Drept civil - dreptul de proprietate - acțiuni, posesorii

1.Consideraţii generale asupra posesiei şi acţiunilor

destinate a o apăra

Acţiunile posesorii au o istorie îndelungată, fiind cunoscute încă din perioada dreptului roman, sub forma interdictelor, de unde apoi au fost preluate în cutumele Evului Mediu şi apoi în legislaţiile moderne. În vechiul drept românesc, Înalta Curte de Casaţie a dedus existenţa lor din Codul Caragea, reglementări mai clare regăsindu-se în Codul Calimach şi în Regulamentele Organice, pentru ca apoi să le consacre în mod expres Codul de procedură civilă din 1865, în articolul 5. În anul 1879, aceste dispoziţii sunt şi ele preluate în Legea asupra judecătoriilor comunale şi de ocoale, unde rămân reglementate până în anul 1948, când Codul de procedură civilă le stabileşte sediul în articolele 674-676, acelaşi şi în prezent, ce conţin o reglementare sumară a acţiunilor posesorii (enunţă doar condiţiile acţiunilor posesorii şi determină unele reguli de procedură în materie).

Acţiune posesorie poate fi definită ca fiind mijlocul procedural prin intermediul căruia posesorul – iar în unele cazuri şi detentorul precar – poate solicita instanţei de judecată să-l oblige pe pârât să înceteze orice act de tulburare ori să-i restituie bunul de care a fost deposedat în mod ilicit.

Din definiţie rezultă că acţiunile posesorii apără nu dreptul de proprietate sau un alt drept real, ci o stare de fapt, posesia, fără să intereseze deci cui aparţine dreptul real. Chiar dacă în doctrină se precizează constant că de cele mai multe ori posesia corespunde unei stări de drept şi că astfel se apără însuşi dreptul de proprietate sau alt drept real, acţiunile posesorii îşi păstrează identitatea şi justificarea reglementării lor tocmai datorită împrejurării că asigură apărarea mai eficientă şi rapidă a posesiei ca simplă stare de fapt, în condiţiile în care proba dreptului de proprietate reprezintă, aşa cum spunea Cicero, o „probatio diabolica”. Pe de altă parte, apărând posesia ca simplă stare de fapt, se descurajează cei care, într-o ordine juridică stabilită, încearcă să-şi facă dreptate singuri.

Datorită avantajelor pe care le prezintă, calea acţiunii posesorii este adeseori preferată chiar şi de titularul dreptului de proprietate. Iată de ce se poate spune că şi azi îşi păstrează valabilitatea afirmaţia lui Ihering, potrivit căreia posesiunea constituie „avanpostul proprietăţii”.

2.Obiectul protecţiei posesiei

Acţiunile posesorii sunt destinate să ocrotească posesiunea bunurilor imobile şi a drepturilor reale imobiliare susceptibile de a fi dobândite prin prescripţie achizitivă. Soluţia poate fi desprinsă şi din dispoziţia cuprinsă în articolul 674 punctul 3 din Codul de procedură civilă, text care se referă la cerinţele necesare pentru uzucapiune.

În ceea ce priveşte bunurile mobile, articolul 1909 alineatul 1 din Codul civil dispune că acestea „ se prescriu prin faptul posesiunii lor, fără să fie trebuinţă de vreo scurgere de timp”. Prin urmare, ocrotirea posesorie nu se poate extinde şi asupra bunurilor mobile, căci în acest caz, simplul fapt al posesiei de bună-credinţă valorează titlu de proprietate. Protecţia juridică a bunurilor mobile se poate realiza însă pe cale petitorie.

Prin intermediul acţiunilor posesorii poate fi apărat, în principiu, orice drept real imobiliar, cum este dreptul de proprietate, uzul, uzufructul, abitaţia şi servitutea. Acţiunea posesorie poate fi folosită de uzufructuar chiar şi împotriva nudului proprietar, întrucât el este cel dintâi îndatorat să respecte posesia uzufructuarului.

Legea acordă ocrotire, pe calea acţiunilor posesorii, şi servituţilor continue şi aparente. Această protecţie nu se acordă însă servituţilor discontinue şi neaparente, întrucât ele nu sunt susceptibile de posesie. Ele reprezintă mai degrabă simple acte de îngăduinţă din partea proprietarului fondului, şi nu manifestarea incontestabilă a unei posesii publice şi continue din partea titularului acelei servituţi.

În doctrină şi jurisprudenţă acţiunile posesorii sunt clasificate în acţiuni în complângere (acţiunea generală) şi acţiuni în reintegrare (acţiunea specială).