Omorul Calificat

1. Cadrul legislativ

Legile tuturor timpurilor au ocrotit persoana umană, sanctionând pe cei care atentau la viata, integritatea corporală, sănătatea, libertatea si demnitatea omului.

Astfel la 10.12.1948, Adunarea Generală a ONU a adoptat si proclamat ,,Declaratia universală a drepturilor omului’’.

În art. 3 al acestei declaratii este stipulat un drept fundamental si anume ,,orice fiintă umană are dreptul la viată, libertate si la securitatea persoanei sale’’.

După schimbările ce au avut loc în România în 1989, acestea au determinat alinierea tării noastre la standardele internationale în ceea ce priveste apărarea drepturilor omului si a persoanei umane.

Astfel Constitutia României, adoptată în decembrie 1991, acordă o mare însemnătate ocrotii drepturilor si libertătilor fundamentale ale omului, cuprinzând anumite principii cum sunt ; dreptul la viată si la integritate fizică si psihică prevăzută în art. 22, libertatea individuală si siguranta persoanei prevăzută în art. 23.

O contributie importantă la asigurarea protectiei drepturilor si libertătilor omului consacrată de constitutie o aduce si legea penală.

Cadrul juridic al acestor drepturi si libertăti este prevăzută în codul penal în Titlul II din Partea Specială, care încriminează anumite fapte care aduc atingere acestor drepturi si libertăti.

Astfel în cadrul art. 175 din C. pen. este încriminată infractiunea de omor calificat. Omorul calificat reprezintă fapta persoanei care săvârseste un omor în anumite imprejurări prevăzute de lege 1 .

Omorul calificat reprezintă o modalitate agravantă a infractiunii de omor, datorită împrejurărilor în care se săvârseste aceasta. Această faptă prezintă un grad de pericol social mai ridicat fată de infractiunea de omor simplu, ceea ce explică încriminarea sa prin dispozitii separate si sanctionarea mai severă a făptuitorului 2.

1. Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, I. Oancea, Iosif Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, V. Rosca – Explicatii teoretice ale Codului penal român, vol. III, Partea Specială, Ed. Academiei, Bucuresti 1971

2. Vasile Dobrinoiu – Drept penal, Partea Specială, vol I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004

2. Obiectul ocrotirii penale

În ceea ce priveste obiectul infractiunilor contra persoanelor trebuie să facem distinctia între obiectul juridic generic al infractiunilor contra persoanei si obiectul juridic specific fiecărei infractiuni.

Obiectul juridic generic este reprezentat de ansamblul relatiilor sociale care se constituie si se desfăsoară în legătură cu apărarea persoanei privită sub totalitatea atributiilor sale.

În ceea ce priveste obiectul juridic special, acesta este constituit din relatiile sociale privind dreptul fundamental la viată, privit ca drept absolut, opozabil tuturor, erga omnes 3.

Obiectul material este corpul persoanei aflate în viată asupra căruia se îndreaptă actiunea ucigătoare. Nu interesează dacă victima este sănătoasă ori se află într-o stare avansată de boală si nu ar mai fi trăit mult dacă ar fi fost ucisă. Este necesar ca persoana să fie în viată, iar corpul asupra căruia actionează să fie a acesteia si nu asupra propriului corp.

3. Circumstantele judiciare în prezenta cărora există omor calificat

a) Omorul săvârsit cu premeditare, prevăzut de art. 175 lit. a

Premeditarea ca element circumstantial al infractiunii de omor calificat, presupune nu numai trecerea unui interval oarecare de timp de la luarea hotărârii si până la exteriorizarea ei, dar si o chipzuire anticipată asupra faptei, o deliberare anteriară, persistarea asupra hotărârii, cât si exteriorizarea ei, concretizarea ei prin acte de pregătire a săvârsirii faptei, cum ar fi : obtinerea de informatii, procurarea de mijloace, pândirea victimei, atragerea ei într-o cursă, căutarea de complici 4.

Considerarea premeditării ca o împrejurare care califică omorul se explică prin aceea că, o faptă săvârsită în mod spontan este socotită mai putin gravă decât o faptă săvârsită în urma unei reflexii, unei deliberării prin care făptuitorul a elaborat

3. A. Boroi – Pruncuciderea si uciderea de inclupă, Ed. Ministerului de Interne, Bucuresti, 1992

4. G. Antonio, C. Bulai – Practica judiciară penală, vol. III. Partea Specială, Ed. Academiei Române, Bucuresti 1992

un plan de executare si a organizat aducerea acestuia la îndeplinire 5.

Din cele prevăzute mai devreme putem spune că premeditarea reprezintă o chibzuintă în comiterea infractiunii, iar aceasta tine de gândul criminal din mintea făptuitorului. În cazul în care gândul criminalului nu se exteriorizează prin acte de executare, rămânând în mintea omului, infractiunea nu va exista deoarece nuda cogitatio, nemo partitur, adică gândul criminal nu se pedepseste.

Pentru a dovedi existenta premeditării, organelor de urmărire penală trebuie strângă probe suficiente pentru dovedirea acestuia.