Capacitatea civilă de folosință a persoanei fizice

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE CU PRIVIRE LA CAPACITATEA CIVILĂ DE FOLOSINȚĂ A PERSOANEI FIZICE

SECȚIUNEA 1.1.

DELIMITĂRI CONCEPTUALE CU PRIVIRE LA

PERSOANA FIZICĂ

Persoana este elementul central al dreptului civil. În sens strict juridic, persoana este o abstracțiune . Însuși cuvântul „persoană” provine din cuvântul latinesc persona, iar mai mult decât atât, oricât ar părea de ciudat, ea este o metaforă, care a coborât de pe scenă și a pătruns în viața cetății! În timp ce masca ajunge să se identifice cu personajul, iar noua noțiune, cu înțeles similar, este preluată drept.

Dreptul fiind un fenomen social, persoana nu putea fi decât omul. Și totuși, între noțiunile de „om” și „persoană” nu există o suprapunere perfectă. Noțiunea de om ca subiect de drept este folosită deseori în actele internaționale (Declarația universală a drepturilor omului) . În timp ce omul are o existență concretă, independentă de orice recunoaștere a acestei calități de către legiuitor, persoana care a „coborât de pe scenă” și a pătruns în lumea juridică este doar o abstracțiune. Persoana este entitatea căreia legea îi recunoaște aptitudinea de a fi titulară de drepturi și de obligații, ceea ce echivalează cu calitatea de subiect de drept .

Pentru dreptul civil actual, „persoană” este, deci, orice om, indiferent de orice alte trăsături care l-ar putea diferenția în raport cu alți oameni.

Așa cum dreptul civil este o parte a dreptului român, noțiunea de „subiect de drept civil” reprezintă diferența specifică în raport cu noțiunea „subiect de drept”, care este genul proxim .

Subiectele de drept civil, adică participanții la raporturile juridice civile (purtătorii de drepturi subiective civile și de obligații civile), se împart în două categorii: persoanele fizice și persoanele juridice .

Dintre cele două categorii de persoane ale subiectului de drept civil, obiectul prezentei acestei lucrări va fi centrată într-o oarecare măsură pe persoana fizică și pe atribuțiile sale reprezentate printr-o categorie specifică capacității civile de folosință.

Calitatea de persoană fizică îi este proprie omului și ea este consecința existenței sale. Este motivul pentru care unii autori vorbesc despre „umanitatatea persoanei fizice” pentru a evidenția esența acestei noțiuni .

Termenul de „persoană juridică” nu este poate cel mai potrivit. Știința dreptului nu studiază omul în integritatea lui. Ea nu studiază omul din punct de vedere fizic și nici, în întregime, omul sub aspect fiolosofic. Știința dreptului privește oamenii ca participanți la relațiile sociale, și anume ca aprticipanți la acele raporturi sociale care formează obiect de reglementare pentru norma juridică .

Deși, așa cum arătăm, desemnarea omului, ca subiect de drept prin cuvintele „persoană fizică” nu este poate cea mai fericită, cu toate acestea, dat fiind faptul că expresia este adânc încetățenită în știința dreptului și în legislația noastră, socotim și noi că nu sunt motive să se renunțe la ea .

Cu toate acestea, în ultimul timp a fost consacrată și expresia drepturile animalelor, ea trebuie privită doar ca o metaforă, menită să scoată în evidență necesitatea protejării acestora, dată fiind calitatea lor de ființe vii, iar nu ca fiind expresia unei noi categorii de persoane . Este ceea ce rezultă și din cuprinsul Convenției europene pentru protecția animalelor de companie, ratificată de România .

Instituția persoanei fizice este reglementată în mai multe acte normative : Codul civil în vigoare (art. 34-186), O.G. nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale adiminsitrativă a numelor persoanelor fizice , O.G. nr. 69/2002 privind regimul juridic al cărții electronice de identitate , Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă , Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului.