Succesiunea testamentară

INTRODUCERE

Instituţia succesiunii în dreptul civil este menită să asigure o continuitate a raporturilor patrimoniale, mai ales a celor cu privire la dreptul de proprietate în condiţiile în care subiecţii de drept , persoane fizice nu au o existenţă veşnică. Instituţia succesiuni, mai ales a celei legale vine să reglementeze modul şi ordinea de transmitere a patrimoniului persoanei fizice care se va stinge din viaţă succesorilor ei conform gradului de rudenie şi claselor de moştenitori legali, vine să stabilească responsabilitatea acestora faţă de datoriile defunctului astfel încît să se asigure o siguranţă juridică pentru creditorii care au intrat în raporturi patrimoniale cu persoana care lasă moştenire. Legea civilă reglementează şi situaţiile în care nu există moştenitori, nici legali, nici testamentari, astfel încît patrimoniul succesoral vacant să nu rămînă fără stăpîn – acesta va deveni statul în cazul moştenirii vacante, care va răspunde şi el, în limitele activului succesoral, pentru datoriile defunctului.

Succesiunea testamentară ca şi instituţie specială a dreptului succesoral exprimă libertatea fiecărei persoane de a dispune de bunurile sale pentru cauză de moarte la discreţia sa, fără vreo limitare decît cu ecceptia unor restricţii legale menite să protetjeze interesele unor persoane apropiate ca grad de rudenie sau afiliate cu defunctul şi care se află într-o stare de vulnerabilitate. Prin intermediul testamentelor persoana care lasă moştenire va putea să pună în sarcina moştenitorilor îndeplinirea unor gratuităţi, acţiuni sau activităţi în favoarea unor anumite persoane sau în scopuri general utile. Aceste ultime doleanţe ale testatorului au căpătat denumirea de legate în dreptul succesoral. Dar vom vedea că testamentele nu au neapărat ca şi scop transmiterea averii, patrimoniului testatorului, ele pot conţine şi alte dispozioţii, de exemplu, de dezmoştenire sau de recunoaştere a unui fapt.

Practic vorbind, testamentul este o excepţie de la moştenirea legală, în sensul că se aplică mai rar. Totodată, testamentul ca şi act juridic unilateral se deoseebeşte actul juridic de drept comun.

CAPITOLUL I .

GENERALITĂŢI PRIVIND SUCCESIUNEA

§ 1 Noţiunea, caracterele juridice ale moştenirii şi felurile moştenirii.

1.1 Noţiunea şi caracterele juridice ale moştenirii.

Moştenirea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persone fizice decedate ( cel ce a lăsat moştenirea) către una sau mai multe persoane (succesori).

Ca instituţie a dreptului civil, moştenirea are o legătură indisolubilă cu dreptul de proprietate. Moştenirea este unul din modurile de dobîndire a dreptului de proprietate şi, ca orice transmisiune, asigură legătura dintre cel care lasă moştenirea, adică defunctul, şi cel care primeşte moştenirea, denumit successor sau moştenitor. Spre deosebire de alte moduri de transmitere a drepturilor şi obligaţiilor, moştenirea are anumite particularităţi, menţionate, de altfel, în art. 1432, alin.(2) CC. Acestea sunt următoarele:

Este o transmisiune pentru cauză de moarte. (mortis causa). Asta înseamnă că prin moştenire se poate transmite doar patrimoniul unei persoane fizice decedate. Decesul poate fi constatat nemijlocit sau poate declarat de către instanţa de judecată. Faptul morţii persoanei fizice determină dispariţia acesteia ca subiect de drept, iar instituţia moştenirii este chemată să asigure transmiterea patrimoniului defunctului, care continuă să existe, succesorilor săi. Dizolvarea persoanelor juridice nu poate fi identificată cu moartea persoanelor fizice, iar patrimoniul persoanelor juridice dizolvate se transmit altor persoane, prin diverse acte juridice, altele decît succesiunea. Normele care reglementează transmisiunea succesorală sunt aplicabile persoanelor juridice şi statului doar în cazul în care aceşitea dobîndesc calitatea de moştenitori.

Moştenirea reprezintă o transmisiune universală, întrucît are ca obiect o universalitate juridică, un patrimoniu care aparţinea defunctului, adică o totalitate de drepturi şi obligaţii cu valoare economică, rămasă fără titular. Fiind o universalitate juridică, patrimoniul este independent de elementele sale componente şi din acest considerent, drepturile şi obligaţiile unei persoane decedate se transmit către succesori nu privite izolat, ci ca părţi a acestei universalităţi juridice. Prin moştenire nu se transmit drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale , precum şi drepturile patrimoniale cu caracter personal sau viager ( dreptul de uzufruct, uz sau abitaţie, creanţa de întreţinere etc.)

Moştenirea are un caracter unitar, deoarece transmiterea patrimoniului prin succesiune se supune unui regim unic, stabilit de aceleaşi norme juridice, indiferent de natura şi provenienţa bunurilor care alcătuiesc masa succesorală. (moştenite sau achiziţionate).

Transmiterea moştenirii este indivizibilă, ceea ce înseamnă că acceptarea moştenirii sau renunţarea la ea are caracter indivizibil, fără a fi posibilă acceptarea sau renunţarea parţială a moştenirii. Prin derogare, moştenitorul chemat la moştenirea mai multor cote succesorale în temeiuri diferite poate accepta o cotă şi poate renunţa la alta (art 1528 CC).