Modurile de dobândire a proprietății

Introducere

Proprietatea a luat fiinţă o dată cu apariţia omului pe pământ şi este cunoscută încă din timpurile antichităţii, ale formării civilizaţiei. Proprietatea şi modurile sale de dobândire au evoluat în timp o dată cu dezvoltarea omenirii şi a economiei, a statului în general într-un sens larg cuvântul proprietate exprimă totalitatea relaţiilor d producţie şi într-un sens restrâns, spre a exprima numai o parte – partea hotărâtoare – a acestor relaţii şi anume însuşirea, apropierea, într-o formă socială a obiectelor naturii.

Oricare ar fi, fermele aproprieri în sens economic, procesul aproprierii obiectelor naturii constituie o condiţie de existenţă a oricărei societăţi.

Proprietatea în sens economic, a existat încă din orânduirea comunei primitive, când nu exista statul şi dreptul şi deci când nu există nici dreptul de proprietate.

Dreptul de proprietate apare numai odată de apariţia societăţii sclavagiste, deci odată cu apariţia claselor antagoniste, a statului şi dreptului, când relaţia economică de proprietate a fost îmbrăcată în formă juridică, în sensul de însuşirea, apropierea bunurilor materiale a devenit un drept de însuşire, un drept de apropriere, sancţionat şi întâlnit cu puterea de constrângere a statului.

Proprietatea nu este un raport între om şi lucru ci un raport între oameni cu privire la lucruri.

După apartenenţa mijloacelor de producţie proprietatea poate fi poate fi; obştească, socială atunci când mijloacele de producţie aparţin unor particulari.

În fiecare epocă istorică proprietatea s-a dezvoltat în mod diferit şi în cadrul unor relaţii sociale diferite. Aşadar ea nu poate fi privit5ă ca o relaţie independentă, ca o categorie aparte, ca o idee abstractă şi veşnică. Istoria a cunoscut şi cunoaşte mai multe tipuri de proprietate, care pot fi grupate în două categorii principale:

- categoria proprietăţii private, caracteristică aparte pentru societăţile sclavagistă, feudală şi capitalistă;

- categoria proprietăţii comune, caracteristică pentru orânduirea socialistă şi comunistă.

Problema definiţiei dreptului de proprietate este una dintre cele mai controversate deoarece istoria omenirii a dovedit că proprietatea deci şi dreptul de proprietate au cunoscut profunde transformări concretizate în diferitele tipuri istorice cunoscute ale proprietăţii .

Proprietatea este definită potrivit art. 482 Cod civil ca fiind „dreptul pe care îl are cineva de a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limite determinate de lege.”

Dreptul de proprietate va exista atât timp cât vor exista statul şi dreptul. Aparent, aşadar pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii, dreptul de proprietate va dispune într-un anumit stadiu de dezvoltare a acesteia.

Sintagma moduri de dobândire a dreptului de proprietate desemnează totalitatea mijloacelor reglementate de lege – acte juridice şi fapte juridice – prin care se poate dobândi dreptul de proprietate (indiferent de forma sub care se prezintă). Aceste moduri pot servi şi la dobândirea altor drepturi reale derivate din dreptul de proprietate (desmembrămintele proprietăţii) şi au ca domeniu de palicare bunurile aflate în circuitul civil.

După cum ştim, dreptul roman a stat la baza codului Napoleon de la 1804, deci şi la baza Codului civil român de la 1864. Astfel se explică faptul că, în prezent, unele dintre modurile de dobândire a proprietăţii au aceeaşi reglementare ca şi în dreptul roman.

Capitolul 1

Noţiunea şi clasificarea modurilor de dobândire a proprietăţii

1.1. Consideraţii generale

A dobândi înseamnă a deveni proprietar iar dacă se înstrăinează urmează a fi făcută o altă persoană proprietar.

Se numeşte mod de dobândire sau transmisiune, trecerea unui drept dintr-un patrimoniu în altul în aşa chip încât între transmiţător care se numeşte autor şi dobânditor care se numeşte succesor, să se nască un raport juridic cu privire la dreptul transmis.