Contractul de vânzare-cumpărare

1.1.Notiuni introductive

Varietatea actiunilor, pentru care omul are libertatea deplina a le realiza sau a se abtine de la înfaptuirea lor, este restrânsa prin prohibirea unor fapte care ar putea stânjeni convietuirea în armonie cu ceilalti indivizi.

Acesta necesitate de respectare a unor reguli în societate a determinat aparitia si dezvoltarea dreptului, adica o reglementare a actiunilor omenesti, deoarece acestea privesc în chip direct sau indirect relatiile omului cu alti indivizi ori cu diferite grupuri sociale .

Normele de drept izvorasc din experienta vietii.

Aparitia trocului, prin schimbul surplusului de produse este un impas important în stabilirea de relatii noi între indivizi. Aceste activitati evolueaza pentru ca erau bazate pe încrederea, onestitatea si consimtamântul celor ce realizau trocul, iar mai târziu, odata cu aparitia banilor ca mijloc de schimb, aceste îndeletniciri iau amploare.

Alaturi de troc sau schimb existau si alte activitati precursoare ale unor raporturi juridice. Un elocvent exemplu al predecesoarelor contractelor de împrumut si de depozit îl ofera profesorul George Plastara , afirmând ca întelegerile, “contractele” între oamenii primitivi

ce împrumuta unelte sau lasa în grija altor persoane anumite bunuri “dadeau nastere obligatiei de restituire a bunurilor împrumutate sau depozitate”. Îndatorirea de a restitui lucrurile împrumutate sau depozitate era de esenta morala, iar daca aceasta datorie nu se realiza, se nastea un delict, un act ilicit. Deoarece în acea epoca nu se cunosteau notiunile de “delict”, “act ilicit” si “sanctiunea juridica” pe care o atrageau, pedeapsa era “razbunarea privata” si nu ca astazi o actiune judiciara, o actiune care sa permita celui prejudiciat sa se adreseze instantelor judecatoresti, ca sa obtina executarea îndatoririlor.

Trocul, împrumutul de unelte, lasarea în grija de lucruri sunt doar câteva exemple care odata cu evolutia societatii au dus la creearea de acorduri de vointa între doua sau mai multe persoane si încheierea de contracte de vânzare-cumparare, de împrumut si de depozit. Aceste consensuri de vointa sunt azi reglementate de norme juridice si dau nastere unor obligatii sau constituie un drept. Ele se numesc raporturi juridice.

“Credinta ca tot ce nu e permis e oprit se înlocuieste prin credinta ca tot ce nu e oprit e permis” ceea ce determina o detasare cât mai evidenta a individului cu aptitudinile si aspiratiile sale fata de colectivitate. Individul devine un colaborator constient si integrat în societate, iar “credintele colective se manifesta nu atât prin conceptii pozitive de drept, cât prin obiceiuri, tendinte si aspiratii corespunzând cu caracterul etnic si traditional al grupului social si se traduc în curente de idei, care se cristalizeaza prin institutii private, prin întruniri, prin presa, prin literatura, prin arta, într-un cuvânt prin multiple manifestari ale vietii publice” . Din aceste consecinte ale vietii publice se inspira cei ce aprofundeaza studiul dreptului pentru a elabora “norme de drept si a determina prin reguli pozitive, adica legi, limitele în care puterile individuale se pot liber îndruma spre satisfacerea nevoilor comune corespunzând unui grup social” . Astfel dreptul se preschimba din nescris în scris, iar cutumele (obiceiurile) vor determina aparitia si dezvoltarea legilor.