Rezolutiunea Contractelor

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Rezolutiunea Contractelor.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 19 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ciutacu Florin

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept Civil

Cuprins

1. INTRODUCERE
1.1. Noţiune; temeiul si fundamentul juridic;
1.2. Reglementare
1.3. Regula de aplicare a rezolutiunii
1.4. Exceptii de la regula de aplicare a rezolutiunii
2. CONDIŢIILE REZOLUŢIUNII
2.1. Rezoluţiunea judiciară
2.2. Rezoluţiunea convenţională
3. ACŢIUNEA IN REZOLUŢIUNE
4. EFECTELE REZOLUŢIUNII
4.1. MOMENTUL ÎN CARE OPEREAZĂ REZOLUŢIUNEA
4.2. Efectele rezoluţiunii între părţi
4.3. Efectele rezoluţiunii faţă de terţi
5. ASPECTE ÎN DREPTUL STRĂIN
5.1. Aspecte ale reglementării rezoluţiunii în dreptul civil german
5.2. Aspecte ale reglementării rezoluţiunii în dreptul civil austriac
5.3. Aspecte ale reglementării rezoluţiunii în dreptul civil italian
5.4 Aspecte ale reglementării rezoluţiunii în dreptul civil englez
5.5 Aspecte ale reglementării rezoluţiunii în dreptul civil american
5.6 Aspecte ale reglementării rezoluţiunii în dreptul civil spaniol
6. CONCLUZII

Extras din document

1. INTRODUCERE

Rezoluţiunea este considerată un efect specific al contractelor sinalagmatice, fiind tratată în capitolul dedicat efectelor contractului dar în realitate acest concept se situează pe tărâmul executării contractului.

Caracterul specific, se regăseşte, desigur, şi în domeniul efectelor contractului, în ideea interdependentei obligaţiilor născute din contractele sinalagmatice.

Rezoluţiunea este sancţiune civilă care se aplică în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor asumare de părţi printr-un contract. Noţiunea este deci strâns legată de ideea de neexecutare culpabila a contractului şi, implicit, de ideea de răspundere contractuala.

Plecând de la aceste idei, în cuprinsul acestei lucrări vom analiza reglementarea şi noţiunea de reziliere a contractelor, condiţiile rezoluţiunii, acţiunea în rezoluţiune, efectele rezoluţiunii şi aspecte în dreptul străin privind rezoluţiunea.

1.1. Noţiune

Rezoluţiunea reprezintă desfiinţarea, cu efect retroactiv, a unui contract, în cazul în care una din obligaţiile reciproce ale părţilor, cărora contractul le da naştere, nu a fost executată.

Rezoluţiunea contractului este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic (bilateral, care se caracterizează prin reciprocitatea obligaţiilor ce revin părţilor şi prin interdependenţa obligaţiilor reciproce.) constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului.

Temeiul juridic al rezoluţiunii este reciprocitatea obligaţiilor din contractul sinalagmatic.

Pentru rezoluţiune este nevoie de o hotărâre judecătorească. Rezoluţiunea contractului nu operează de drept, partea îndreptăţită trebuie să se adreseze instanţei judecătoreşti cu o acţiune în rezoluţiune, iar instanţă are posibilitatea, de la caz la caz, să dispună rezoluţiunea contractului sau chear să acorde un termen de graţie părţii care care nu şi-a executat obligaţiile.

După cum este cunoscut, contractele se împart, după natura lor, în contracte unilaterale, şi contracte bilaterale ori sinalagmatice. contractele sinalagmatice nasc obligaţii în sarcina ambelor părţi, ceea ce se explică în ideea reciprocităţii obligaţiilor, fiecare parte asumându-şi şi obligaţii în considerarea obligaţiilor celeilalte părţi, ceea ce creează interdependenţa acestor obligaţii.

În primul rând, obligaţiile reciproce ale părţilor trebuie să aibă un izvor comun, de natură contractuala. este posibil că obligaţiile părţilor să fie reciproce, dar născute din izvoare diferite, contractuale sau extracontractuale, de exemplu contractele sinalagmatice imperfecte.

În al doilea rând nu trebuie să se confunde ideea de reciprocitate a obligaţiilor cu ideea de reciprocitate a prestaţiilor. Întotdeauna însă fiecare parte are de executat cel puţin o prestaţie iar contractele sinalagmatice nasc nu numai obligaţii, ci şi prestaţii în sarcina tuturor părţilor.

în al treilea rând, reciprocitatea obligaţiilor nu se confunda nici cu echivalentă prestaţiilor. Încercarea de a condiţiona existenta contractelor sinalagmatice nu numai de reciprocitatea obligaţiilor, ci şi de echivalentă, obiectivă sau subiectivă, a prestaţiilor corespunzătoare eşuate în cele din urmă.

Rezoluţiunea se aplică contractelor cu executarea instantanee, pe când rezilierea se aplică contractelor cu executarea succesiva, dar amândouă duc la desfiinţarea contractului.

Efectele sunt însă diferite. În timp ce rezoluţiunea desfiinţează contractul retroactiv(ex.tunc), rezilierea lasa neatinse prestaţiile care au fost executate înaintea rezilierii desfiinţând contractul pentru viitor (ex.nunc).

Rezoluţiunea nu trebuie confundată nici cu nulitatea. Temporal, nulitatea este contemporană actului juridic, rezoluţiunea fiind ulterioară încheierii contractului sinalagmatic, deci şi aplicarea cormelor de la prescripţia extinctiva va fi diferită.

1.2. Reglementare

Art. 942 C.civ. defineşte contractul ca “acordul între două sau mai multe persoane pentru a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic”.Din definiţie rezultă că acesta este un act juridic de formaţie bilaterală.

Legislaţia română (v. Titlul III art.942 C.civ “Despre contracte sau convenţii”) consideră noţiunile de contract şi convenţie ca fiind echivalente. Alte legislaţii – cum ar fi C.civ francez – fac distincţie între convenţie şi contract, cel din urmă fiind considerat o specie a convenţiei.

Factorul esenţial al contractului este acordul de voinţă juridică al părtilor. În principiu, încheierea oricărui contract este liberă. În materia contractelor functionează, prin urmare, principiul libertăţii de voinţă al părţilor.

Contractul, care s-a dezvoltat în paralel cu dreptul de proprietate, s-a născut din nevoile schimbului de marfuri, dar îşi afirmă prezenţa şi în domeniul producţiei, fiind instrumentul prin care se înfăptuiesc cele două componente ale activităţii economice. În condiţiile liberalismului economic s-a dezvoltat concepţia autonomiei de voinţă drept bază a contractului care şi-a găsit expresia în Codul civil francez din 1804, modelul Codului civil roman din 1964.

În literatură de specialitate se consideră contractul o specie a convenţiei, distincţie ce se întemeiază pe art. 1101 C. civ. Francez, text care nu a fost reprodus în legislaţia noastră, şi care defineşte contractul ca fiind “o convenţie prin care una sau mai multe persoane se obliga să dea, să facă sau să nu facă ceva.” Astfel se consideră că sfera de efecte a convenţiei ar fi mai extinsă decât cea a contractului: convenţia poate crea, transmite sau stinge drepturi şi obligaţii, pe când contractul ar putea numai să creeze ori să transmită astfel de drepturi şi obligaţii. Pentru dreptul nostru, distincţia dintre contract şi convenţie nu are nici un temei, faţă de redactarea textelor din cod.

În mod tradiţional, rezoluţiunea este considerată efect specific al contractelor sinalagmatice dar în realitate, ac concept se situează pe tărâmul executării contractului. Caracterul specific se regăseşte în domeniul efectelor contractelor. Rezoluţiunea este sancţiunea civilă care se aplică în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate de părţi printr-un contract.

Termenul de rezoluţiune este expres folosit în cuprinsul art. 1320, 1365, 1366 (care corespund art. 1610, 1654 şi 1655 C. civ. Francez) şi 1368 din Codul civil roman.

Art. 1020 C. civ. prevede: “Condiţia rezolutorie este subanteleasa totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una dintre părţi nu îndeplineşte angajamentul sau”. Iar în art. 1021 C. civ. se arată faptul că pentru rezoluţiunea contractului este necesar să se obţină o hotărâre judecătorească.

1.3. Regula de aplicare a rezolutiunii

Rezoluţiunea se aplicǎ numai contractelor sinalagmatice. Interdependenţa obligaţiilor reciproce, este specifică numai contractelor sinalagmatice. rezoluţiunea este considerată, în mod tradiţional, efect specific al contractelor sinalagmatice sau efect specific al neexecutării contractelor sinalagmatice. rezoluţiunea nu se aplică contractelor sinalagmatice imperfecte dar se admite că uneori acestor contracte li se aplică excepţia de neexecutare a contractului care ar îmbrăca forma dreptului de retenţie - o garanţie reală imperfecta al cărui mecanism juridic funcţionează în mod asemănător cu mecanismul juridic al excepţiei de neexecutare, fără a se confunda însă cu acesta. Condiţiile necesare pentru funcţionarea acestor două mecanisme juridice sunt diferite, ca şi domeniile lor de aplicare. dreptul de retenţie se aplică nu numai contractelor sinalagmatice imperfecte ci şi unor raporturi juridice născute interdependent de existenţa oricărui contract.

Între cele două noţiuni există doar o aparenţe interferenţa în cazurile contractelor sinalagmatice care, între altele, nasc şi o obligaţie de predare a unui lucru.

Pentru celelalte contracte sinalagmatice numite, ca şi pentru contractele sinalagmatice nenumite se vor aplica numai dispoziţii generale, fără a se ignora însă nuanţele permise de acestea în doctrina juridică şi în jurisprudenţă.

1.4. Exceptii de la regula de aplicare a rezolutiunii

Domeniul de aplicare al rezoluţiunii este uneori restrâns ca urmare a unor excepţii legale exprese. În cazul unor contracte, deşi caracterul lor sinalagmatic, este în afară de orice îndoială, totuşi rezoluţiunea nu se aplică. Aici avem contractul de rentă viagera care de cele mai multe ori este constituită printr-un contract cu titlu oneros, cu caracter aleatoriu. Reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor atestă şi caracterul sinalagmatic al contractului de rentă viagera. totuşi, potrivit art. 1647 C.civ., neplata ratelor de către debirentier la termenele stabilite nu poate fi invocată de către creditentier ca motiv de rezoluţiune. Aici "Singură neplata a termenelor expirate a rentei nu dă drept celui în a cărui favoare este înfiinţată să ceară reîntoarcerea capitalului sau reintrarea în posesia fondului înstrăinat. el are numai dreptul de a face să se sechestreze şi să vândă averea debitorului său şi de a cere ca, neconsimţind debitorul, să se reguleze, din produsul vinderii, o sumă suficientă spre plată termenelor". Aşadar se înlătura dreptul de opţiune specific contractelor sinalagmatice, lăsând credirentierului, în ipoteza neexecutării culpabile a obligaţiei debirentierului, numai posibilitatea de a cere executarea silită pentru sunama de bani echivalentă prestaţiilor neexecutate.

Fisiere in arhiva (1):

  • Rezolutiunea Contractelor.doc

Alte informatii

Proiect seminar