Contractul Civil

I. Contractul civil-noţiune, trăsături şi clasificare

1.1.Noţiune şi trăsătturi

Contractul civil este un acord de voinţă intervenit între două sau mai multe persoane fizice, sau juridice, cu scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge un raport juridic. Dată fiind complexitatea problemelor care îşi găsesc rezolvarea prin intermediul con¬tractului civil, acesta reprezintă conform opiniei specialiştilor în domeniu cel mai important act juridic civil şi, totodată, principal izvor de obligaţii civile.

În conformitate cu prevederile Codului Civil art. 969 contractul legal încheiat are putere de lege între părţile contractante, acestea fiind ţinute să-şi îndeplinească întoc¬mai şi la termenul convenit obligaţiilor asumate, în mod conştient şi liber.

În cuprinsul Codului civil român , termenul de contract este sinonim cu acela de convenţie. Datorită acestui fapt, în literatura juridică s-a încercat o delimitare a convenţiei faţă de contract. S-a afirmat că dacă convenţia este genul, contractul este specia; convenţia este acordul de voinţă realizat cu scopul de a produce efecte juridice, iar contractul este convenţia care dă naştere unei obligaţii.

O definiţie cuprinzătoare este aceea potrivit căreia : „prin contract se înţelege acordul de voinţă între două sau mai multe persoane, prin care se nasc ,se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii, adică un raport juridic de obligaţii” şi , în sfârşit , potrivit altor autori , „contractul este acordul de voinţă care dă naştere, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii”

Din definiţia elaborată în literatura de specialitate se poate observa că accentul se pune pe efectele juridice produse de contract , deosebirile constând în aceea că unii autori includ în definiţia contractului civil toate efectele, pe câtă vreme alţi autori se referă numai la scopul contractului (acela de a produce efecte juridice, fără a enumera aceste efecte ).

Contractul civil este folosit în cele mai diverse raporturi dintre persoane fizice şi juridice: vânzarea-cumpărarea de bunuri, asigurările, împrumutul ,donaţia, depozitul, locaţiunea , etc. Frecvenţa acestor contracte ,ca de altfel însăşi evoluţia dreptului civil ,este strâns legată de evoluţia dreptului de proprietate.

Încheierea contractelor civile se realizează pe baza principiul libertăţii contractului ce presupune faptul că participanţii la contract- persoanelor fizice şi persoanelor juridice – au autonomia de a hotărâ în mod liber şi conştient asupra aspectelor pe care le implică acest act juridic civil.

În ceea ce priveşte trăsăturile care îl individualizează printre alte izvoare de obligaţii civile aceste sunt:

a) existenţa acordului de voinţă care, dacă afost realizat în limitele prevăzute de lege, este suficient a da naştere la obligaţii a căror executare se poate obţine la nevoie prin coerciţie statală;

b) principiul libertăţii contractului, conform căruia părţile contractante, în limitele permise de lege au libertatea să hotărască singure natura şi conţinutul contractului pe care vor să-l încheie;

c) în urma încheirii unui contract civil iau naştere pe lângă obligaţii civile şi anumite regulice trebuie respectate în mod reciproc de părţile contractante, mai precis se stabileşte o anumită conduită ce trebuie urmată în legatură cu obligaţia care a luat fiinţă, pe toată durata existenţei ei.

1.2. Clasificarea contractelor civile

Având în vedere trăsăturile juridice care le individualizează, contractele se clasifică în următoarele categorii:

- bilaterale (sinalagmatice) şi unilaterale;

- cu titlu oneros şi cu titlu gratuit;

- comutative şi aleatorii;

- consensuale, reale şi solemne (formale); - principale şi accesorii;

- cu executare instantanee şi cu executare succesivă.

1. În raport de CONŢINUTUL lor, contractele se clasifică în: contracte unilaterale şi contracte bilaterale (sinalagmatice).

a) Contractele bilaterale se caracterizează prin existenţa unei reciprocităţi a obligaţiilor aflate în sarcina ambelor părţi. Aceste tipuri de contracte sunt întotdeauna cu titlu oneros; întrucât recipro¬citatea obligaţiilor face ca fiecare din părţi să fie obligată la realizarea unei prestaţii în schimbul aceleia ce îi revine.

În caz în care una din părţi este urmărită pentru executarea obligaţiei sale de cealaltă parte care nu şi-a îndeplinit-o, aceasta poate să refuze executarea până la îndeplinirea obligaţiei ce-i revine celeilalte persoane. Mai mult de cât atât aceasta se află în situaţia de a poatea cere desfiinţarea contractului cu efect retroactiv, obţinând restituirea prestaţiilor eventual făcute, prin acţiune a în rezoluţiune.

Trebuie reţinut faptul că stingerea unei obligaţii reciproce prin imposibilitatea îndeplinirii ei, atrage după sine imposibilitatea cererii executării obligaţiei de către celei1altă parte deoarece se consideră că aceasta rămâne fără cauză.

a) Contractele unilaterale generează obligaţii numai în sarcina uneia din ele.

2. În raport cu SCOPUL URMĂRIT DE PĂRŢI contractele se clasifică în: Contracte cu titlu oneros şi contracte cu titlu gratuit.

a) Contractele cu titlu oneros sunt acele la încheierea cărora fiecare din părţi urmăreşte un interes material stipulând primirea unei prestaţii în schimbul aceleia pe care o face, ceea ce semnifică realizarea unui folos patrimonial.

b) Contractele cu titlu gratuit sunt acele acte în care numai o singură parte procură celeilalte părţi un folos patrimonial, Iară a urmări realizarea unei contra-prestaţii echivalente.

3. În raport cu ÎNTINDEREA PRESTAŢIILOR contractele se clasifică în Contracte comutative şi aleatorii

a) Contractele comutative sunt acelea în cadrul cărora întinderea prestaţiilor părţilor este certă, cunoscându-se chiar din momentul inchiderii lor.

b) Contractele aleatorii sunt acelea în cadrul cărora întinderea prestaţiei uneia sau ambelor părţi depinde de un eveniment viitor şi incert, încât părţile au în vedere posi¬bilitatea unui câştig sau riscul unei pierderi, de care depinde existenţa sau întinderea obligaţiei.