, cuceririle fizicii şi chimiei, asimilându-şi o parte din metodele specifice acestora, precum spectrografia, gammagrafia pe baza izotopilor radioactivi, analizele în radiaţii invizibile.

În perioada contemporană, criminalitatea, prin arme de foc,este în continuă creştere, ca urmare a regimului excesiv de liberal de procurare şi deţinere a acestora. Se observă existenţa unor variate forme de infracţiuni, în majoritate lor grave, în care, armele de foc sunt folosite necondiţionat pentru curmarea vieţii sau constituie mijloace de intimidare în comiterea celor mai diverse fapte antisociale-jafuri, răpiri, violuri, deturnări de avioane.

La dezvoltarea şcolii româneşti în domeniu, un rol remarcabil l-a jucat Constantin Turai, specialist în dactiloscopie balistică şi traseologie, care a elaborat “Elemente de poliţie tehnică” (1937) şi “Elemente de criminalistică şi tehnică criminală” (1947). Din 1931 C. Turai a condus biroul de identificare din cadrul compartimentului de criminalistică aplicativă, care avea evidenţa fişelor de cazier – prima cartotecă monodactilară în 1937 – precum şi albume cu fotografiile infractorilor, clasificaţi pe categorii: excroci, hoţi de buzunare, spărgători, etc.

În 1943 se înfiinţează Serviciul tehnico-ştiinţific şi Laboratorul de Criminalistică al Prefecturii Poliţiei Capitalei, la care se organizează un cazier monodactilar şi palmar, şi un cazier decadactilar al infractorilor din Bucureşti, arhiva judiciară şi cartotecile “modus-operandi”, precum şi atelierele fotografice şi de confecţionare a mulajelor. După 1944 serviciul ia o deosebită amploare, când se realizează nu numai descoperirea infractorilor cu ajutorul fişelor dactiloscopice, dar şi identificarea urmelor după proiectilele şi identificarea urmelor după proiectele şi tuburile de cartuş ridicate de la locul săvârşirii faptei. Între 1955 şi 1979 Turai şi-a desfăşurat activitatea de cercetare şi expertiză în variate domenii ale criminalisticii contingente medicinii legale.Pe lângă numeroasele articole, în 1971 a publicat “Dermatoglifologia”, iar în 1979 “Amprentele papilare” (coautor C.Leonida Ioan).

Un pas important în dezvoltarea activităţii de cercetare şi expertiză criminalistică pe baze ştiinţifice îl constituie înfiinţarea de instituţii centrale specializate:

• Institutul de Criminalistică al Procuraturii Generale (1956), transformat în Compartiment de Criminalistică şi Criminologie al Procuraturii Generale (1980)

• Laboratorul Central de expertize criminalistice din sistemul Ministerului Justiţiei(1958)

• Institutul de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei(1968).

În subordinea acestora, activează cabinete de criminalistică ale procuraturilor judeţene şi locale, laboratoare interjudeţene de expertize criminalistice ale Ministerului Justiţiei (Bucureşti, Cluj-Napoca) şi laboratoarele de criminalistică judeţene, municipale şi orăşeneşti ale Poliţiei.

Încadrate cu specialişti de înaltă calificare în diversele domenii care concură la analiza şi identificarea probelor materiale, dotate cu aparatură modernă, aceste instituţii au contribuit la soluţionarea unui număr imens de cauze judiciare şi la perfecţionarea metodelor de investigaţie şi identificare criminalistică în ţara noastră.

Pentru problemele de criminalistică cu profil medico-legal, funcţionează Laboratorul de Biocriminalistică al Institutului Medico-Legal “Prof. Dr. Mina Minovici”, care se ocupă de traseologie lezională, balistică şi dactiloscopie, ultima, aplicată la cercetările filiaţiei şi la identificarea cadavrelor şi persoanelor.

Descoperirea armelor artificiale prin inteligenţa omului, arme ce au depăşit enorm mijloacele naturale de apărare şi atac cu care a fost dotat omul de natură, a crescut riscul agresiunii ce merge astăzi până la riscul unei morţi filogenetice. Etologii afirmă că este mai uşor a agresiona un om pe acare nu îl cunoşti, aşa cum realizează armele de foc de la distanţă. Această violenţă de la distanţă, inventată de om, pune şi dificile probleme practice de soluţionare legală a unor cazuri individuale sau colective.

Armele artificiale permit agresiuni de la distanţă şi, totodată, urmele lăsate de acestea pe corpul victimei sau pe obiecte provoacă multe neclarităţi, făcând necesare expertize mult mai complexe.

Uneori cartuşele sau gloanţele nu sunt găsite la locul faptei, datorită puterii de tragere a armelor artificiale, cazuri în care concluziile pot fi greşite, sau făptaşii rămânând necunoscuţi.