Calitatea de Comerciant în Raporturile Juridice Comerciale

Reglementarea calităţii de comerciant

I. Concepţia Codului comercial român privind raporturile comerciale. Potrivit Codului comercial român, subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianţii cât şi necomercianţii. Dreptul comercial roman, având la bază sistemul obiectiv, dispune ca oricărei persoane care săvârşeşte fapte obiective de comerţ i se aplică prevederile legislaţiei comerciale, indiferent dacă persoana care le săvârşeşte are sau nu calitatea de comerciant . Poate fi subiect al unui raport comercial atât un comerciant cât şi un necomerciant dacă acesta săvârşeşte una sau mai multe din faptele de comerţ enumerate în art. 3 Cod comercial.

Dacă faptele de comerţ obiective sunt săvârşite cu caracter profesional de către o persoană având comerţul ca o profesiune obişnuită, această persoană dobândeşte în temeiul art. 7 Cod comercial calitatea de comerciant. În virtutea acestei calităţi, art. 4 Cod comercial prezumă ca fiind fapte de comerţ, pe lângă cele enumerate în art. 3 Cod comercial, celelalte contracte si obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi acel articol.

Dacă însă săvârşirea faptelor de comerţ obiective de către o persoana are caracter accidental, raportul juridic care se naşte este supus legilor comerciale dar persoana care le-a săvârşit păstrează calitatea de necomerciant. (art. 9 Cod comercial)

Dacă săvârşirea faptelor de comerţ obiective de către o persoană are caracter întâmplător, raportul juridic generat de un astfel de fapt va fi supus legii comerciale, fără însă ca persoana în cauză să dobândească statutul de comerciant. Situaţia este aceeaşi în cazul în care actul încheiat este o faptă de comerţ numai pentru una din părţile actului juridic iar raportul juridic va fi supus reglementării dreptului comercial fără ca, prin aceasta, persoana pentru care actul nu este faptă de comerţ, să devină comerciant. Încheierea unui act care numai pentru contractant reprezintă o faptă de comerţ atrage de asemenea aplicarea legii comerciale întregului raport juridic nu însă şi calitatea de comerciant pentru partea contractantă.

Cu toate că subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianţii, cât şi necomercianţii, totuşi, în principal, activitatea comercială se realizează de către comercianţi. Având în vedere rolul comercianţilor în activitatea comercială, Codul comercial precizează noţiunea de comerciant si reglementează statutul juridic al comercianţilor.

II. Definiţia comerciantului. Spre deosebire de faptele de comerţ, care nu au o definiţie legală, comerciantul este definit în art. 7 Cod comercial astfel: “Sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită şi societăţile comerciale”. Deci sunt comercianţi atât persoanele fizice care săvârşesc fapte de comerţ ca profesiune obişnuită – comercianţi individuali – cât şi persoanele juridice – comercianţi colectivi. Codul Comercial defineşte comerciantul persoană fizică nu prin apartenenţa sa la un anumit grup profesional ci prin actele si operaţiunile, faptele de comerţ pe care le săvârşeşte cu caracter profesional. În ceea ce priveşte persoanele juridice, Codul comercial se rezumă la a preciza că: “au calitatea de comerciant şi societăţile comerciale”. În consecinţă, vor avea calitatea de comerciant persoanele juridice care îmbracă forma societăţilor comerciale, potrivit legii nr. 31/1990.

Persoana care dobândeşte statutul de comerciant beneficiază de un regim juridic diferit de acela al necomercianţilor . Astfel, calitatea de comerciant produce unele consecinţe juridice asupra raporturilor juridice la care persoana fizică participă, astfel:

- în vederea protejării intereselor participanţilor la activităţile comerciale, legea stabileşte anumite obligaţii profesionale ale comercianţilor: înmatricularea la Registrul Comerţului, obligaţia de a ţine anumite registre comerciale, respectarea regulilor privitoare la concurenţa loială;

- actele comerciale încheiate de comerciant sunt supuse unor reguli speciale, diferite de regimul juridic al actelor civile; codebitorii sunt prezumaţi a fi solidari între ei (art. 42 Cod comercial); dovada drepturilor comerciale se poate face cu orice mijloc de probă admis de lege (art. 46 Cod comercial);

- comercianţii – individuali sau colectivi – pot participa la constituirea unor camere de comerţ destinate a le promova si apăra interesele ;

- în cazul încetării plăţilor pentru datoriile comerciale, comerciantul poate fi declarat în stare de faliment (Legea nr. 64/1995 modificată);

- pentru profitul realizat din activitatea comercială, comercianţii sunt supuşi impozitului către stat (Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit);

- instituirea “prezumţiei de comercialitate” pentru toate operaţiunile săvârşite de un comerciant ce vor fi supuse legilor comerciale (Art. 4 Cod comercial).

Întrucât activitatea comercială cuprinde atât activitatea de producere a mărfurilor şi serviciilor cât şi activitatea de circulaţie (distribuţie) a mărfurilor, noţiunea de comerciant este o noţiune generică; ea desemnează orice persoană fizică sau juridică care desfăşoară, în mod profesional, o activitate comercială indiferent de obiectul acesteia .