Participanții la Procesul Civil

Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, în scopul reglementări relaţiilor sociale conform voinţei de stat, a căror respectare obligatorie este garantată de forţa coercitivă a statului.

Dreptul poate fi asemănat cu un arbore din a cărui simplă tulpină se desprind numeroase ramuri care la rândul lor, toate î-şi trag seva din tulpina şi rădăcina de care nu se pot detaşa. Dreptul ca sistem al normelor juridice nu constituie un scop în sine. El este creat pentru a reglementa conduita oamenilor Aceasta se realizează prin reglementări juridice ce obligă oameni să se comporte după anumite norme juridice. Aceste norme le dau oamenilor drepturi şi obligaţii. Dreptul ca sistem al normelor creează raporturi sau relaţii juridice. Dreptul se prezintă ca o unitate între conţinut şi formă.

Conţinutul condiţionează formele de exprimare denumite: izvoare ale dreptului sau izvoare formale ale dreptului. Formele de exprimare ale dreptului sunt acte normative şi în primul rând legile, obiceiul juridic, precedentul juridic, contractul normativ.

Dreptul cuprinde elemente de natură ideologică relaţională şi instituţională. Conţinutul, apariţia şi dezvoltarea normelor ce sunt realizate prin drept, pot fi înţelese numai prin cunoaşterea mecanismului factorilor ideologici, a politici. Prin drept sunt aduse la îndeplinire cele mai importante măsuri politice formulate ca fiind ale statului. Dreptul, conştiinţa juridică şi politică este un fenomen social şi psihologic complex de natură, afectivă şi volitivă (care ţine de voinţă, determinat de voinţă, propriu voinţei, conform DEX).

El reprezintă totalitatea ideilor şi sentimentelor cu privire la drept, dreptate legalitate. În cadrul conştiinţei juridice cel mai important rol îl are ideologia juridică. Aceasta este determinantă în furnizarea cunoştinţelor cu privire la fenomenele juridice de valoare, şi a atitudini faţă de ele. Corelaţia dintre conştiinţa juridică şi drept constituie o premiză de elaborare a dreptului. Conţinutul şi forma dreptului este rezultatul mai multor factori şi au loc în condiţiile împletiri acestora Prin drept sunt aduse la îndeplinire cele mai importante măsuri ale statului.

Politica se realizează numai prin elaborarea dreptului şi a normelor juridice.

Acţiunea statului asupra relaţiilor sociale are loc în cadru unui sistem de reglementare al relaţiilor sociale, compuse dintr-un ansamblu de reguli sau norme sociale. Termenul de normă desemnează o categorie de bază a ştiinţelor sociale, cum sunt; ştiinţele juridice economice sociologice şi lingvistice. Exprimarea normei se face în funcţie de mijloacele cu care operează fiecare ştiinţă în parte: cuvinte, cifre, desene, grafice etc. Cu toate acestea termenul de normă are o semnificaţie de bază şi o regulă generală, o unitate de măsură un criteriu de apreciere şi un sistem de referinţă în comportamentul indivizilor în societate.

Participanţii necesari la procesul civil sunt: organul jurisdicţional, reclamantul şi pârâtul, acestora adăugându-li-se şi unii participanţi, numiţi principali: organul de executare silită şi procurorul, dar şi unii participanţi auxiliar, martori, experţi, avocaţi.

Rolul părţilor în buna administrare a procesului civil este să fie obiectivi şi imparţiali, dar să nu se păstreze tot timpul într-o stare de expectativă faţă de proces ci, aşa cum prevede art. 129 şi art. 30, C.pr.civ., ei trebuie să se manifeste activ, acordând sprijin părţilor în înţelegerea şi exercitarea drepturilor lor procesuale şi administrând probe. Rolul activ implică supunerea discuţiei părţilor tuturor aspectelor procesului.

Rolul avocatului în procesul civil este în principal de a participa la activitatea judiciară în calitate de auxiliar al justiţiei, şi îndeplineşte o funcţie de interes privat, constând în apărarea intereselor justiţiabililor, o funcţie care nu este antagonică funcţiei de colaborare cu justiţia, funcţie de interes public.

Apărarea nu este pusă niciodată în antiteză cu obiectivele majore ale justiţiei. Asigurarea liberului acces la justiţie şi realizarea efectivă a “dreptului la proces echitabil” reprezintă obligaţii legale ale avocatului, ceea ce impune armonizarea, posibilă şi deopotrivă necesară a funcţiilor avocatului în raport cu activitatea sistemului judiciar. Profesia de avocat se bazează pe principiul autonomiei, al democraţiei profesionale, al colegialităţii organelor de conducere, al legalităţii, al libertăţii şi independenţei avocatului, al păstrării secretului profesional, al colaborării cu organele judiciare şi al deontologiei profesionale.

Rolul procurorului în procesul civil se bazează pe legătura indisolubilă dintre interesele generale şi interesele personale ale cetăţenilor. Prerogativele largi pe care legislaţia în vigoare le acorda procurorului reprezintă o garanţie în plus că activitatea de înfăptuire a justiţiei se va face în conformitate cu legile ţării şi în scopul stabilirii adevărului. Participarea activă a procurorului în procesul civil reprezintă deopotrivă o garanţie eficientă a respectării drepturilor subiective ale persoanelor fizice şi juridice.

În procesul civil, atribuţiile largi ale procurorului permit acestuia să-şi aducă o contribuţie importantă la activitatea de stabilire a adevărului şi de aplicare corespunzătoare a actelor normative în vigoare. Prin întreaga sa activitate în instanţă, procurorul exercită o influenţă educativă nu numai asupra părţilor, ci şi asupra cetăţenilor care participă la şedinţele de judecată. Concluziile procurorului în procesul civil contribuie la prevenirea încălcării legislaţiei şi la combaterea tuturor manifestărilor străine regulilor de convieţuire în societate