Victimologia si Consecintele Criminalitatii in Raport de Victima si Societate

Imagine preview
(9/10 din 7 voturi)

Acest proiect trateaza Victimologia si Consecintele Criminalitatii in Raport de Victima si Societate.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 71 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Conf. Univ. Proc. Liviu Visea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Criminologie

Cuprins

Titlul I
Cap.I – Criminologia si domeniul ei de studiu
Cap.II – Victima si victimologia
2.1 – Conceptul de victima si victimologie
2.2 – Caracteristici privind victima si victimologia
2.3 – Clasificarea victimelor
Titlul II
Cap.I – Relatia agresor-victima
1.1 – Psihologia cuplului agresor-victima
1.2 – Declansarea atacului
Cap.II – Factorii care determina aparitia victimelor
Cap.III – Particularitati specifice diferitelor categorii de victime
3.1 – Victimizarea femeii
3.2 – Victimizarea copilului
3.3 – Victimizarea persoanelor în vârsta
3.4 – Autovictimizarea
Cap.IV – Cadrul social si victimele
Titlul III
Protectia sociala a victimelor:
– modalitati de prevenire
– propuneri de lege ferenda
Reglementari în conventii internationale privind vicimele
Concluzie
Bibliografie

Extras din document

Titlul I

Cap.I – Criminologia si domeniul ei de studiu

1.1 Originea criminologiei

Criminalitatea, ca fenomen social, a aparut odata cu structurarea primelor comunitati umane arhaice. Anterior acestui fapt istoric esential, nu se poate afirma existenta criminalitatii, deoarece “acolo unde nu exista morala si norme, nu exista crime”.

Desi criminalitatea nu a fost studiata in mod stiintific decât in mod relativ recent (în ultimele doua secole) o larga paleta de izvoare situate pe întregul arc temporal al evolutiei umanitatii releva interesul pentru acest fenomen.

Este foarte probabil ca primele preocupari pentru pedepsirea unor comportamente individuale considerate periculoase au fost determinate de necesitatea autoprotejarii comunitatilor umane constituite în conditii naturale vitrege care le amenintau permanent supravietuirea. În mod firesc, reactia grupului aflat în pericol a fost severa la adresa celor care, prin actiunile lor, amplificau starea de risc. Faptul ca “legea talionului" razbate prin negura timpului pâna în civilizatul Babilon al regelui Hamurabi (1728-1686 î.e.n.) si chiar mult dupa aceea reprezinta o dovada în acest sens.

Odata cu trecerea timpului atât fapta prohibita cât si pedeapsa ce trebuia aplicata au dobândit conotatii noi, mai ales religioase, dar într-o anumita masura si social-economice. În scopul valorizarii superioare a sentimentului religios, crima a fost considerata fie ca o manifestare diabolica, fie ca o expresie a pacatului, iar justitia a primit aspectul unui dar divin. De altfel pe stela de diorit negru de la muzeul Louvre, pe care sunt gravate articolele “Codului” sau, Hammurabi, este înfatisat închinându-se zeului Samas, de la care primeste textul legii. Conferind esenta divina activitatii legislative, regele transmitea normele juridice oamenilor, care trebuiau sa le respecte întocmai, sub imperiul unor sanctiuni extrem de severe.

Pedepsele erau considerate ca o veritabila retributie pentru raul provocat, ori ca o ispasire a pacatului savârsit. Desi modelate dupa “legea talionului” ele se diferentiaza si în functie de pozitia sociala a inculpatului sau a partii lezate. Preotii si demnitarii se bucurau de privilegii în cazul delictelor minore, dar erau asoru pedepsiti în cazul comiterii unor delicte grave. Interesant este ca nu se pedepseau decât delictele premeditate.

“Codul” lui Hammurabi a influentat, într-o masura importanta, reglementarile penale ale popoarelor din zona de confluenta. Astfel, în Egipt, în timpul Regatului Nou (1650 – 1085 î.e.n) se aplica pedeapsa cu moartea pentru rebeliune si conspiratie contra statului, pentru omucidere, viol si adulter feminin, precum si pentru furt din mormintele regale. Judecatorii corupti primeau, de asemenea, pedeapsa capitala, care se executa prin sinucidere impusa.

Legile ebraice pedepseau cu moartea omuciderea voluntara, rapirea de persoane, idolatria, vrajitoria, adulterul, sodomia, incestul, etc. Executarea pedepsei capitale – prin ucidere cu pietre (lapidare) – era încredintata fie familiei care suferise ofensa, fie întregii comunitati. Pentru crime deosebit de grave se aplica arderea pe rug, spânzurarea ori tragerea în teapa.

“Legea talionului” avea drept corespondent ebraic “razbunarea sângelui”.

Îmbinând normele barbare ale cutumelor arhaice cu elementele inerente evolutiei sociale, între care rafinamentul religios a jucat un rol aparte, popoarele antice au reusit sa dezvolte sisteme legislative si institutionale care raspundeau în buna masura, mai ales prin asprimea lor, scopurilor pentru care fusesera create.

Interesul pentru reglementari juridice precise, cunoscute de toti membrii societatii si aplicabile tuturor în mod egal, a fost evidentiat pentru prima oara în Grecia antica. Înca din sec. al VII-lea î.e.n. au fost alesi legislatori însarcinati cu elaborarea legilor scrise. Au ramas celebri atenienii Drakon si Solon. Drakon s-a evidentiat prin asprimea legilor pe care le-a formulat. Solon a fost considerat drept unul din cei sapte întelepti ai Greciei antice. Prin activitatea lor, legislatorii au creat cadrul institutional necesar, au initiat eliminarea arbitrariului cutumiar si au întarit rolul statului în materie penala, prin interventie directa în cazurile de omucidere.

Fisiere in arhiva (1):

  • Victimologia si Consecintele Criminalitatii in Raport de Victima si Societate.doc