Competența instanțelor judecătorești - proiectul codului de procedură civilă

Notiunea de competenţă

Compeţenţa reprezintă aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti sau unui alt organ cu activitate jurisdicţională de a judeca o anumită pricină.

Competenţa instanţelor judecătoreşti este reglementată în Cartea I, Titlul I din Codul de procedură civilă şi de legea nr 304/2004 privind organizarea judiciară.

Proiectul Noului Cod de Procedură Civilă reglementează competenţa în Cartea I, Titlul III.

Clasificarea normelor de competenţă :

a. norme de competenţă general (norme ce stabilesc competenţa instanţelor judecătoreşti în raport cu a altor organe cu activitate jurisdicţională);

b. norme de competenţă jurisdicţională (norme ce stabilesc competenţa instanţelor judecătoreşti, unele faţă de altele);

Competenţa jurisdicţională se clasifică în :

a.competenţa materială sau de atribuţiune (se are în vedere delimitarea pe verticală a atribuţiilor jurisdicţionale, intre instanţe de grad diferit);

b.competenţa teritorială (se are în vedere delimitarea pe orizontală a atribuţiilor jurisdicţionale, între instanţe de acelaşi grad).

La rândul ei, competenţa de atribuţiune poate fi:

a.funcţională ( ratione oficii), care se stabileşte dupa felul atribuţiilor ce revin fecărei categorii de instanţe ( de exemplu, art 1, alin 1 Cod.pr civ);

b.procesuală (ratione materiae), unde atribuţiile judecătoreşti sunt determinate după natura, obiectul sau valoarea litigiului( de exemplu, art 2, alin 1,lit a Cod pr.civ).

Competenţa teritorială se prezintă sub următoarele forme:

a.competenţa teritoriala de drept comun, semnificând aptitudinea jurisdicţională determinată de domiciliul, sediu sau locul unde pârâtul îşi desfăşoară activitatea profesională,dupa caz;

b.competenţa alternativă, prezintă situaţia în care reclamantul are alegerea între două sau mai multe instanţe deopotrivă competente;

c.competenţa exclusivă sau excepţională, prezintă situaţia în care cererea trebuie introdusă la o anumită instanţă.

In funcţie de caracterul normelor care reglementează competenţa, aceasta se clasifică în competenţă absolută (de ordine publică, reglementată de norme imperative) şi competenţa relativă (de interes privat, reglementată de norme dispozitive). Din coroborarea art 159 Cod pr.civ. cu art 19 Cod pr.civ, se deduce faptul că au caracter absolut competenţa generală, materială şi competenţa teritorială exclusivă şi caracter relative, competenţa teritorială de drept comun şi competenţa teritorială alternativă.

Principiile reglementării competenţei :

a.Competenţa instanţei e aceeasi pentru toţi.Acest principiu exprimă egalitatea intre cetăţeni,faptul că justiţia se realizează în mod egal pentru toţi, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, religie, sex, orientare sexuală,opinie, apartenenţă politică sau orice alte criterii discriminatorii.

a. Competenţa instanţei este legală, adică este stabilită de lege.Excepţiile sunt aparente deoarece şi competenţa convenţională, prin care părţile aleg instanţa competentă, se face tot în condiţiile impuse de lege.

b. Instanţa nu poate delega justiţia.Instanţele judecătoreşi nu-şi pot delega prerogativele unui alt organ , decât dacă legea o permite.

c. Instanţa îsi exercită atribuţiile de judecată numai în circumscripţia sa teritorială.Instanţele nu pot judeca în afara circumscripţiei conferite de lege decât dacă parţile au convenit altfel şi dacă acest fapt a fost permis de lege.

d. Competenţa instanţei este subiectivată prin acţiunea civilă.Competenţa materială şi teritorială sunt stabilite prin lege pe baza unor criterii generale, însă prin introducerea cererii de chemare în judecată, instanţa este individualizată.

e. Instanţele judecătoreşti sunt înzestrate cu plenitudine de competenţă, în sensul că justiţia se realizează, în regulă, de către instanţele judecătoreşti.

f. Judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei.Instanţa sesizată prin cererea de chemare în judecată este competenta să se pronunţe şi asupra mijloacelor de aparare ale pârâtului chiar dacă aceste mijloace privesc probleme care dacă ar fi făcut obiectul unei cereri principale distincte nu ar fi aparţinut competenţei materiale sau teritoriale a instanţei sesizate.

g. Accesoriu urmeaza soarta principalului.Cererile accesorii şi incidentale sunt de competenţa instanţei investite cu soluţionarea cererii principale.

h. Competenţa revine, în regulă, instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul pâratului .

i. Conflictele de competenţăse realizează în interiorul sistemului instanţelor judecătoreşti. Dacă instanţele judecătoreşti nu se pot pronunţa prin exces de putere, atunci nici alte autorităţi nu deţin prerogative de a soluţiona conflictele de competenţă dintre acestea. Justiţia se înfăptuieşte de către instanţele judecătoreşti, iar rezolvarea conflictelor de competenţă este o componenta intrisecă a justiţiei.