Reprezentarea în dreptul civil - legislația Republicii Moldova

Introducere

În prezent activitatea de zi cu zi a oamenilor este de neînchipuit fără existenţa posibilităţii de a încredinţa altora încheierea de acte juridice în numele lor. Rigurozitatea regulii ce a dominat secole la rînd dreptul în Roma Antică şi care interzicea încheierea de acte juridice prin reprezentare a devenit de-a lungul timpului nu doar neavenită, ci şi împovărătoare pentru participanţii la relaţiile comerciale. Din aceste considerente găsirea unor soluţii noi şi moderne a determinat schimbarea concepţiei despre reprezentare şi instituirea posibilităţii de a încheia acte juridice prin reprezentanţi, dar în contul şi pe seama reprezentatului.

De regulă, actele juridice se încheie nemijlocit de subiecte, adica personal de părţile participante la convenţii. Însă în viaţa cotidiană există cazuri când subiectele nu pot participa nemijlocit la încheierea convenţiilor, fie că aceasta necesită mari cheltuieli, fie că ele nu posedă cunoştinţele juridice necesare, fie că se află în deplasări etc. În aceste cazuri convenţiile se încheie prin intermediul reprezentantului.

Astfel, reprezentarea este procedeul prin care o persoană încheie un act pentru o altă persoană, aşa încât efectele actului se produc în persoana pentru care sa încheiat actul ca şi cum ea l-ar fi făcut singură, iar nu cel care a încheiat actul respectiv. În acest sens se spune că persoana care încheie actul reprezintă pe persoana în interesul căreia se încheie actul şi că aceasta din urmă este reprezentată de prima.

Nevoile circuitului civil, care reclamă un schimb rapid de bunuri, prestaţii şi servicii, au impus principiul consensualizmului în libertatea actelor juridice civile, potrivit căruia actul juridic, în principiu, este valabil fără ca să îmbrace o anumită formă, fiind necesară şi suficientă simpla manifestare de voinţă. Uneori însă manifestarea de voinţă, pentru a fi producătoare de efecte juridice, trebuie să îmbrace o formă specială, în alte cazuri se cere forma scrisă pentru proba actului, iar în alte situaţii legea prevede anumite formalităţi pentru a face actul opozabil faţă de terţi. De exemplu, procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătura legalizată. Astfel, efectul reprezentării este de a lega direct pe persoana reprezentată, ca şi cum aceasta ar fi încheiat actul, devenind titulara drepturilor şi obligaţiilor izvorate din act. Acest efect constituie esenţa reprezentării moderne şi el formează marea utilitate a acestei instituţii.

Reprezentarea la intentarea unei acţiuni civile este un drept şi totodată o necesitate prin care unele persoane fie fizice fie juridice îşi pot apăra drepturile sale care au fost încălcate în decursul oricărui proces.

Scopul prezentei lucrări este de a cerceta şi a analiza aspectele noi, originale şi problematice care există în actuala legislaţie în domeniul reprezentării, dar totodată de a deduce în măsura posibilităţilor soluţiile teoretice şi practice ce se impun, prin formularea unor propuneri şi concluzii de rigoare în această materie.

Capitolul 1. Reprezentarea în dreptul civil a Republicii Moldova

1.1. Noţiuni generale privind reprezentarea

Reprezentarea este procedeul prin care o persoană, numită reprezentant, încheie un act jurudic în numele şi în interesul altei persoane numită reprezentat, astfel, încât efectele actului se produc direct şi nemijlocit în persoana reprezentatului [1,p.120].

Prin reprezentare, manifestarea de voinţă a reprezentatului care devine parte la raportul juridic civil, este înlocuită de manifestarea de voinţă a reprezentantului. Esenţa reprezentării constă în aceea că actele îndeplinite de către reprezentant în limitele împuternicirii au efecte juridice pentru reprezentat [2,p.95].

Actul juridic încheiat de o persoană (reprezentant) în numele unei alte persoane (reprezentat) în limitele împuternicirilor dă naştere, modifică sau stinge drepturile şi obligaţiile civile ale reprezentatului [3,p.130].

Reprezentarea este acordul de voinţă prin intermediul căruia părţile convin să creeze între ele un raport de reprezenare în virtutea căruia o parte (reprezentantul) împuterniceşte şi dispune ca cealaltă parte (reprezentantul) să participe la circuitul civil in nomine alieno, prin închierea unor acte juridice, în numele şi pe seama reprezentatului [4,p.220].

Ori de câte ori intră într-un raport juridic, partea semnatară trebuie să fie prezentă în locul unde are loc semnarea sau executarea actului juridic. În viaţa cotidiană sunt frecvente cazurile când subiectul raportului juridic nu poate fi prezent la încheierea sau la executarea actului juridic. În astfel de condiţii apare necesitatea înlocuirii lui cu o altă persoană [5,p.235].

Instituţia de reprezentare se bucură în societate de o largă sferă de aplicare. Necesitatea aplicării acesteea apare nu numai atunci când reprezentatul nu poate apărea în faţa legii din lipsa capacităţii sale juridice, ci şi precum din alte motive apărute în viaţa cotidiană (ca de exemplu motive de boală, deplasări, etc.), şi din cauza acestora nu-şi poate îndeplini de singur obligaţiile şi drepturile sale. Prin intermediul instituţiei reprezentării se realizează nu numai drepturile patrimoniale, dar şi cele nepatrimoniale. Astfel, autorul invenţiei sale poate prin intermediul reprezentantului sa înregistreze şi să depună cerere pentru dobândirea patentului. Dar, totodată se interzice reprezentantului de a încheie acte, care după natura lor pot fi încheiate doar de către reprezentat, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie [6,p.260].

Precum am menţionat mai sus, legislaţia noastră interzice încheierea prin reprezentant a actului juridic care, dupa natura lui urmează a fi încheiat nemijlocit de persoana contractantă sau a cărui încheiere prin reprezentant este interzisă expres de lege, reglementare ce o găsim în articolul 242, al. 5 din Codul Civil al R.M.