Principiile Dreptului Civil

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Principiile Dreptului Civil.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 41 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept Civil

Cuprins

INTRODUCERE 1
CAP. I: DREPTUL CIVIL – RAMURĂ ÎN SISTEMUL DREPTULUI 5
1.1 Noţiunea de drept civil român 5
1.2 Rolul şi funcţiile dreptului civil 8
1.3 Izvoarele dreptului civil 10
1.4 Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept 13
CAP. II: PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI CIVIL 17
2.1 Principiul garantării proprietăţii 17
2.2 Principiul egalităţii în faţa legii civile 21
2.3 Principiul îmbinării intereselor individuale cu cele generale 36
2.4 Principiul garantării drepturilor civile subiective 37
2.5 Principiul recunoaşterii autonomiei de voinţă în materie civilă 39

Extras din document

CAP. I. DREPTUL CIVIL – RAMURĂ ÎN SISTEMUL DREPTULUI

1.1 Noţiunea de drept civil român

Etimologic, expresia „drept civil” îşi are sorgintea în ius civile din dreptul roman, civitas însemnând comună, localitate, cetate. Pentru romani ius civile era dreptul care aparţinea exclusiv membrilor unei cetăţi, spre deosebire de ius gentium care însemna dreptul pe care îl puteau invoca străinii (peregrinii), dar nu ca membri ai unei anumite cetăţi.

Expresia „drept civil” poate avea trei înţelesuri:

În primul rând, ea desemnează o ramură de drept (civil) a sistemului de drept românesc, adică totalitatea ori ansamblul normelor juridice din acest domeniu în vigoare; dreptul obiectiv este un ansamblu de reguli de conduită care, într-o societate dată, guvernează raporturile dintre oameni. Cu valoare de echivalenţă doctrina a numit acest înţeles drept obiectiv sau drept pozitiv. Vom putea spune deci: drept civil român, drept civil francez, drept civil german etc.

Într-un al doilea sens, expresia „drept civil” evocă acea posibilitate sau prerogativ recunoscută de legea civilă titularului dreptului civil pentru a-şi satisface un interes ocrotit de lege, la nevoie apelând la forţa coercitivă a statului pentru protecţia dreptului său. În acest sens, cuvântul drept înseamnă, după cum spunea Savigny, „o putere a individului” (denumit drept subiectiv), în opoziţie cu dreptul obiectiv care este unul şi acelaşi pentru toţi indivizii supuşi aceleiaşi comunităţi politice. Această putere de comandament din partea unora presupune ascultare din partea altora.

Al treilea sens al dreptului civil este acela de ramură a ştiinţei juridice, care are ca obiect dreptul civil; disciplină de învăţământ.

De-a lungul istoriei, s-au încercat mai multe definiţii ale dreptului civil.

Dreptul civil ca ramură a dreptului cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementează raporturile patrimoniale şi raporturile nepatrimoniale stabilite între persoane fizice, între persoane juridice sau între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţii de egalitate juridică precum şi condiţia juridică a acestora.

Aceste norme sunt cuprinse în actele normative ce alcătuiesc izvoarele dreptului civil. Normele juridice civile sunt grupate pe categorii ce reglementează subdiviziuni ale dreptului civil, adică în instituţii ale dreptului civil.

Raporturile patrimoniale sunt acele raporturi sociale care au un conţinut economic, adică o valoare exprimată în bani (raporturi pecuniare). De exemplu: raporturile ce au în conţinut dreptul de proprietate asupra unui bun, raporturile stabilite între vânzător şi cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare, raporturile ce se nasc dintr-o moştenire etc. sunt raporturi patrimoniale. Sunt o serie de raporturi patrimoniale ce nu cad sub incidenţa dreptului civil, cum ar fi, de exemplu, raporturile reglementate de dreptul financiar, de dreptul muncii şi securităţii sociale, dreptul familiei, dreptul comercial etc. Raporturile nepatrimoniale (extrapatrimoniale) sunt acele raporturi al căror conţinut nu poate fi evaluat în bani. De exemplu: raporturile ce au în conţinut dreptul la nume, dreptul la domiciliu, dreptul la paternitatea operei, dreptul la onoare, reputaţie, dreptul la sănătate, dreptul la viaţă privată etc., sunt raporturi nepatrimoniale

Este adevărat că unii autori adaugă la definiţia reprodusă şi condiţia juridică a subiectelor de drept În acest sens dreptul civil, s-a precizat, este ,,acea ramură de drept privat care înmănunchează normele juridice ce reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi nepatrimoniale în care părţile se găsesc pe poziţie de egalitate juridică ,,precum şi statutul legal al persoanelor, sau, într-o definiţie inedită: ,,Dreptul civil este alcătuit din ansamblul normelor juridice prin care se reglementează, de drept comun, stabilirea, modificarea şi stingerea raporturilor juridice cu caracter privat ,,precum şi conţinutul acestora”.

Unii autori consideră că definiţia dreptului civil trebuie să includă nu numai poziţia de egalitate a subiectelor de drept, ci şi libertatea lor juridică (autonomia privată), această din urmă trăsătură fiind caracteristică dreptului privat; este vorba de acea libertate care este limitată de ordinea de drept (nu în zadar s-a spus: „Libertate, al tău suflet este legea”).

Fisiere in arhiva (1):

  • Principiile Dreptului Civil.doc