Interceptările și Înregistrările Audio și Video

INTERCEPTĂRILE ŞI ÎNREGISTRĂRILE AUDIO ŞI VIDEO

1.Scurte precizări de ordin istoric

Este util de precizat că în Codul de procedură penală de la 1968 (publicat în B. Of. nr. 145-146 din 12 noiembrie 1968) înregistările audio şi video nu erau prevăzute ca mijloace de probă în art. 64 din redactarea atunci în vigoare.

Abia Legea nr.51/1991 privind siguranta naţională a României (publicată în M. Of. nr. 163 din 7 august 1991), în art. 13, prevede posibilitatea culegerii informaţiilor prin intermediul interceptărilor şi înregistrărilor comunicaţiilor, cu autorizarea prealabilă a procurorului, cu respectarea Codului de procedură penală.

Insă, în Codul de procedură penală, înregistrările audio sau video sunt prevăzute ca mijloace de probă în art. 64 abia prin modificarea acestuia în virtutea Legii nr. 141/1996 (publicată în M. Of. nr. 289 din 14 noiembrie 1996); totodată, tot conform dispoziţiilor Legii nr. 141/1996 este prevăzută o procedură precisă de administrare a probelor prin intermediul înregistrărilor audio sau video prin introducerea unei secţiuni noi cu nr. V1 în cadrul Capitolului II privind mijloacele de probă din Titlul III privind Pobele şi Mijloacele de Probă.

Secţiunea V privind Interceptările şi înregistrările audio sau video suferă ultimele modificări prin Legea nr. 281/2003, Legea nr. 356 /2006 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 60 /2006.

Rămâne de subliniat faptul că deosebirea esenţială în privinţa înregistrărilor audio şi video între Legea nr. 51/1991 şi modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 141/1996, pe de o parte, şi modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006, pe de altă parte, este aceea că în timp ce în cazul Legii nr. 51/1991 şi Legii nr. 141/1996 autorizarea pentru interceptarea şi înregistrarea revine procurorului, în cazul Legii nr. 281/2003 şi Legii nr. 356/2006 (în concret, Codul de procedură penală în vigoare) aceasta revine instanţei, la cererea procurorului.

2. Noţiunea şi cadrul legal al înregistrărilor audio sau video şi al fotografiilor

Prin Legea nr. 141/1996 pentru modificarea şi completarea Codului de proce¬dură penală au fost adăugate noi mijloace de probă la cele prevăzute expres în cod, şi anume, înregistrările audio sau video şi fotografiile.

In cadrul enumerării limitative a mijloacelor de probă, din art. 64 C. pr. pen., aceste noi mijloace de probă au fost intercalate între înscrisuri şi mijloacele materiale de probă.

In ceea ce priveşte procedura de efectuare, înregistrările audio sau video au fost reglementate prin introducerea în Capitolul II al Titlului III al Părţii generale a Codului de procedură penală a Secţiunii V1 denumită „Inregistrările audio sau video" (art 91-91).

Adăugarea acestor mijloace de probă a reprezentat o expresie a modernizării sistemului nostru de probaţiune, cu atât mai mult cu cât în privinţa lor au fost manifestate unele rezerve, în trecut, datorită faptului că pot fi falsificate destul de uşor.

Prin Legea nr. 281/2003 a fost modificata, însă, şi Secţiunea V1 din capitolul destinat mijloacelor de probă (în Titlul III al Părţii generale a Codului de procedură penală), inclusiv în ceea ce priveşte denumirea sa care se schimbă din „Inregistrările audio sau video în " Interceptările şi înregistrările audio sau video ".

Principala modificare, în această materie, a constat în adăugarea referirii, în Secţiunea V1, şi la interceptări, ceea ce înseamnă că şi efectuarea interceptărilor trebuie să se realizeze în cazurile şi condiţiile prevăzute expres în lege. Trebuie menţionat, însă, că interceptarea în sine nu are forţă probantă, mijlocul de probă fiind considerat numai înregistrarea audio sau video (de aceea nu a fost modificat şi conţinutul art. 64 alin. 1 C. pr. pen., în care sunt enumerate mijloacele de probă).

De asemenea, atât prin Legea nr. 281/2003, cât şi prin Legea nr. 356/2006 şi O.U.G. nr. 60/2006 au fost aduse modificări şi completări în privinţa condiţiilor şi cazurilor în care se pot face interceptări şi înregistrări audio sau video, precum şi a procedurii de efectuare a acestora.

Ca noţiune, prin înregistrări audio sau video, ca mijloace de probă, in sensul avut în vedere de legiuitor, urmează să înţelegem înregistrările pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri sau comunicări şi înregistrările de imagini din al căror conţinut rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.