Cuprins
- 1. Teoria contractului civil 3
- 1.1. Obiectul raportului juridic 4
- 1.2. Modelarea de către părți a contractelor reale 6
- 2. Limitele libertății contractuale 7
- 3. Integritatea contractului 8
- 4. Contractele nenormative 9
- 5. Antecontractul 10
- 6. Interpretarea contractului în folosul părţii defavorizate 11
- 6.1. Impreviziunea 11
- 6.2. Despăgubirea creditorilor 12
- 6.3. Protecția celor aflați în inferioritate economică 13
- 7. Concluzii 14
- 8. Bibliografie 15
Extras din proiect
1. Teoria contractului civil
Teoria contractului civil s-a dezvoltat pe baza unor instituţii existente anterior adoptării noii legislaţii civile, dar implimentate recent (cum ar fi instituţia antecontractului, contractelor publice, de adeziune, în favoarea unui terț), precum şi implimentarea unor „construcţii”, prelevate din legislaţia internaţionala, cum ar fi promisiunea de a contracta, obligaţia de a contracta, apariţia obligaţiilor în urma negocierilor de încheiere a contractului, varietăţi noi de contracte speciale. Din startul cercetării „anatomiei” contractului civil trebuie să remarcăm că vechea teorie a contractului, şi anume, „contractele” reprezintă “acte săvârşite de cetăţeni şi organizaţii în scopul de a naşte, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii civile” nu mai poate acoperi toate problemele economic-juridice ale vieţii contemporane.
Legislaţia şi doctrina contemporană, bazate pe ideile, principiile şi normele sistemului de drept continental identifică două criterii de calificare a contractului civil, şi anume acordul de voinţă şi scopul juridic. Ultimul se apreciază ca o direcţionare subiectivă a acordului de voinţe, şi este totalmente supusă discreţiei părţilor de a produce efecte juridico-civile. În temeiul acestor criterii de calificare uniformă a contractelor civile, înțelegerea contractuală devine obligatorie între părţi, independent de alţi factori obiectivi, cum ar fi forma pe care o îmbracă înţelegerea, sau transmiterea efectivă a bunului/dreptului în temeiul ei, sau mai ales, recunoaşterea de către legiuitor a prezentei cauze în calitate de conţinut al contractului, sancţionat de dreptul pozitiv. Altfel vorbind, construcţia contractului civil este bazată pe principiile consensualismului, percepţie bazată pe reguli morale de a-ţi respecta promisiunea, a fi de bună-credinţă, a respecta interesele celuilalt.
În literatura germană poate fi întâlnită opinia conform căreia contractul este un acord între parteneri de a reglementa raporturile juridice sau un acord de voinţă între două sau mai multe persoane pentru a ajunge la un rezultat juridic. Această noţiune nu se regăseşte într-un act codificat al statului german, de aceea primeşte o dezvoltare teoretică în doctrină. Ideea încuviinţării acestei noţiuni în circuitul ştiinţific german constă în depăşirea tratării fenomenului juridic de contract doar prin prisma actului juridic civil, care înclina spre formula raportului juridic. Dezvoltând această concepţie a unicităţii contractului şi dorind să remarce deosebirea lui de alte entităţi conexe, civiliştii ruşi au abordat mai multe noţiuni de contract civil printre care „contractul – reprezintă o formă aparte a raportului juridic obligaţional, bazată pe voinţa liber exprimată a părţilor, ce constă în aprecierea şi realizarea acţiunilor sale faptice în scopul realizării consecinţelor juridice în interese personale”.
Încercarea savanţilor civilişti contemporani de a cerceta contractul prin prisma altor categorii juridice, fără referinţă legală la raportul juridic obligaţional sau apropierea de formatul actului juridic civil nu este o noutate pentru doctrină, ci un mecanism de reglementare, utilizând noţiunea contractului pentru gruparea normelor de drept, ce individualizează anumite categorii de contracte juridico-civile (vânzarea, locaţiunea, antrepriza, mandatul). În acest sens se utilizează noţiunea integrată (complexă) a contratului care include în sine acordul privind apariţia obligaţiei contractuale, forma care imbracă această obligaţie, şi în final, însăşi această obligaţie contractuală până la momentul stingerii ei.
Astăzi, contractul este privit drept un acord de voinţă în legislaţia multor state, care îl defineşte drept „acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice”. Definiţii asemănătoare se regăsesc şi în Codul Civil al Quebecului (contractul este „un acord de voinţă, în conformitate cu care una sau mai multe persoane se obligă faţă de una sau mai multe persoane să săvârşească anumite acţiuni”) sau în Regulile generale de Drept Civil ale R.P.Chineze, („un acord care instituie, modifică sau stinge relaţii civile între părţi”).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Protectia Partii Defavorizate intr-un Raport Contractual.docx