Terorismul internațional

1. Ce ȋnseamnă şi cum a aparut fenomenul terorismului?

Terorismul contemporan a devenit o ameninţare majorăa democraţiei secolului XXI, fiind „Cel mai mare rău al lumii contemporane” sau „Bing Bangul unei noi ere istorice a omenirii”.

Fenomenul de terorism internaţional constituie ȋn momentul actual una dintre principalele ameninţări la adresa omenirii dar şi a siguranţei naţionale a statelor lumii. Vladimir Putin este cel ce defineşte acest concept de terorism „drept boala secolului XXI”. Fenomenul terorist internaţional este ȋn continuare un pericol deosebit de grav ce ameninţă pe de o parte structura şi coeziunea socială, iar pe de altăparte securitataea indivizilor şi a statelor.

Conform legii 535/2004, privind prevenirea si combaterea terorismului, terorismul reprezintă„ansamblul de acăţiuni si ameninţări, care prezintă pericol public şi afectează securitatea naţională” având urmatoarele caracteristicii :

a) sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi, ȋmpotriva cărora acţionează prin modalităţi violente şi/sau distructive;

b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;

c) vizează factori umani şi/sau factori materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment apartinând acestora;

d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă atenţia asupra scopurilor urmărite.

Din punct de vedere al scopului urmărit se poate observa că fenomenul terorist are un scop tactic, acela de a crea teroare, dar şi un scop strategic acesta fiind reprezentat de instalarea panicii şi a nemulţumirilor publice generate ȋn urma fenomenului de teroare , obligând ȋn felul acesta puterea politică de a face concesii.

Caracteristiciile ce ȋngreunează combaterea fenomenului de terorism sunt: violenţa, acţiunile ȋn grup sau acţiunile idividuale, clandestinitatea etc.

Cuvântul „terorism” ȋn ȋnţelesul actual a apărut ȋncă din anul 1798 ȋn suplimentul Dicţionarului Academiei Franceze. Walter Laqueur, comentator de politică externă şi istoric american, a apreciat că ȋntre 1936 – 1981 au fost emise peste 100 de definiţii ale termenului de „terorism” , ȋnsa nici una nu a fost suficient de cuprinzătoare.

Cele 5 elemente definitorii ale terorismului sunt:

1. Mijloace: actiunile violente ce se manifeste asupra populatiei

2. Metoda: sabotaj, acte criminale aleatorii, panica

3. Ţintă: civilii

4. Scop: producerea unei schimbari politice majore

5. Participanţii: indivizi sau grupuri de indivizi care se autodeclara nostatale

Din punct de vedere teoretic analiza terorismului se concentrează ȋn jurul a 5 paradigme:

• Paradigma crizei

• Paradigma instrumentală

• Paradigma culturalistă

• Paradigma ideologică

• Paradigma socială

Paradigma crizei explică fenomenul terorismului prin 2 faze: o prima fază o reprezintăefectul (asupra actorilor) unei crize ce se poate situa la nivelul statului, al sistemului politic, al culturii, al economiei, al valorilor etc.; o a doua faza cuprinde explicatii relative la individ în termeni de frustrare şi angoasă care se propun a fi răspunzătoare pentru apetenţa individului, socialmente marginalizat.

Paradigma instrumentalădin punct de vedere analitic este cea mai raspandită formă de abordare a terorismului. Acest mod de abordare scoate ȋn evidenţă utilizarea violenţei teroriste ca un mijloc raţional utilizat de către subiect pentru a-şi atinge scopul. Astfel se poate explica faptul că violenţa teroristă vizează „trezirea” unui segment social prea calm sau o noţiune care nu are o „conştiinţă de sine” suficient de acutăpentru gustul acestuia.

Paradigma culturalistăanalizează cultura sau subcultura ȋn cadrul careia este favorizată trecerea la terorism.O cultură a violenţei poate determina recurgerea la forme extreme de

comportament. O altă variantă a paradigmei culturaliste constă în a examina formarea personalităţii actorilor terorişti.

Paradigma ideologicăface referire la sursele ideologice ale terorismului. Acestea se află în centrul investigaţiilor care se ocupă de terorismul extremei stângi, de tradiţiile intelectuale ale extremei drepte şi, mai recent, de bazele religioase ale fundamentalismului islamic, întrucât terorismul se inspira întotdeauna din reprezentări,doctrine, mituri, ideologii.

Paradigma socialăsusţine ideea existenţei unei legături ȋntre mişcările sociale şi terorism. Această paradigma defineşte „inversiunea” potrivit căreia un individ, devenit terorist, se identifică în mod abuziv cu o cauză socială, naţională sau de alt fel, dându-i un nou sens.