Hotărârea Judecătorească

Capitolul I Noţiuni introductive privind hotărârea judecătorească

În limbaj comun, prin hotărâre judecătorească se înţelege actul final al judecăţii şi reprezintă actul de dispoziţie al instanţei de judecată cu privire la pretenţiile deduse judecăţii.

Măsurile dispuse de către instanţa de judecată în cursul judecăţii se dispun tot prin hotărâri.

Hotărârile prin care instanţele de judecată soluţionează cauza atunci când aceasta se judecă în primă instanţă, adică pentru prima oară, se numesc sentinţe. Cele prin care se soluţionează apelul şi recursul se numesc decizii.

Toate celelalte hotărâri pronunţate de instanţă în cursul judecăţii se numesc încheieri.

Hotărârile care se pronunţă pe parcursul judecării cauzei se mai numesc încheieri premergătoare sau încheieri de şedinţă. În principiu, judecătorii nu sunt legaţi prin aceste încheieri, adică pot reveni asupra măsurilor dispuse anterior. Asemenea încheieri se numesc preparatorii, adică pregătesc darea hotărârii, iar din cuprinsul lor nu se poate anticipa soluţia.

Instanţele pot pronunţa şi încheieri cu privire la care nu mai pot reveni, denumite încheieri interlocutorii. Asemenea încheieri, fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei.

Orice dispoziţie luată de instanţă prin încheierile premergătoare va fi motivată.

Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.

Adoptarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti

După rezolvarea excepţiilor, administrarea probelor şi după ce părţile şi-au spus cuvântul asupra fondului cauzei, dacă instanţa se consideră lămurită, preşedintele completului de judecată va declara dezbaterile închise, iar judecătorii vor delibera în vederea pronunţării hotărârii.

Dacă instanţa nu poate hotărî de îndată, pronunţarea se poate amâna pentru un termen care nu va putea fi mai mare de 7 zile şi care va fi anunţat de preşedintele completului de judecată, respectiv va fi menţionat în condica şedinţei de judecată.

Hotărârea trebuie să reflecte opinia majorităţii judecătorilor care formează completul de judecată. Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care va fi scrisă pe cererea de chemare în judecată, pe cererea de apel sau de recurs ori pe ultima încheiere.

În situaţia în care această majoritate legală nu se poate întruni (de exemplu, în cazul completelor formate din doi judecători, când fiecare judecător are altă opinie), pricina se va judeca în complet de divergenţă, în aceeaşi zi sau în cel mult 5 zile.

Termenul “pronunţare” are atât sensul de adoptare a hotărârii, ca urmare a deliberării, dar şi de citire a acesteia în sala de şedinţă, în vederea aducerii sale la cunoştinţa părţilor.

În practică, uneori deliberarea asupra cauzelor se finalizează la ore târzii, astfel încât, la citirea soluţiilor pronunţate părţile lipsesc din sala de şedinţă, luând la cunoştinţă despre conţinutul acestora din condica şedinţei de judecată la serviciul arhivă al instanţei.

Legea prevede că hotărârea se pronunţă întotdeauna în şedinţă publică.

Conţinutul hotărârii judecătoreşti

Hotărârea trebuie să fie întocmită în formă scrisă şi se compune din trei părţi:

- practicaua;

- considerentele (motivarea);

- dispozitivul.

Practicaua este partea introductivă a hotărârii şi cuprinde:

1. indicarea instanţei care a pronunţat hotărârea şi numele judecătorilor care au luat parte la judecată;

2. numele părţilor, calitatea în care s-au judecat, numele mandatarilor sau reprezentanţilor legali şi al avocaţilor;

3. obiectul cererii şi susţinerile în prescurtare ale părţilor, cu arătarea dovezilor;

4. concluziile procurorului, dacă este cazul.