Recursul în Procesul Civil

1. Evolutia si involutia recursului în procesul civil

Recursul este calea de atac prin intermediul careia partile sau Ministerul Public solicita în conditiile si pentru motivele limitative determinate de lege desfiintarea unei hotarâri judecatoresti pronuntata fara drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdictionala.

În prezent recursul este reglementat de Codul de Procedura Civila în articolele 299-316.Actuala reglementare a recursului difera substantial de cea realizata în trecut acesta fiind reglementat în mai multe acte legislative din trecut suferind o serie de modificari de la o lege la alta.

Prin Legea I din 1911 (art.548-562) recursul care în respectivul act normativ era denumit “procedura civila ardeleana” era reglementat ca o cale ordinara de atac numai revizuirea (reînnoirea proceselor) fiind calificata ca o cale extraordinara de atac.

Prin Legea Curtii de Casatie din 20 decembrie 1925 si mai apoi prin Legea 394 din 1943 pentru accelerarea judecatilor în materie civila si comerciala articolele 43-45 , recursul a fost reglementat ca o cale de reformare extraordinara împotriva hotarârilor judecatoresti date în apel sau în prima si ultima instanta, prin care se tindea la proclamarea dreptului obiectiv, indiferent de cazul particular care a provocat recursul. Astfel recursul conferea instantei competente sa-l solutioneze un rol esentialmente de control si de autoritate. Legea reglementa trei categorii de recursuri:

- Recursul util – folosea direct partii si putea fi intentat în conditiile legii si în termenul prevazut de lege

- Recursul interesul legii – cel intentat din oficiu de reprezentantul Ministerului public , pentru eronata interpretare a legii dar care nu avea nici un efect asupra celor stabilite intre parti

- Recursul în anulare – se realiza la cererea ministrului justitiei direct sau prin procurorul general pentru a denunta Curtii de Casatie orice hotarâre sau orice act prin care instanta ar fi exercitat atributii peste puterea precum si în cazul savârsirii de catre judecatori a unor infractiuni în legatura cu instructia judiciara.

Asadar, dreptul de a judeca în recurs avea un caracter de exceptie iar competenta de

solutionare apartinea ,cu exceptia primului tip de recurs ,Curtii de Casatie.

În 1848 dispozitiile procedurale referitoare la recurs au fost unificate, sistematizate si

în unele cazuri reformulate si introduse în Codul de Procedura Civila ajungându-se astfel în urma reformei inteprinse la reglementarea apelului si recursului ca doua cai ordinare de atac.

Acest lucru a durat aproximativ 4 ani pentru ca prin Decretul nr. 132/1952 a abrogat apelul.

Legea nr. 59/1993 a reintrodus apelul ca o cale ordinara de atac ajungându-se din nou la sistemul de reglementare din perioada anilor 1948-1952. Prin ordonanta nr.13/1998 s-a modificat si completat din nou Codul de Procedura civila si au fost sensibil adaptate în logica acestei reglementari si unele prevederi în materie de recurs mai ales cât priveste punctul de pornire a termenului de recurs si motivarea acestuia. Ordonanta de urgenta nr. 290/2000 a abrogat ordonanta mai sus mentionata. Prin O.U.G nr.138 /2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura Civila au fost amendate unele prevederi în materie de recurs:

- rânduirea recursului printre caile extraordinare de atac;

- posibilitatea de modificare a hotarârii atacate;

- înlaturarea unor motive de recurs

- obligativitatea întâmpinarii si termenul de depunere a acesteia;

- raportul asupra recursului; solutiile în recurs;

- efectele hotarârii de casare pronuntata de instanta de recurs

- imposibilitatea agravarii situatiei partii în propria sa cale de atac.

Prin O.U.G 59/2001 pentru modificarea O.U.G. 138/2000 s-au mai facut unele precizari cu privire la obiectul recursului si a termenului de recurs.

2. Atributele recursului

Recursul prezinta câteva atribute importante care sunt de natura sa-i configureze întreaga sa fizionomie , astfel cum ea a fost conceputa de legiuitor, în forme si modalitati departe de a fi lipsite de critica. Astfel din cuprinsul prevederilor art.299-316 Cod procedura civila recursul se defineste prin urmatoarele atribute :

- Este o cale extraordinara de atac - în sensul ca, pe de o parte pot face obiectul acestuia numai hotarâri definitive si în conditiile legii hotarârile altor organe cu activitate jurisdictionala, iar pe de alta parte pot fi constituite ca motive de recurs numai cele aratate expres si limitativ de art 304 Cod Proc. Civ. fara a se produce probe noi, cu exceptia înscrisurilor.

Aceasta calificare decurge si din situarea sa “topografica” în Capitolul I din Titlul V, consacrat Cailor extraordinare de atac al Cartii II.

Numai ca aceasta calificare este partial corecta deoarece în prezent recursul corespunde, într-o anumita masura, exigentelor firesti al unei cai de atac extraordinare numai în ceea ce priveste motivele de recurs.

- Este o cale de atac comuna – adica se afla la dispozitia partilor în proces dar conform articolului 45 Cod Proc. Civ. recursul poate fi exercitat si de catre procuror, în conditiile legii.

- Este o cale de atac de reformare – deoarece se adreseaza unei instante superioare în scopul exercitarii controlului judiciar si al casarii hotarârii nelegale sau netemeinice.

- Este o cale de atac nondevolutiva- întrucât în principiu nu determina o rejudecare în fond a cauzei. De la acest principiu exista si o exceptie : potrivit art 304 1 Cod Prod.Civ recursul declarat împotriva unei hotarâri care conform legii nu poate fi atacata pe calea apelului, nu este limitat la motivele prevazute de art 304 Cod Prod.Civ. , instanta având posibilitatea de a examina cauza “sub toate aspectele “. Prin urmare datorita acestei ultime ipoteze se poate vorbi chiar de efectul devolutiv al recursului .

- Este nesuspensiv de executare- acest lucru rezultând din interpretarea per a contrario a dispozitiilor art.300 alin 1 Cod.prod.Civ potrivit carora recursul suspenda executarea hotarârii numai în cauzele privitoare la stramutarea de hotare, desfiintarea de constructii, plantatii sau a oricaror lucrari având o asezare fixa , precum si în cazurile prevazute de lege.

- Este o cale subsecventa – în sensul ca survine, de regula numai dupa judecarea apelului adica nu poate fi exercitat , omissio medio , lasând în afara apelul. Acest principiu este aplicabil si atunci când sentinta a fost atacata cu apel numai partial, aspectele sau capetele de cerere neapelate putând face obiectul recursului.