Bunurile comune ale soților - ca efect al căsătoriei - teorie și practică judiciară

În concepţia populară, cununiile sunt rupte din rai”, Goethe consideră a fi, începutul şi culmea oricărei culturi”, Proudhon aprecia că, căsătoria este sacralitatea Justiţiei, misterul viu al armoniei universale, formă dată de însăşi natura religiei speciei umane”, opinie asemănătoare şi cu cea formulată de G.Ibrăileanu: ,,Căsătoria îşi are rădăcinile în pronfunzimile naturii şi vieţii sociale, o creaţie a biologiei naturale şi sociale”.

Dicţionarul de Dreptul familiei o defineşte ca fiind, uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, realizată în condiţiile prevăzute de lege în scopul întemeierii unei familii”, definiţie ce concorda în general cu cele preconizate de majoritatea juriştilor romani (M.B.Cantacuzino, Tr. Ionaşcu, T.R.Popescu, I.Albu, I.P.Filipescu). Juriştii străini introduc şi unele elemente proprii sistemului lor de Drept, în general legat şi de concepţiile religioase. J.Portalis de pildă definea căsătoria ca fiind, societatea bărbatului şi a femeii care se unesc pentru a se perpetua, pentru a se ajuta şi sprijini reciproc, pentru a suporta împreună greutăţile vieţii şi pentru a împărtăşi destinul lor comun” sau, într-un sens mai strict, este, actul juridic prin care bărbatul şi femeia stabilesc între ei o uniune pe care legea o prevede şi care nu poate fi ruptă după bunul plac”, aşa cum considerau M.Planiol, G.Ripert, A.Rouast.

Termenul de căsătorie este utilizată accepţiunea Codului familiei în două înţelesuri: în sens de act juridic prin care viitori soti consimt să se căsătorească în condiţiile şi formele prevăzute de lege şi în înţelesul de situaţie juridică, adică de statut legal al soţilor.

Cuvântul, căsătorie” mai este însă folosit şi în alte două înţelesuri: în sens de instituţie juridica a Dreptului familiei, adică de totalitate a normelor juridice ce reglementează atât actul juridic al căsătoriei, cât şi starea legală de căsătorie şi în înţelesul de ceremonie ce are loc cu ocazia încheierii căsătoriei.

În sistemul Dreptului nostru pozitiv, actul căsătoriei este un act juridic bilateral prin care viitorii soti consimt în mod liber şi pe deplin egali să se supună statutului legal al căsătoriei. Ca atare actul căsătoriei este numai izvorul juridic al stării de căsătorie, necesar pentru dobândirea situaţiei legale de persoana căsătorită.

Reglementarea juridica a raporturilor patrimoniale.

1. Consideraţii generale.

De regulă, căsătoria da naştere între soţi şi la raporturi patrimoniale care sunt opozabile şi terţelor persoane. Dreptul comun nu este suficient însă pentru reglementarea acestor raporturi patrimoniale fiind necesară o reglementare specială a acestor raporturi prin normele Dreptului familiei, viaţa în comun a soţilor, gospodăria lor comună şi creşterea copiilor impunând împlinirea intereselor patrimoniale ale celor doi soţi atât cu privire la drepturi, cât şi obligaţii.

Noţiune de regim matrimonial desemnează regimul juridic al bunurilor soţilor, cu alte cuvinte totalitatea normelor juridice ce reglementează relaţiile dintre soti cu privire la bunurile lor.

Regimurile matrimoniale se pot clasifica după mai multe criterii. Astfel, după izvorul lor, regimurile matrimoniale sunt legale, atunci când sunt stabilite prin lege, sau contravenţionale, atunci când sunt stabilite prin convenţie. După structura lor, regimurile matrimoniale sunt de comunitate universală sau parţială de bunuri şi de separaţie. De asemenea exista regimuri matrimoniale electrice care îmbina separaţia de bunuri în timpul căsătoriei cu principiul comunitar care se manifestă la desfacerea acesteia.

Regimurile matrimoniale pot fi imuabile sau muabil, după cum se pot modifica sau nu în timpul căsătoriei.

În ce priveşte finalitatea raporturilor matrimoniale între soţi, masa de bunuri ce constituie comunitatea de bunuri a soţilor este destinată realizării sarcinilor căsătoriei. Regimul matrimonial reglementează atât comunitatea de bunuri, cât şi bunurile proprii fiecărui soţ, ceea ce înseamnă că raporturile matrimoniale sunt subordonate raporturilor personale ce decurg din căsătorie în vederea desăvârşirii acesteia ca uniune de persoane întemeiată pe prietenie şi afecţiune reciprocă.

2. Obligativitatea comunităţii de bunuri.

Comunitatea de bunuri este reglementată în Codul familiei în cuprinsul art.30 care precizează că sunt bunuri comune ale soţilor acele bunuri care au fost dobândite de oricare dintre ei în timpul căsătoriei, iar în art. 31 din Codul familiei, se face precizarea că numai anumite bunuri prevăzute limitativ de acest text sunt bunuri proprii fiecăruia dintre soţi.