Judecata în primă instanță în proces penal

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept Civil
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 26 în total
Cuvinte : 8100
Mărime: 45.11KB (arhivat)
Publicat de: Demetra Mazilu
Puncte necesare: 8
UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” DIN IAŞI FACULTATEA DE DREPT AN UNIV 2011-2012 , AN IV

Extras din proiect

JUDECATA ÎN PRIMA INSTANŢĂ

Consideraţii generale privind judecata

Termenul de „judecată” reprezintă, în sens restrâns, operaţiunea de logică practică şi juridică prin care un organ cu competenţa jurisdicţională soluţionează un conflict de drept cu care a fost investit. Un alt înţeles al termenului „judecată”, de data aceasta ca fază a procesului penal, acesta reprezintă acea etapă procesuală care se desfăşoară în faţa instanţelor penale din momentul sesizării iniţiale şi până la soluţionarea definitivă a cauzei penale. Prin cauza penală se înţelege faptul material pentru care se desfăşoară procesul penal, remarcându-se faptul că această noţiune nu poate fi confundată cu aceea de „proces” , deoarece aceasta din urmă desemnează complexul de activităţi ce se desfăşoară în vederea rezolvării conflictului de drept penal.

Obiectivul judecăţii fiind acela de a soluţiona definitiv o cauză penală, această fază a procesului penal este considerată fază centrală şi cea mai importantă a procesului penal, pe lângă aceasta fiind încadrate şi cele două faze procesuale prin care urmărirea penală pregăteşte judecata, iar punerea în executare a hotărârii judecătoreşti aduce la îndeplinire ceea ce a hotărât instanţa.

Acest lucru face ca, în afara principiilor fundamentale care se regăsesc la temelia desfăşurării întregului proces penal, în faza de judecată să îşi găsească, aplicabilitatea, reguli specifice care nu pot fi întâlnite în celelalte faze ale procesului penal. Astfel, pentru ca judecata să poată avea loc în condiţii de obiectivitate şi imparţialitate, legea procesual penală a instituit anumite garanţii cu caracter de principii comune pentru întreaga fază de judecată: publicitatea, nemijlocirea , contradictorialitatea şi oralitatea.

Publicitatea fazei de judecată

Acest principiu al şedinţei de judecată consta în posibilitatea ca, orice persoană care doreşte, să aibă posibilitatea de a asista la desfăşurarea judecăţii. Altfel spus, locul unde se desfăşoară judecata este accesibil publicului, activitatea procesuală în aceasta etapa a procesului penal realizându-se „cu uşile deschise”.

Fiind tratată cu o importanţă deosebită, publicitatea şedintelor de judecată este apărată prin prevederea în lege a sancţiunii nulităţii absolute pentru cazurile în care au fost încălcate normele privind publicitatea şedinţelor de judecată (art. 197 alin. 2 C. proc. Pen.).

Prin art. 290 alin. 2 C. proc. pen. sunt prevăzute excepţiile de la publicitatea şedinţelor de judecată, astfel, şedinţa poate fi nepublică dacă:

-Judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat;

-Judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere moralei;

-Judecarea în şedinţă publică ar aduce atingere demnităţii sau vieţii intime a unei persoane;

De asemenea, potrivit art. 485, şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor nu este publică. Însă dacă în aceeaşi cauză sunt mai multi inculpaţi, dintre care unii minori şi alţii majori, şi disjungerea nu este posibilă, dispoziţiile speciale vizând procedura aplicabilă minorilor nu îşi mai găseşte aplicarea.

Nemijlocirea ca regulă a judecăţii

Acest principiu consta în obligaţia instanţei de a îndeplini în mod direct toate actele procesuale şi procedurale din conţinutul şedinţei de judecată. In doctrina este subliniat faptul că prin nemijlocire instanţa intră în contact direct cu toate probele.

In vederea realizării nemijlocirii în judecarea cauzelor penale, în măsura în care acest lucru este posibil, instanţa readministrează probele care au fost administrate în faza urmăririi penale. De exemplu, un martor audiat în cursul urmăririi penale trebuie reaudiat în faţa instanţei, dacă acest lucru este posibil în mod obiectiv (ascultarea unui martor nu mai este posibilă dacă acesta a decedat sau este plecat în străinătate).

Prin dispoziţiile art. 292 alin. 2 C. proc. pen. se prevede, pentru a putea fi realizată nemijlocirea, unicitatea completului de judecată în tot cursul judecării cauzei. Când aceasta nu este posibilă, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului, după începerea dezbaterilor, atrage reluarea de la început a dezbaterilor (art. 292 alin. 3).

Preview document

Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 1
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 2
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 3
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 4
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 5
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 6
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 7
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 8
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 9
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 10
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 11
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 12
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 13
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 14
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 15
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 16
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 17
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 18
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 19
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 20
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 21
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 22
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 23
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 24
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 25
Judecata în primă instanță în proces penal - Pagina 26

Conținut arhivă zip

  • Judecata in Prima Instanta in Proces Penal.docx

Alții au mai descărcat și

Judecata în Prima Instanță

Judecata în Prima Instanţa 1. Introducere Noţiunea de judecată are un sens restrâns, prin care se înţelege operaţiunea logică practică şi...

Principiile Procesului Civil și ale Procesului Penal

CAPITOLUL 1 1.1 Definitia Procesul civil este activitatea desfăşurată de: instanţă, părţi, organul de executare şi alte organe sau persoane care...

Recursul în Interesul Legii

I. NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA INSTITUŢIEI Recursul în interesul legii reprezintă o cale extraordinară de atac care are ca scop realizarea unei...

Executarea Indirectă a Obligațiilor Contractuale

CODUL CIVIL Român spre deosebire de alte coduri civile a înlaturat confuzia dintre efectele contractului si efectele obligatiilor, ocupându-se de...

Succesiunea

Proprietatea este dreptul unei persoane de a folosi si a dispune de un lucru în mod exclusiv si absolut, însa în limitele determinate de lege....

Drept civil - definiții

Dreptul – ca si statul, este o categorie istorica ce a aparut pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii umane, si anume in oranduirea...

Vicii de consimțământ

Vicii de consim: imprejurari care afecteaza catacterul constient si liber a vointei incorporate intr-un act juridic in asa mas incat constituie...

Drept Penal

CONSTITUTIONALITATEA DISPOZITIILOR CUPRINSE ÎN CODUL PENAL PRIVITOARE LA INFRACTIUNEA DE OFENSA ADUSA AUTORITATII – art. 238 – Infractiunea de...

Te-ar putea interesa și

Procedura Plângerii Prealabile

INTRODUCERE Înfăptuirea justiţiei penale şi realizarea scopului procesului penal înscris în art. 1 din Codul procedură penală, presupune existenţa...

Procedură de judecată în cauzele cu infractori minor

Introducere Combaterea și prevenirea infracționalității minorilor a reprezentat și va reprezenta o permanent preocupare de politică penală a...

Apelul în Procesul Penal

CAPITOLUL I: Consideraţii introductive privind căile de atac in general şi apelul in special Secţiunea I. Aprecieri privind căile de atac in...

Aspecte teoretice și practice privind instituția apelului

1.Notiuni intoductive Apelul este o cale de atac ordinara, de fapt si de drept, care poate fi folosita impotriva hotararilor pronuntate asupra...

Aspecte Procesuale și Tactice a Participării Apărătorului în Probatoriul Penal

INTRODUCERE Apărarea drepturilor şi libertăţilor omului este sarcina primordială a unui stat de drept şi misiunea unei guvernări bune. Astăzi,...

Apărarea în procesul penal

§1. Apărătorul în procedura penală În alin. 1 art. 67 CPP se conţine definiţia legală a apărătorului în procesul penal. Prin „asistenţă juridică”...

Părțile în Procesul Penal

PĂRŢILE ÎN PROCESUL PENAL CAPITOLUL I NOŢIUNI GENERALE PRIVIND PROCESUL PENAL SECŢIUNEA 1: NOŢIUNEA. ESENŢA. SCOPUL PROCESULUI PENAL. NOŢIUNEA...

Căile de Atac Extraordinare

Consideraţii generale În sistemul nostru jurisdicţional, în virtutea principiului autorităţii de lucru judecat, hotărârile judectoreşti rămase...

Ai nevoie de altceva?