Egalitatea în Fața Legii

Problematica discriminării pare a se erija într-un litigiu fundamental al societăţii umane în contextul actual, atât pe plan internaţional, cât şi naţional. Din multitudinea de drepturi consacrate de-a lungul evoluţiei normative, principiile egalităţii şi non-discriminării se evidenţiază ca un element armonizator al jurisprudenţei, dar mai ales al "tendinţelor juridice", manifestându-se în general ca o "entitate suprastatală" ce impune statelor o afinitate spre egalitate, sub toate aspectele sale, în demersul de aplicare a legii.

De-a lungul dezvoltării societăţilor, se diferenţiază două tipuri de inegalitate: una naturală, determinată exclusiv de legile mediului înconjurator, ca de exemplu diferenţa dintre indivizi dată de vârstă, de stările de sănătate, de forţa corpului, şi cea de-a două calificată drept inegalitate morală sau politică. Aceasta din urmă reprezintă adevarata discriminare pusă în discuţie şi, paradoxal, rezultă tocmai din activitatea omului, având la bază liberul arbitru şi implicit intelectul evoluat al fiinţei umane.

Aceste inegalităţi primitive joacă astăzi rolul de fundament al unor discriminări de profunzime ce constituie un impediment semnificativ în calea dezvoltării sub aspect economic, politic, social şi cultural, deoarece discriminare nu înseamnă numai refuzul de a permite exercitarea unui drept legitim, ci şi, în sens larg, o inegalitate de şansă, eliminarea oportunităţii de a valorifica resursele existente şi a crea.

În Grecia Antică, egalitatea era considerată drept măsură a perfecţiunii, fiind deseori asociată cu sfera datorită faptului că toate punctele de pe suprafaţa acesteia sunt egal distanţate faţa de centru.

În domeniul dreptului, egalitatea a fost trecută de la rangul de perfecţiune la cel de principiu, reprezentând nucleul unui stat de drept. Consacrat fiind la nivel constituţional, principiul egalitaţii beneficiază de forţa juridică legii fundamentale, fiind superior întregii legislaţii.

2. REGLEMENTAREA PRINCIPIULUI EGALITĂȚII ÎN LEGISLAȚIA ROMÂNESCĂ

a) Constituția

Constituţia are ca obiect reglementarea principiilor fundamentale ale organizării sociale şi de stat, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, sistemul organelor şi separaţia puterilor în stat. Având o poziţie deosebită în ierarhia legilor, Constituţia dispune de o forţă juridică superioară faţă de celelelalte acte normative, al căror conţinut trebuie să fie conform cu prevederile constituţionale