Stingerea Dreptului de Proprietate în Noul Cod Civil

Capitolul I – Definirea, delimitarea conceptuală și caracterele dreptului de proprietate

Dintre toate drepturile pe care o persoana le poate avea asupra unui lucru, cel mai complet este dreptul de proprietate pentru ca el oferă titularului sau exerciţiul tuturor facultatilor, tuturor prerogativelor pe care legea le cunoaşte.

Posesia - Prin posesie, in vorbirea uzuala, se intelege ,,deţinerea unui lucru” , ,,a avea stăpânire un lucru” etc.

Codul civil roman (art. 1846) defineşte posesia ca fiind ,,deţinerea unui lucru” sau ,,folosirea unui drept”, de noi insine sau de altul in numele nostru.

Posesia nu trebuie confundata cu detenţia. Esenţial, pentru posesie, este existenta elementului intenţional - ,,animus”-; adică stăpânesc un anumit lucru pentru mine (sunt proprietarul acestuia), spre deosebire de detenţie, numita si detenţie precara, unde lipseşte elementul intenţional, animus, fiind prezent numai elementul corpus, adică deţinerea materiala a lucrului; de exemplu, deţin un lucru proprietatea altuia, in numele acestuia, pentru ca aşa a dorit proprietarul cand mi-a lăsat lucrul in păstrare ori mi l-a închiriat etc.

Folosinţa - ,,jus utendi” si ,,jus fruendi” - Folosinta reprezinta acea prerogativa in virtutea careia proprietarul poate sa intrebuinteze bunul in interesul sau (,,jus utendi”) si poate sa culeaga fructele acestuia (,,jus fruendi”), fie ca sunt naturale, industriale ori civile. In acest sens, art. 482 Cod civil prevede ca: ,,Proprietatea unui lucru mobil sau imobil de drept asupra tot ce produce lucrul si asupra a tot ce uneşte ca accesoriu cu lucrul, intr-un mod natural sau artificial”.

Dispozitia - ,,Jus abutendi”. - Reprezinta prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul avut in proprietatea sa.

In acest sens, proprietarul are libertatea de a hotari soarta acelui bun, putand sa-l înstrăineze contra unui beneficiu mulţumitor sau gratuit, sa-l închirieze, sa-l lase moştenire, sa-l abandoneze ori sa-l distrugă. Exercitarea acestui drept trebuie sa se desfasoare in limitele determinate de lege, urmărind realizarea intereselor sale fara ca aceste acţiuni sa prejudicieze alta persoana. Exercitarea abuziva a dreptului de proprietate atrage după sine răspunderea juridica a titularului dreptului, vinovat de savarsirea abuzului respectiv.

1.1. Definiția dreptului de proprietate

După aceste noţiuni privind dreptul de proprietate si având in vedere si definiţia data de Codul civil roman: ,,Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege”. (art.480 Cod civil), dar exista o definiţie mult mai completa care sa corespunda normelor juridice este următoarea:

Dreptul de proprietate este acel drept real in virtutea căruia titularul dreptului, persoana fizica sau juridica, este indreptatit sa posede, sa folosească si sa dispună de un lucru in mod exclusiv si absolut, prin putere proprie si in interes propriu, insa in limitele determinate de lege .

1.2. Caracterele generale ale dreptului de proprietate

1.2.1. Dreptul de proprietate este un drept absolut

Caracterul absolut al dreptului de proprietate rezulta chiar de dispoziţia Codului civil, care precizează acest lucru: ,,proprietarulunui lucru se bucura si dispune de acesta in mod exclusiv si absolut”. Făcând parte din categoria drepturilor absolute, dreptul de proprietate conferă titularului puteri nelimitate in privinţa folosirii economice a lucrului, precum in ceea ce priveşte soarta juridica a acestuia.