Moștenirea în Dreptul Internațional Privat

CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND

INSTITUŢIA MOŞTENIRII

1.1.NOŢIUNEA DE MOŞTENIRE (SUCCESIUNE)

În limbajul comun, prin succesiune se înţelege o înşiruire de persoane, fapte sau fenomene. În sens juridic însă, prin succesiune, moştenire sau ereditate (care sunt noţiuni sinonime) se înţelege transmiterea patrimoniului, a unei fracţiuni din patrimoniu sau a unor bunuri singulare de la o persoană fizică decedată la una sau mai multe persoane în fiinţa (persoane fizice, persoane juridice sau statul).

Noţiunii de moştenire sau succesiune i se conferă în doctrina şi practica judiciară un înţeles larg, în sensul că ea desemnează orice fel de transmisiune de drepturi, atât între vii, cât şi pentru cauză de moarte, transmisiune care poate fi universală, cu titlu universal sau cu titlu particular. În acest sens, de exemplu, cumpărătorul este succesorul cu titlu particular al vânzătorului. În sens restrâns însă, noţiunea desemnează transmisiunea mortis causa , adică de la o persoana decedată la una sau mai multe persoane în viaţă.

Regulile care guvernează moştenirea se pot aplica numai în cazul morţii unei persoane fizice, nu şi în cazul încetarii existenţei unei persoane juridice.

În limbajul tehnic de specialitate persoana decedată, defunctul, se mai numeşte şi de cujus, abreviere din formula dreptului roman is de cujus succesionis (rebus) agitur (cel despre a cărui moştenire /bunuri/ este vorba). Este impropriu să se vorbească despre “moartea defunctului” (art. 653 C.civ.) sau de “omorul defunctului” (art. 655 C.civ.). Uneori se mai utilizează şi termenul de “autor” (de exemplu, autorul comun al comoştenitorilor), iar în cazul moştenirii testamentare, cel de “testator”.

Persoanele care dobândesc patrimoniul defunctului se numesc urmaşi, moştenitori sau succesori, iar în Codul civil român se utilizează în mod frecvent şi termenul livresc de “erede”, “erezi”, “coerezi” (de exemplu, art. 692, 693, 696, 699, 701, 703, 704, 707-714 etc.). În cazul moştenirii testamentare, dobânditorul poartă denumirea specifică de legatar (legatari universali, cu titlu universal sau cu titlu particular, după caz).

În cadrul dreptului de moştenire, noţiunea de “succesiune” se între-

buinţează nu numai în sensul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă, dar şi pentru desemnarea a însuşi patrimoniului transmis pentru cauză de moarte, în sens de masă succesorală. În acest sens, se vorbeşte de moştenirea (succesiunea) lăsată de defunct, de moştenirea dobândită de moştenitori, de moştenirea sau succesiunea vacantă (hereditas iacens), adică fără stăpân (hereditas caduca).

1.2.FELURILE MOŞTENIRII

Conform art. 650 C.civ. „succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voinţa omului, prin testament”. Prin urmare, în funcţie de izvorul vocaţiei succesorale a celor care dobândesc patrimoniul persoanei decedate, moştenirea poate fi legală sau testamentară.

A. Moştenirea este legală când ea se deferă în ordinea şi cotele determinate prin lege, persoanelor stabilite ca făcând parte din una din clasele de moştenitori prevăzute în Codul civil şi în Legea nr. 319/1994. Moştenirea legală intervine numai în cazul şi în măsura în care defunctul nu a dispus prin testament de patrimoniul său pentru cauză de moarte sau testamentul nu îşi produce în tot sau în parte efectele, ori testamentul cuprinde alte dispoziţii decât cele privitoare la transmiterea patrimoniului succesoral, ca de exemplu recunoaşterea unui copil, dispoziţii cu privire la funeralii etc. Testamentul poate să cuprindă şi dispoziţii cu privire la înlăturarea de la succesiune a unor rude. În acest caz, dacă cel înlăturat este moştenitor rezervatar, el va culege rezerva ca moştenitor legal, tot aşa cum şi ceilalţi moştenitori care beneficiază de exheredare vor culege moştenirea în temeiul legii, deci ca moştenitori legali. Cu alte cuvinte, moştenirea este legală deoarece patrimoniul succesoral se transmite potrivit legii, în ordinea şi în cotele determinate de lege, moştenitorii putând justifica această calitate a lor prin invocarea textelor legale corespunzatoare. În cazul împărţelii de ascendent (art. 794-799 C.civ.), moştenitorii între care operează această împărţeală vin la moştenire în temeiul legii, chiar dacă cotele rezultând din această împărţeală nu ar coincide întocmai cu cotele determinate de lege, fiind însă respectată “partea legitimă” a fiecăruia dintre ei (art. 798 C.civ.), adică rezerva succesorală.