Constituirea, organizarea și funcționarea unei societăți comerciale în România

Societatea comercialǎ, ca şi toate celelalte instituţii ale dreptului , îşi datoreazǎ apariţia unor cauze economice şi sociale.

Pe mǎsurǎ ce societatea omeneascǎ s-a dezvoltat, iar nevoile economice şi sociale au crescut, oamenii şi-au dat seama cǎ energiile individuale, oricât de mari ar fi fost ele, nu mai erau îndestulǎtoare pentru satisfacerea acestor nevoi, astfel s-a nǎscut ideea cooperǎrii între mai mulţi întreprinzǎtori, care sǎ realizeze împreunǎ astfel de activitǎţi.

În conceptul de societate comercialǎ, care implicǎ asocierea a douǎ sau mai multe persoane, cu punerea în comun a unor resurse, în vederea desfǎşurǎrii unei activitǎţi economice şi împǎrţirii beneficiilor rezultate.

Pentru a-şi îndeplini rolul sǎu economic, societatea comercialǎ a fost conceputǎ ca un organism autonom, a fost o descoperire a timpurilor moderne, de aceeaşi valoare ca şi descoperirea forţei aburului şi cea a electricitǎţii.

Astfel la început au apǎrut colectivitǎţii restrânse, formate din câteva persoane, care puneau în comun bunurile şi priceperea lor, în vederea realizǎrii unei afaceri. Mai târziu, prin perfecţionarea tehnicii juridice au apǎrut colectivitǎţi mult mai mari, cu sute sau chiar mii de persoane, necunoscute între ele, care, prin capitalurile lor, contribuiau la realizarea unor mari afaceri în toate domeniile de activitate.

Asemenea grupǎri de persoane şi capitaluri, îmbrǎcate în haina juridicǎ a societǎţii comerciale, au fǎcut posibile marile realizǎri ale veacului al XIX-lea. Societǎţile comerciale au contribuit la dezvoltarea maşinismului şi comunicaţiilor, care au permis extinderea pieţelor, cu toate consecinţele benefice asupra civilizaţiei moderne.

Societǎţile comerciale au fost şi sunt şi în prezent cel mai adecvat instrument juridic de drenare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca şi pentru satisfacerea unor interese personale ale întreprinzǎtorilor.

In dreptul roman , societatea era de mai multe feluri: societatea tuturor bunurilor prezente şi viitoare ale asociaţiilor, societatea care avea ca obiect un singur lucru şi societatea al cǎrei obiect îl formau veniturile.

Ceea ce trebuie remarcat este faptul cǎ, indiferent de forma sa, societatea era lipsitǎ de

personalitate juridicǎ.

Bunurile care formau fondul social erau considerate cǎ aparţin asociaţilor în proprietate, iar nu societǎţii, ca patrimonio distinct al acesteia.

Persoana fízicǎ devine comerciant, în înţelesul codului comercial, când acesta exercitǎ “fapte de comerţ “ şi are “ comerţul” ca profesiune obişnuitǎ. Când aceeleaşi fapte se exercitǎ tot ca profesie, dar de o colectivitate de persoane în care elementul “ individ” dispare şi este înlocuit cu un subiect de drept diferit de membrii sǎi componenţi ne aflǎm în faţa unei “societǎţi comerciale”.Acest organism se înfǎţişeazǎ sub forma unei” persoane juridice” care are aceleaşi drepturi şi obligaţii ca ale comerciantului persoanǎ fízicǎ, constituind totodatǎ un important instrument de progres economic, dacǎ scopul sǎu este de stimularea forţelor productive .

Particularitǎţile societǎţii comerciale care o fac superioarǎ persoanei fizice sunt evidenţiate de calitatea acesteia de organism distinct şi autonom faţǎ de membrii componenţi. Deşi este nǎscutǎ din voinţa colectivǎ a membrilor sǎi componenţi, ea este înzestratǎ cu o voinţǎ proprie, este capabilǎ de a avea drepturi şi obligaţii, posedǎ un patrimoniu propriu şi poate la un moment dat, sǎ concentreze capitaluri mari în vederea realizǎrii unui scop determinat, existenţa sa nefiind legatǎ de aceea a membrilor sǎi fondatori sau componenţi, întrecând limita lor de viatǎ.

Voinţa proprie cu care este înzestratǎ societatea comercialǎ este o consecinţǎ directǎ a recunoaşterii calitǎţii sale de “personalitate” juridicǎ.

Asociaţiile de persoane constituite în scop lucrativ dobândesc unele atribute inerente persoanei fizice. Numai persoana fízicǎ este înzestratǎ, încǎ de la data concepţiei sale, cu condiţia de a se naşte viu, cu capacitate de folosinţǎ a tuturor drepturilor subiective recunoscute de dreptul pozitiv. De asemenea, numai persoana fízicǎ este înzestratǎ şi cu capacitatea de exerciţiu a acestor drepturi subiective.

Capitolul I Noţiunea şi caracterele juridice ale societǎţii comerciale.

Legea nr. 31/1990 nu cuprinde o definiţie a societǎţilor comerciale. Intr.-o asemenea situaţie trebuie sǎ apelǎm la dispoziţiile Codului Civil, care reglementeazǎ contractul de societate , adicǎ societatea civilǎ. Aceste dispoziţii legale, întregite cu unele elemente cuprinse în Legea nr.31/1990, permit definirea societǎţii comerciale.

Astfel Articolul 1491 C. civ. defineşte societatea în felul urmǎtor: Societatea este un contract prin care douǎ sau mai multe persoane se învoiesc sǎ punǎ în comun, anumite bunuri, pentru a desfǎşura împreunǎ, o activitate, în vederea realizǎrii şi împǎrţirii beneficiilor care vor rezulta.

Din definiţia societǎţii comerciale prin încheierea contractului de societate, rezultǎ urmǎtoarele trei elemente esenţiale: