Aspecte ale arbitrajului comercial internațional

Capitolul I. Consideraţii generale asupra arbitrajului comercial internaţional

1. Noţiune şi avantaje

Majoritatea litigiilor dintre participanţii la relaţiile comerciale internaţionale se soluţionează de către arbitrajul pentru comerţ exterior. Arbitrajul este un mijloc corespunzător de a reglementa rapid şi echitabil litigiile care pot rezulta din tranzacţiile comerciale internaţionale

Arbitrajul comercial internaţional este un sistem jurisdicţional derogator de la dreptul comun (cel al instanţelor de stat). În cadrul său, în temeiul voinţei părţilor o instanţă specială este organizată şi abilitată să soluţioneze un anumit litigiu, care s-a născut sau care se va naşte în viitor. Voinţa părţilor are asemenea efecte deoarece legea (statul) recunoaşte celor implicaţi în cadrul comerţului internaţional abilitatea de a recurge la asemenea instanţe cu caracter privat.

Sistemul arbitrajului comercial internaţional este consacrat atât în legislaţiile naţionale cât şi în convenţii internaţionale (astfel este Convenţia europeană asupra arbitrajului comercial internaţional adoptată şi deschisă spre semnare la Geneva la 21 aprilie 1961). Puterea arbitrilor de a soluţiona litigiul este conferită de părţi, care convin ca litigiul lor să fie prezentat spre soluţionare unor persoane particulare. În acest scop părţile în litigiu ăi desemnează pe arbitri şi se angajează să accepte hotărârea pe care aceştia o vor pronunţa

Noţiunea de „arbitraj” cuprinde mai multe accepţiuni. Ele privesc instanţa arbitrală, procedura şi situaţia litigioasă. Dacă litigiul, ca obiect al arbitrajului, constituie un element de fond, instanţa şi procedura sunt considerate elemente de formă.

Eficacitatea arbitrajului în relaţiile comerciale internaţionale se explică prin avantajele care le prezintă faţă de jurisdicţiile de drept comun. Procedura în faţa arbitrajului este mult mai simplă decât în faţa instanţei judecătoreşti. În timp ce la instanţele de drept comun procesele sunt publice, procesele arbitrale nu au publicitate decât dacă părţile o doresc.

Durata de rezolvare a unui litigiu de arbitraj este mai scurtă decât la instanţele judecătoreşti. În primul rând procedura este mai scurtă deoarece hotărârea fiind definitivă şi executorie este evitată multiplicarea treptelor de jurisdicţie. În al doilea rând, reducerea timpului este rezultat al acelor dispoziţii procedurale specifice care limitează la o anumită durată soluţionarea litigiului în al treilea rând, reducerea timpului de soluţionare a litigiului decurge şi din aptitudinea arbitrilor de a interveni cu măsuri procedurale ad hoc spre a corecta eventualele abuzuri de procedură ale părţilor.

Costurile unui proces arbitral sunt mai reduse decât cele implicate de un proces la o instanţă judecătorească. Judecătorii sunt specializaţi în importante domenii care interesează cetăţeanul şi viaţa socială, dar au o specializare mai restrânsă în materie comercială şi cu precădere în comerţul internaţional. Arbitrii sunt specializaţi în acest tip ultim de procese şi cunosc uzanţele comerciale. Părţile într-un litigiu supus soluţionării pe cale arbitrală pot alege nu numai legea aplicabilă raportului juridic, ci şi cea aplicabilă procedurii şi chiar „judecătorii”. În cazul unui proces la o instanţă judecătorească nu există asemenea posibilităţi. Astfel este avantajată partea din ţara respectivei instanţe, în mod firesc mai bine informată asupra legilor sale naţionale şi asupra modului de operare a justiţiei din acea ţară.

Părţile au posibilitatea de a-şi alege arbitrii şi de a recurge la arbitri străini de ţara forului. Executarea hotărârilor arbitrale beneficiază de facilităţi care nu există în materie judecătorească.