Încetarea capacității de folosință a persoanei fizice

I. NOȚIUNE

1. Definiție

Prin capacitate de folosință înțelegem aptitudinea generală și abstractă a persoanei de a avea drepturi și obligații civile, iar prin capacitate de exercițiu vom înțelege aptitudinea persoanei de a dobândi și de a-și exercita drepturile civile concrete, precum și de a-și asuma și executa obligații civile concrete prin încheierea de acte juridice proprii.

Definiția legală. Art. 34 C.civ. stabilește: „Capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile”. În ce privește durata acestei capacități, ea începe de la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia (art. 35 din același cod).

În literatura de specialitate au fost formulate mai multe definiții cu privire la capacitatea de folosință.

-într-o primă formulare, „capacitatea de folosință este aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații".

-într-o altă formulare se menționează că „putem defini capacitatea de folosință a persoanei fizice ca parte a capacității civile a omului, ca aptitudine a acestuia de a avea drepturi și obligații civile".

- un alt autor, referindu-se la capacitatea de folosință, consideră că trebuie să se țină seama de trei elemente:

-capacitatea de folosință a persoanei fizice este o parte a capacității civile a omului;

-ea constă în aptitudinea omului de a avea drepturi și obligații;

-aceste drepturi și obligații sunt civile, iar nu drepturi și obligații în general.

Este de la sine înțeles că odată cu moartea persoanei încetează și calitatea acesteia de subiect de dreptcivil, adică ia sfârșit capacitatea de folosință, de vreme ce calitatea de subiect de drept a persoanei fizice nu poate supraviețui suportului său uman . Aptitudinea de a fi subiect de drept, capacitatea de folosință pentru dreptul civil, presupune o ființă umană existentă, concepută sau născută, în viață, care constituie tocmai suportul uman al capacității. În consecință, a ști data încetării capacității de folosință a persoanei fizice înseamnă a stabil data morții (decesului) acesteia. Care este, ori cum se stabilește, această dată? Legea civilă, pornind de la situațiile ivite în practică, reglementează modul de stabilire a datei morții pentru două ipoteze posibile. Prima ipoteză este aceea în care moartea omului se constată în mod direct, prin examinarea cadavrului uman, ceea ce constituie ipoteza „morții fizic constatată” . A doua ipoteză este aceea în care examinarea cadavrului nu este posibilă (pentru că nu poate fi găsit), deși moartea persoanei este certă, ori aproape certă, ceea ce constituie ipoteza „morții judecătorește declarată”.

II. SFÂRȘITUL CAPACITĂȚII DE FOLOSINȚĂ A PERSOANEI FIZICE

Articolul 35 din Cod civil, care reglementează începutul capacității civile de folosință, stabilește și sfârșitul acesteia. Astfel, potrivit acestui text, „capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia”, care poate fi fizic constatată sau declarată judecătorește .

A) Moartea fizică constatată

Întocmirea actului de deces este reglementată de art. 32 - 39 din Legea nr. 119/1996 și de art. 47-57 din Metodologia nr. 1/1997.

Actul de deces este ultimul act de stare civilă care privește persoana. Declararea decesului, de obicei, se face de un apropiat al defunctului la primăria din circumscripția unde a avut loc decesul. Legea nr. 119/1996 stabilește că sunt obligați să facă această declarație membrii familiei decedatului sau, în lipsa acestora, colocatarii, vecinii, medicul etc. Declarantul trebuie să depună actul de identitate al decedatului și certificatul medical constatator al decesului. Acesta din urmă se întocmește de către medic după examinarea cadavrului și va menționa cauza morții. În lipsa medicului acest act se întocmește de un cadru mediu sanitar care a făcut constatarea [art. 35 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 republicată în M.Of. nr. 339 din 18 mai 2012]. După înregistrarea decesului ofițerul de stare civilă are obligația de a comunica acest fapt primăriei localității unde se păstrează actul de naștere.

Termenul de declarare a decesului este de trei zile de la data încetării din viață a persoanei. Dacă moartea a survenit în urma unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, ori în cazul găsirii unui cadavru, declarația de deces trebuie făcută în termen de 48 de ore. În cazul în care s-a depășit acest termen întocmirea actului de deces se va face numai cu aprobarea parchetului.