Forme comunitare de organizare a activităților economice

Capitolul I – Aspecte generale

1. Notiuni introductive

1.1. Notiunea de societate comerciala din punct de vedere comunitar

In conceptia dreptului comercial roman, societatea comerciala poate fi privita cel putin in doua sensuri: 1. ca o institutie jurdica in sine, considerata a fi un organism constituit de regula pe baze asociative, cu scopul obtinerii unui anumit profit, de catre cei care s-au asociat, si in vederea realizarii unei activitatii comerciale

ca un contract, cu caracteristici proprii, determinate de specificul scopului pentru care s-a realizat acordul de vointa

fapte de comert

Daca in dreptul comercial roman, o persoana are calitatea de comerciant datorita savarsirii de fapte de comert, in dreptul comunitar o persoana obtine calitatea de comerciant pentru desfasurarea oricarei activitati cu caracter economic, cu scop patrimonial declarat.

Cu alte cuvinte, in dreptul comunitar comercial, distinctiile doctrinare in privinta caracterului comercial, in contrapunere cu cel civil, nu-si gasesc locul tocmai datorita acestei aboradari specifice, conform careia, orice activitate cu caracter economic si scop patrimonial declarat confera calitatea de comerciant subiectului sau.

Consideram ca aceasta abordare are o dubla utilitate in prezenta structura organizationala a UE. In primul rand, in privinta diferitilor comercianti, persoane fizice sau jurdice, din statele membre care sunt scutiti de indeplinirea unor noi formalitati legale in vederea constituirii sau reorganizarii propriei societati comerciale. In al doilea rand, aceasta abordare prezinta o utilitate practica in contextul armonizarii comunitare la nivelul pietelor nationale cu Piata Interna.

Totusi, legiutorul comunitar nu a avut aceeasi viziune extinsa in privinta obiectului de reglementare. Atunci s-a cand a realizat reglementarea pe calea dreptului secundar, diversitatea de structuri societare nascuta din diversitatea societatilor statelot membre a fost pastrata nealterata in corpusul directivelor. Legiutorul comunitar a preferat sa detalieze fiecare structura societara nationala, sub denumirea nationala proprie care face obiectul reglementarii, orice fel de echivalare fiind explicit exclusa.

1.2. Principiile creari si functionarii pietei interne a comunitatii europene

Unul din principalele obiective ale Comunitatii Europene, era infiintarea unei Piete Interne care avea ca urmarea inlaturarea obstacolelor din calea liberei circulatii a persoanelor,a marfurilor, a capitalurilor si a serviciilor . Acest deziderat a fost realizat prin intermediul Tratatului de la Maastricht, in anul 1993.

Piata Intena este definta ca “un spatiu fara frontiere interne, in cadrul caruia libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor este asigurata in conformitate cu dispozitiile Tratatului de la Maastricht”.

Astfel, pentru crearea si functionarea acestei Piete Interne, legiutorul comunitar a instituit 4 libertati fundamentale: libertatea de miscare a persoanelor si servicilor, libertatea de miscare a marfurilor si libertatea de miscare a capitalurilor.

1.2.1. Libertatea de miscare a persoanelor si serviciilor

Aceste doua libertati sunt indispendabile in vederea exercitarii unei cetatenii europene si au cea mai mare incidenta in privinta infiintari si demararii activitatii formelor asociative economice reglementate la nivel comunitar.

Cele doua libertati sunt interdependente din punct de vedere economic, sprijinindu-se una pe cealalta in realizarea aceluiasi obiectiv, si anume realizarea Pietei Interne pentru exercitarea activitatilor economice.

Libertatea de stabilire reprezinta dreptul recunoscut resortisantilor statelor membre de a accede la activitatile nesalariale pe teritoriul statelor membre, prin intermediul unei “instalari” materiale si, eventual juridice.

Notiune de resortisant, poate fi privita din punctul de vedere a unei persoane fizice ca, orice persoana care are cetarenia unui stat membru, sau in ceea ce priveste o filiala a unei persoane juridice care isi are sediul social intr-un stat membru.

Libertarea de stabilire se circumscrie tuturor protagonistilor relatiilor de munca, adica atat muncitorilor cat si angajatorilor. De aceea aceasta libertate include atat libertatea garantata lucratorilor si neingradita miscare a fortei de munca in spatiul economic european ( SEE ) dar, si libertatea de stabilire a unei forme de activitate economica de catre orice cetatean al UE.